70 de jucătoare din țară s-au antrenat, timp de trei zile, la Centrul Național de Fotbal Buftea, alături de antrenorii de la loturile naționale de junioare!

Împărțite în două grupe a câte 35 jucătoare, tabăra s-a desfășurat pe parcursul a două perioade: 10-13 iunie și 16-19 iunie. Jucătoarele convocate la această acțiune au fost urmărite pe parcursul anului de către coordonatorii FRF, prioritate având jucătoarele născute în anul 2011!

Aceasta este prima acțiune organizată la acest nivel de către FRF, obiectivul principal fiind acela de a le oferi tinerelor jucătoare experiențe similare cu cele pe care ar putea să le trăiească în viitor, la loturile naționale de junioare, dacă vor continua să muncească și să lucreze pentru atingerea acestui obiectiv.

Astfel, cele mai bune 70 de junioare născute în anul 2011 au fost monitorizate pe parcursul celor trei zile desfășurate la CNF Buftea de către staff-ul lotului de junioare U15, coordonat de antrenorul principal, Ionuț Florea. La meciurile organizate în cadrul taberelor au fost prezenți și antrenorii celorlalte reprezentative ale României, dar și selecționerul primei reprezentative, Massimo Pedrazzini.

La finalul fiecărei tabere, antrenorii federali le-au oferit medalii, tricouri și câte o minge fiecărei participante. Cele mai bune jucătoare pe posturile lor au plecat acasă cu o motivație suplimentară, un trofeu individiual pentru prestația din cele trei zile de pregătire.

Premiile individuale la finalul primei tabere (10-13 iunie 2024): 

  • Cea mai tehnică jucătoare: Ana Velicu (FC Rapid 1923)
  • Cel mai bun portar: Denisa Ghioc (CSM Pașcani)
  • Cel mai bun fundaș: Denisa Bădoi (Universitatea Craiova)
  • Cel mai bun mijlocaș: Elena Trandafir (FC Rapid 1923)
  • Cel mai bun atacant: Anastasia Abagiu (Campionii FC Argeș)

Premiile individuale la finalul celei de-a doua tabere (16-19 iunie 2024): 

  • Cea mai tehnică jucătoare: Palco Riana (Universitatea Cluj)
  • Cel mai bun portar: Daria Sibișan (Universitatea Cluj)
  • Cel mai bun fundaș: Sofia Briciu (Polotehnica TM)
  • Cel mai bun mijlocaș: Zvenyak Johana (LPS Satu Mare)
  • Cel mai bun atacant: Ines Briciu (Politehnica TM)