CSM Politehnica Iaşi a suferit, luni, al doilea eşec consecutiv pe teren propriu, 3-4 (1-2) în faţa deţinătoarei Cupei României, Autobergamo Deva, în cadrul etapei a X-a a Ligii I de futsal. Partida a fost spectaculoasă şi echilibrată, oaspeţii reuşind să înscrie golul victoriei cu cinci minute înainte de final printr-un autogol al ieşeanului Victor Mandea. Pentru ieşeni au marcat Gabriel Dobre (minutul 5), Mario Şchiopu (22) şi Liviu Ruxandari (33), în timp ce formaţia hunedoreană a punctat prin Nuno Alexandre Moreira Vieira (3, 29), Florin Ignat (17) şi Victor Mandea (35-autogol). În urma acestui succes, Autobergamo a acumulat 22 de puncte şi a urcat pe primul loc în Liga I, profitând de eşecul lui United Galaţi, 0-3 la Timişoara.
De cealaltă parte, formaţia pregătită de Gabriel Dobre a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie (trei înfrîngeri şi o remiză în ultimele patru meciuri), eşecul de luni fiind al treilea suferit pe propriul teren în acest sezon. Ieşenii ocupă locul 6 după 10 etape, cu 11 puncte. Antrenorul Gabriel Dobre nu a putut conta în acest meci pe Adrian Călugăreanu (suspendat o etapă), Bogdan Botezatu şi Alexandru Pricop, ultimii doi accidentaţi.
Formaţii:
CSM Politehnica Iaşi: Marius Chiriac – Liviu Ruxandari, Narcis Cataramă, Radu Pisică (căpitan), Mario Şchiopu; Ioan Grigoraş – Radu Guţu, Gabriel Dobre, Victor Mandea, Valentin Pricop. Antrenori: Gabriel Dobre (principal) şi Florin Nichifor (secund).
Autobergamo Deva: Vlad Octavian Iancu – Paulo Ferreira, Nuno Alexandre Moreira Vieira, Ique Ribeiro Carlos, Florin Ignat; Cristian Obadă (căpitan), Sergiu Tacot, Adrian Pânzaru, Ion Al-Ioani. Antrenor: Florin Ignat.
În etapa viitoare, ultima a turului, Iaşiul va juca în deplasare cu Dunărea Călăraşi, pe 14 noiembrie, de la ora 19.30.