În lotul convocat de selecționerul Mirel Albon pentru dubla cu Lituania și Elveția din luna noiembrie se află și câteva nume noi.
Una dintre jucătoarele chemate în premieră la naționala de senioare este Camelia Ceasar, goalkeeper-ul lui AS Roma.
Camelia a evoluat la nivel de junioare pentru România, însă în ultimii ani evoluțiile sale au atras atenția naționalei Italiei. Debutantă la vârsta de 14 ani în Femminile Seria A, Camelia evoluează de opt sezoane la cel mai înalt nivel.
Camelia locuiește în Italia de la vârsta de 5 ani, are dublă cetățenie, însă a ales să joace pentru naționala României. Iar vestea convocării la naționala de senioare a emoționat-o: ”Am fost surprinsă, ca să fiu sinceră! Emoționată, dar surprinsă, pentru că nu mă așteptam, deși am păstrat constant legătura cu domnul Albon. Acesta a insistat mult să vin să joc pentru România, deși staff-ul Italiei și-ar fi dorit să joc pentru naționala lor. Am crescut aici în Italia, cunosc jucătoarele de aici, dar pentru mine a contat enorm că pot să joc pentru țara mea, pentru România. Am ținut mereu legătura cu domnul selecționer, s-a interesat mereu de mine, de evoluțiile mele, așa că mă bucur să răspund prezent la această convocare”.
Goalkeeperul lui AS Roma a început fotbalul cu băieții la echipa bisericii din zona în care locuia. ”Pasiunea pentru fotbal provine din familie, tatăl meu a jucat fotbal în România, iar verișorii mei, care sunt cam de aceeași vârstă cu mine, mergeau mereu la fotbal, așa că m-am înscris și eu. Tata m-a susținut mereu necondiționat, chiar dacă mama poate nu a fost întotdeauna de acord cu alegerea mea. Tatăl meu întotdeauna m-a încurajat să devin mai bună, datorită lui am ajuns unde sunt astăzi”.
Primul contact cu fotbalul feminin l-a avut la clubul Torino, unde, la vârsta de 14 ani, a debutat în Femminile Seria A. ”Am prins echipa după ce mai multe dintre titulare s-au despărțit de club. Eu eram cea mai mică, iar cea mai în vârstă dintre jucătoare avea 20 de ani. A fost șansa mea și am profitat de ea!”. A urmat transferul la Brescia, apoi mutarea, în urmă cu doi ani, la AC Milan. ”Am stat aproape doi ani la AC Milan, însă a fost o perioadă mai dură din cariera mea. Atmosfera era una ciudată, chiar și în vestiar. Am avut perioade lungi în care nu am jucat, însă mă bucur că am trecut peste și am ajuns aici, la AS Roma. Este un club profesionist, cu obiective mari! Noi, fetele, suntem foarte unite, avem parte de condiții foarte bune de antrenament, de susținere din partea conducerii și a suporterilor. Avem mult de muncă pentru a ajunge la un nivel înalt, însă atmosfera e pozitivă!”.
Deși nu a fost prezentă până acum la prima reprezentativă, Camelia este la curent cu rezultatele naționalei feminine și a urmărit meciurile tricolorelor. ”Am văzut meciurile din campania trecută, când fetele au jucat contra Italiei. Chiar mi-au spus colegele de la echipa de club că formația României e din ce în ce mai solidă și un adversar redutabil. Am urmărit și primul meci din aceste preliminarii, cu Belgia, și fetele chiar au jucat bine!”.
Printre jucătoarele alături de care a mai evoluat la loturile de junioare se află Teo Meluță, Beatrice Tărășilă, Andreea Voicu sau Kinga Barabasi.
Material de Emma Bârsan