Autobergamo Deva s-a impus aseară în fața formației C.S. KSE Târgu Secuiesc, scor 7-2, în prima etapă a play-off-ului Ligii Naționale de futsal.

Locul trei la finalul sezonului regular, Deva n-a făcut o simplă plimbare la Târgu Secuiesc, în ciuda scorului înregistrat la final pe tabela de marcaj. După o primă repriză echilibrată, formația pregătită de Florin Ignat a făcut diferența.

"A fost greu, foarte greu! Mai ales în prima parte a jocului. Am făcut însă un meci foarte bun, atât pe faza de apărare, cât și pe atac. Nu am dat însă nicio șansă adversarului”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei Autobergamo Deva.

Ignat, care s-a băgat la joc, nerezistând pe margine, spune că echipa sa e într-o revenire de formă. “Am făcut un meci așa cum trebuie făcut în play-off. Adică am arătat dăruire, atitufine. Ne-am revenit după scăderea de formă din timpul sezonului regular. La Târgu Secuiesc m-a mulțimit jocul, m-a mulțumit echipa. Toată echipa. Nu pot să remarc un jucător anume”, a mai adăugat Florin Ignat.

Publicul din Târgu Secuiesc a creat, ca de obicei, o atmosferă de mare meci! Peste 1.000 de spectatori au asistat la joc! “Au fost câteva momente cheie în desfășurarea jocului. Experiența și-a spus însă în cele din urmă cuvântul”, a spus Vasile Ștefan, vicepreședintele formației C.S. KSE Târgu Secuiesc.

A doua partidă dintre Autobergamo și C.S. KSE Târgu Secuiesc se va disputa vineri, de la ora 17.00, la Deva. În cazul în care trupa lui Ignat învinge din nou, își asigură califcarea în semifinalele play-off-ului.

Rezultatele înregistrate până acum în play-off (prima etapă):
Dunărea 2005 Călărași – CITY’US Târgu Mureș 2-9
CSMS Iaşi – Informatica Timișoara 4-3
C.S. KSE Târgu Secuiesc – Autobergamo Deva 2-7
*se joacă după regula "cel mai bun din trei meciuri”; următoarele eventual două partide se dispută pe terenul oaspeților din prima etapă

Joi, 28 aprilie, ora 18.00 (în direct la Digi Sport 3), ultimul meci din prima etapă a play-off-ului: Spicom Sfântu Gheorghe – CS United Galaţi.

ADI DOBRE