Fotbalul românesc e aproape de un moment istoric: primul stranier naturalizat, care ar putea juca pentru naționala României.
Portughezul Paulo Josue Letra Da Costa Ferreira este component de bază al echipei de futsal City’Us Târgu Mureş, are 31 de ani împliniți pe 8 martie și a fost prezent cu naționala României la cele două jocuri amicale disputate de tricolori săptămâna trecută, în deplasare, contra Franței. Lusitanul chiar a și marcat un gol în primul meci, cel câștigat cu 4-3.
Paulo Ferreira se prezintă într-un interviu pentru www.frf.ro.
– De unde ești?
– Din Porto. Acolo m-am născut, acolo am familia, cei doi frați mai mari și sora, la fel, mai mare. Și țin, firește, cu FC Porto!
– Când ai venit prima oară în România?
– În 2007. Târgu Mureș avea un antrenor portughez, Arthur Melo. El ne-a adus, pe mine și alți trei portughezi. Primul sezon a fost așa și așa! Eram tânăr, nu știam prea multe despre România. Nu știam nici despre Europa prea multe. Auzisem că România e o țară nu prea bogată și că mulți oameni pleacă la lucru în străinătate. Acum, după atâția ani, mi-am schimbat complet părerea. Îmi place foarte mult România.
– Ai început direct cu futsalul?
– Nu, cu fotbalul mare. Am jucat pe toate posturile, cam 2-3 ani. Am încercat apoi și alte sporturi, handbal, baschet. De la 15 ani fac însă doar futsal. Am deja 16 ani vechime!
– Ce te-a atras la futsal?
– Ținem de minge foarte mult, sunt multe atingeri, mișcarea e permanentă și faină, îți trebuie tehnică. Fără tehnică bună nu ai ce face la futsal. La fotbalul mare, chiar dacă nu ai tehnică, dar ai fizic, te descurci. Aici, la futsal, nu e așa. Marii jucători au început cu futsalul: Deco, Ronaldinho, Neymar, Hulk!
"Prima propunere a venit în 2010"
– Spuneai că ai venit în 2007. Cât ai stat în România?
– Până în 2010. Când am sosit prima oară am găsit un campionat destul de slab. Erau două echipe bune, Deva și Odorhei, echipe la nivelul primei ligi din Portugalia, dar atât. Se juca bine și la Craiova. Apăruseră apoi două echipe, Chiajna, Brașov, de asemenea bune.
– Apoi ai plecat.
– Da, m-am dus în Spania, în prima ligă, jumătate de an. M-am întors în Portugalia, pentru un an și jumătate, am jucat ulterior în Franța, Cehia și, din nou, în Portugalia. Anul trecut am revenit în România.
– Prima propunere pentru a juca pentru naționala României a venit în 2010.
– Da, din partea domnului Vali Ioniță. Mi-a plăcut ideea. Era greu să prind naționala Portugaliei. Din păcate, echipa, jucam la Brașov, s-a desființat, și am fost nevoit să părăsesc România. Propunerea a rămas, să zic așa, în stand-by. Anul trecut a reapărut. Mi s-a spus că și formalitățile sunt mai ușoare.
– Și acum care e situația?
– Așteptăm. Avem speranțe că se va rezolva.
– Ai învățat imnul României?
– Nu pe tot! E greu, dar studiez. Am învățat geografia României, istoria.
– Cine e idolul tău din futsal?
– Falcao!
– Ricardinho cum ți se pare?
– Un jucător extraordinar și el! E foarte rapid, foarte tehnic. Am jucat împotriva lui de câteva ori. Ultima oară în 2012.
– Cum ai regăsit futsalul din Românie după cinci ani?
– Mai bun. Acum sunt trei echipe care se bat la titlu. Poate apărea chiar și a patra, mă gândesc la Călărași, la Galați. Apoi vin 3-4 echipe de nivelul doi, câteva de nivelul trei. Îmi place că e un campionat în care surprizele pot apărea oricând. Jucătorii au acum experiență, au deprins futsalul. Nu mai vin direct de la fotbalul mare, ci sunt produsele futsalului.
"Îmi place limba română"
– Cum e la națională?
– Am fost în cantonamentul de iarnă, la cele două meciuri contra Franței. Cred că antrenorul Robert Lupu face o treabă foarte bună. Are idei.
– De la fotbalul mare de cine îți place?
– Messi, Iniesta, Ronaldo.
– Cei trei s-ar descurca la futsal?
– Messi și Iniesta cu siguranță. Ronaldo, nu știu!
– Ce faci în timpul liber?
– Mă plimb, mă uit la filme, mă uit la meciuri, la tot ce înseamnă fotbal. Sunt aici, în România, cu prietena mea, și ea e din Portugalia, iar uneori dăm o fugă la Brașov, la prieteni. Îmi place să călătoresc cu mașina. Drumul până în Portugalia și înapoi îl fac de fiecare dată cu mașina. Văd astfel mai multe țări.
– Vorbești aproape perfect limba română! Ți-a fost greu să o înveți?
– Nu. Când stai într-o țară, înveți mai ușor limba. În prima perioadă petrecută aici n-am învățat multe. Vorbeam în engleză. La Brașov am început să învăț.
– Cum au fost cele două meciuri amicale din Franța?
– În primul meci am jucat foarte bine. Am simțit că putem învinge. În al doilea și-a spus cuvântul oboseala. Venisem la București după etapă, a urmat zborul și aproape imediat primul joc. Au mai fost și arbitrii. Franța a jucat însă bine. Nu e o echipă de valoarea noastră, dar au câțiva jucători buni.
ADI DOBRE
