Cu patru etape rămase din actualul sezon regulat, fetelor noastre nu le rămânea decât varianta abordării cu maximă concentrare a meciurilor din play-out. Însă nu neglijau nici aceste ultime partide din retur cu atât mai mult cu cât se puteau obține puncte cel puțin în cele două confruntări de pe teren propriu, cu ultima clasată Asociația Club Sportiv Heniu în speță ocupanta locului trei Clubul Sportiv Navobi Iași.
Dacă în primul sfert de oră, formația vizitatoare a avut o posesie mai bună a balonului, fiind foarte aproape de a deschide scorul după doar trei minute de joc prin Dinescu, fetele noastre au preferat o așezare exactă în apărare iar pe faza ofensivă o construcție începută pe benzi. Prima ocazie trecută în dreptul fetelor conduse de Irina Codrea a venit în minutul 5, la o lovitură liberă directă executată imprecis de Dariana Indrei. Zece minute mai târziu același mijlocaș de bandă Indrei trimite un balon în fața porții, însă Laura Desmerean din plonjon nu nimerește cadrul porții. După alte șapte minute (min 22), mijlocașul central Diana Grecu este faultată în suprafața de pedeapsă de Lionela Siritanu, centralul Șuta acordând fără ezitare punctul cu var de la 11 metri. Dariana Indrei execută precis și puternic în stânga lui Toma și scorul devine 1-0. Până la finalul primei părți a jocului în teren a existat doar o singură formație, A.S.Independența, oaspetele nemai fiind în stare să dea vreo replică băimărencelor. Cu cinci minute înainte de pauză „domnițele râului” își dublează avantajul pe tabela de marcaj grație autogolului semnat de Ana Arnăutu cea care a repins în proprie poartă,centrarea venită de pe flancul drept de la Dariana Indrei.
La două minute de la reluare, la o fază identică cu cea consemnată în minutul 3, Roxana Dinescu scăpată pe contraatac, șutează din doar 14 metri în portarul Szoke Nagy ieșită inspirat dintre buturi. Entuziasmul bistrițencelor se stinge odată cu trecerea timpului, „domnițele râului” echilibrând fără prea mare efort jocul. Mai mult în minutul 57, gazdele reușesc o nouă modificare a tabelei de marcaj, grație reușitei lui Crina Cîmpan care finalizează la colțul lung un balon venit din axul central de la Laura Desmerean. Soarta partidei avea să fie petetluită încă din minutul 75, când echipa din Heniu rămânea în nouă jucătoare de câmp. Cea mai incisivă jucătoare de la formația vizitatoare, Roxana Dinescu o agresează pe Krisztina Szoke Nagy și centralul partidei se vede nevoit să o trimită pe aceasta la cabine. Cu șapte minute înainte de final, numărul unu de la gazde, Dariana Indrei reușește un slalom în careul advers, trece de trei jucătoare și înscrie pe sub portarul Elena Toma, ridicând astfel scorul la 4-0. Acesta avea să fie și scorul consemnat la finalul celor 90 de minute de joc, băimărencele demonstrânsd încă o dată că pot fi extrem de pragmatice atunci când nu intră cu trac în teren.
Etapa viitoare „domnițele râului” vor evolua la Cluj în compania liderului Olimpia, urmând ca pe data de 2 aprilie să primească vizita formației moldave Clubul Sportiv Navobi Iași.
A.S. Independența Baia Mare – Asociația Club Sportiv „Heniu” Prundu Bârgăului 4-0 (2-0)
Stadion: Viorel Mateianu Baia Mare
Spectatori: 50
Arbitrii:Adrian Șuta, Vasile Gheorghe Tarba, Răzvan Soporan (Baia Mare)
Marcatoare: Dariana Indrei (22-11m, 83), Crina Cîmpan (58) / Ana Arnăutu (40-autogol)
Avertismente: Diana Grecu (41), Krisztina Szoke Nagy (75), Raluca Pteanc (80) / Cristina Pop (23), Roxana Dinescu (66, 75), Paula Șatropa (85)
Cartonaș roșu: Roxana Dinescu (75)
Independența Baia Mare: 12.Krisztina Szoke Nagy – 15.Andreea Pop (17.Raluca Pteanc `63), 4.Florica Codrea-cpt, 2. Alexandra Zsiga, 16.Marta David – 10.Dariana Indrei, 6.Laura Desmerean(13.Ligia Muntean `76), 14.Diana Grecu, 11.Alexandra Marian (18.Amalia Hohman `67) – 5.Diana Pop(8.Fedor Adelina `80), 9.Alexandra Buftea (7.Crina Cîmpan `46)
Antrenor: Irina Codrea
Heniu Prundu Bârgăului: 1.Elena Toma – 16.Paula Șatropa (9.Andreea Lovenberger `26), 5.Cristina Pop-cpt, 2.Valentina Vaman, 4.Ana Arnăutu – 7.Lenuța Ștef, 3.Lionela Siritanu, 6.Katalin Filler, 11.Denisa Lovenberger (15.Ioana Pop `52) – 18.Roxana Dinescu, 17.Anastasia Toma
Antrenori: Călin Svoboda, George Ruscan jr.