Liga I la futsal a programat în acest week-end, la Târgu Secuiesc, primul meci din 2017. Gazdele de la KSE, locul 11, utimul în clasamentul primului eșalon al futsalului românesc, au primit vizita campioanei City’US Târgu Mureș, într-o partidă restanță din etapa a 9-a. Trupa pregătită de tandemul Cosmin Gherman – Lucian Nicușan s-a impus, fără probleme, scor 8-1 (6-0).
Doi debutanți
„Chiar ținând cont de faptul că am întâlnit ultima clasată, pot spune că eu și Lucian Nicușan suntem foarte mulțumiți de cum a arătat echipa. S-a jucat foarte bine. Cel mai important amănunt e însă acela că au mai debutat doi copii, de 16 ani, e vorba de Iszlai Richard și Kiss Szilard. Doi jucători foarte talentați. Am mai spus, obiectivul nostru în acest sezon nu e acela de a ne apăra titlul, suntem realiști în această privință, ci de a crește tineri din Târgu Mureș. Iszlai Richard și Kiss Szilard, care joacă și pe teren mare la CSȘ Târgu Mureș, au calități extraordinare. Peste câțiva ani vor ajunge la națională! Depinde însă foarte mult de ei”, a declarat, pentru www.frf.ro, Cosmin Gherman, antrenorul campioanei City’US Târgu Mureș.
Covaci și Mimi Stoica, la națională
Partida dintre KSE Târgu Secuiesc și City’US Târgu Mureș a fost urmărită de aproape 1.000 de spectatori! „Nu îmi vine să cred, ori de câte ori jucăm acolo. Deși echipa nu are niciun punct în clasament, oamenii din Târgu Secuiesc vin la meciuri. Și, să știți, își pătesc biletul, cinci lei de căciulă”, a declarat, impresionat, Cosmin Gherman.
Din această iarnă, City’US s-a despărțit de portarul Miguel Molina, care a plecat la Informatica Timișoara. Cesar Ribeiro se reface în continuare după accidentarea gravă suferită în toamnă. Bogdan Covaci și Mimi Stoica sunt selecționați pentru cele două meciuri amicale pe care prima reprezentativă a României le va disputa în această săptămână la Călărași în compania Turciei.