Liga a 2-a la futsal și-a stabilit premiantele! Acestea sunt formațiile ACS Mausoleul Mărășești și CSM Târgu Mureș, care vor evolua din sezonul viitor în Liga 1 Futsal Fortuna!
Cele două formații se vor confrunta într-o dublă manșă pentru stabilirea campioanei sezonului 2022-2023 a ligii secunde.
Prima partidă a finalei Ligii a 2-a se va disputa la Târgu Mureș, duminică, 14 mai, cea de-a doua confruntare urmând să se dispute o săptămână mai târziu pe terenul celor de la ACS Mausoleul Mărășești.
Formația vrânceană, coordonată de Romeo Drăgan, a avut un sezon foarte bun. ACS Mausoleul Mărășești s-a clasat pe primul loc în sezonul regular al Seriei 1, la egalitate cu Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț, apoi în „sferturi” a trecut de AS Inter Gheorgheni după o dublă victorie, 5-3 în deplasare și 7-5 pe teren propriu.
În semifinale, Mausoleul Mărășești s-a impus dramatic în fața formației ACS Kereszthegy Remetea (câștigătoarea Seriei a II-a a Ligii a 2-a). A fost 2-0 pentru gruparea vrânceană pe teren propriu și 3-2 pentru ACS Kereszthegy în partida retur disputată la Remetea.
CSM Târgu Mureș, echipă pregătită de Endre Kacso – care este și selecționerul primei noastre reprezentative, a încheiat pe locul 2 în Seria a 2-a, după ACS Kereszthegy Remetea. Disputa din „sferturi” cu Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț a fost deosebit de dramatică. Ceahlăul a câștigat manșa întâi, pe teren propriu, cu 9-5. La revanșă, CSM Târgu Mureș s-a impus cu 8-4 și confruntarea a intrat în prelungiri! Pentru stabilirea semifinalistei a fost nevoie de lovituri de departajare, episod la care ardelenii au fost mai inspirați!
În semifinale, CSM Târgu Mureș a învins în ambele confruntări cu ACS Șoimii Șimand, 13-6 pe teren propriu și 7-5 în deplasare.
Dacă pentru Mausoleul Mărășești promovarea reprezintă o premieră, CSM readuce orașul Târgul Mureș pe harta Ligii 1 Futsal Fortuna după o pauză de cinci ani!
Articol de Adi Dobre