După succesul de luni de la Tg. Secuiesc, Autobergamo Deva s-a impus şi în a doua partidă jucată cu KSE, din sferturile play-off-ului Ligii I, obţinând totodată accesul în penultimul act al campionatului. Alb-vişiniii s-au impus la Deva cu 4-2, după o partidă pe care nu au început-o prea bine.

Sergiu Tacot a marcat pentru ambele echipe

Conduşi din minutul 7, după golul lui Saldise, gazdele au egalat trei minute mai târziu, prin Cristi Matei, acesta transformând un penalty. Tacot a adus gazdele în avantaj, acelaşi jucător majorând scorul la 3-1 în partea secundă, într-un moment în care oaspeţii jucau cu un om mai puţin, Saldise fiind eliminat în minutul 34. Internaţionalul moldovean a fost eroul meciului atât în sens pozitiv cât şi în sens negativ după ce a marcat şi ultimele goluri ale partidei. Prima dată în propria poartă, după ce a deviat şutul lui Gall şi apoi în poarta adversă, realizând hattrick-ul şi stabilind scorul final.

„Ne-am aşteptat la un meci greu dar e important că am câştigat şi ne-am calificat. Cred că şi băieţii s-au simţit puţin în vacanţă. E bine că nu am avut parte accidentări şi cartonaşe roşii, acum avem timp să ne pregătim pentru următorul meci. Pentru semifinale cred că şansele sunt 50-50, vrem să câştigăm primul meci, de pe teren propriu, şi apoi să mergem cu un moral bun la ei”, a spus antrenorul-jucător al gazdelor, Florin Ignat.

David Madrid vede o finală Deva – Timişoara

Extrem de agitat pe parcursul partidei, antrenorul oaspeţilor, spaniolul David Madrid Sanchez, a recunoscut la final că Autobergamo a fost echipa mai bună. „Deva este echipă foarte puternică, are o defensivă bună şi cred că e printre cele mai bune din România. O văd în finală împotriva Timişoarei. Pentru Tg. Secuiesc cred că e foarte bine că am ajuns în play-off, acesta era obiectivul nostru”, a spus David Madrid Sanchez.

OVIDIU MĂNĂSTIRE (DEVA)
FOTO: IONUȚ ONU