Naționala de futsal a României a intrat deja în febra calificărilor pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia. Până la startul meciurilor Grupei a 4-a a Main Round-ului preliminariilor au mai rămas doar două luni. România va fi gazda grupei, ale căror partide se vor disputa în aprilie la Călărași. România va avea ca adversare Portugalia, Finlanda și Letonia. La turneul final de anul viitor se califică direct câștigătoarele celor șapte grupe preliminare. Locurile secunde și cel mai bun loc trei vor participa la un baraj (tur-retur), în urma căruia câștigătoarele vor merge la UEFA Futsal Euro 2018.

„Suntem în grafic”

Naționala condusă de Robert Lupu va pleca mâine spre Cehia, acolo unde va disputa, în compania naționalei țării gazdă, ultimele două meciuri de verificare în vederea preliminariilor pentru Campionatul European. „Suntem pregătiți. Am trecut cu bine perioada de acumulare de la începutul anului, am început deja campionatul, am jucat și în Cupa României, suntem în grafic”, a declarat, pentru www.frf.ro, Andrei Grigoraș, portarul echipei FK Odorheiu Secuiesc, component al primei reprezentative.

Grigoraș, 27 de ani, privește cu optimism meciurile echipei naționale din preliminariile Campionatului European. „Teoretic, Finlanda și Letonia sunt adversari pe care ar trebui să-i învingem, dar, sunt convins, va fi foarte greu. Portugalia e marea favorită, are altă clasă. Pe teren însă, până la urmă orice e posibil. Ne vom bate pentru șansa noastră”, a mai spus portarul originar din Brașov și care, până în vara anului trecut, a evoluat pentru Spicom Sfântu Gheorghe.

Lupu e și selecționer și jucător

La începutul lunii decembrie, la Deva, România și Cehia au încheiat nedecis „dubla” de verificare. În primul joc, Cehia a învins, surprinzător, cu 9-3. A doua zi, însă, tricolorii și-au luat revanșa învingând cu 7-0!

Lotul României pentru cele două jocuri de verificare cu naționala Cehiei:

Portari: Vlad Iancu (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc);
Jucători de câmp: Cristian Matei (Deva), Robert Matei (Deva), Adrian Pânzaru (Deva), Paulo Ferreira (Deva), Mimi Stoica (City’US Târgu Mureș), Bogdan Covaci (City’US), Alpar Csomo (City’US), Ionuț Movileanu (Dunărea Călărași), Marian Plugaru (Dunărea), Laszlo Szocs (FK Odorheiu Secuiesc), Emil Răducu (Luxol – Malta), Robert Lupu (Informatica Timișoara).