Tricolorii vor fi încurajați din tribunele modernei „Arena Stožice” din Ljubljana de mulți compatrioți. Printre aceștia se va număra și Zoltan Jakab, fost selecționer al naționalei de futsal a României, omul care i-a condus pe tricolori la primul turneu final al Campionatului European, în 2007 în Portugalia.
Zoltan Jakab, care pregătește de ani buni formația FK Odorheiu Secuiesc, rămâne cel mai titrat antrenor din istoria futsalului românesc, unul dintre pionierii futsalului în România și un personaj deosebit de respectat. Jakab Zoltan a povestit pentru www.frf.ro despre începuturile futsalului în România și a vorbit despre șansele tricolorilor la EURO 2018.
„Acei băieți meritau și un Mondial”
– Domnule Zoltan Jakab, ce înseamnă un turneu final?
– Fie că e vorba despre un Campionat European sau despre unul Mondial, cred că putem vorbi despre apogeul unei cariere. Pentru orice antrenor, pentru orice jucător, prezența la un turneu final e un vis devenit realitate. Este răsplata muncii, a speranțelor. E ceva unic. Organizarea pe care o vezi la un turneu final nu o vezi la nicio altă competiție.
– Ați fost antrenorul naționalei României mulți ani, inclusiv la EURO 2007, primul din istoria futsalului românesc.
– Am fost în futsalul românesc de la începuturi. Nu am fost însă primul selecționer al României. Ion Toma a fost primul, între lunile mai și decembrie 2003. Eu am sosit în decembrie, după mai multe meciuri amicale și unul oficial pentru naționala României. Primul an a adus și prima mare decepție, ratarea calificării la Campionatul Mondial. Am avut o „dublă” cu Cehia. 1-1 la ei 2-2 la noi, cu ratări incredible în ultimele secunde ale ultimului meci. A fost una dintre marile șanse ale acelei generații de a juca la un Mondial. Și, cred, acei băieți, unii mai evoluează încă, ar fi meritat o prezență la un Campionat Mondial.
„Am furat meserie”
– Cum a fost la EURO 2007?
– Ne-am calificat, trebuie să recunoaștem, cu mare șansă. Plecasem deja din Slovenia de la grupa preliminară, convinși că naționala țării gazdă nu are cum să se împiedice în ultimul meci cu Belgia. S-a împiedicat însă și așa am ajuns la EURO. Am primit vestea în autocarul care ne aducea spre casă. A fost ceva ce nu vom uita vreodată. Era prima noastră calificare.
– Unde ați învățat futsal?
– Am jucat între 1993 și 1995 în Ungaria. Sunt și campion al Ungariei la futsal cu echipa Apenta Nestle! Am și arbitrat în Ungaria. M-am întors în România în 1997. Aveam ceva experiență. Țin minte că în 2003 am organizat primul campionat la noi acasă, la Odorheiu Secuiesc. Îi învățasem pe băieți să preia cu talpa, așa cum se face în futsal, și câteva scheme, din care am marcat o grămadă de goluri. Lumea râdea de noi când ne vedea cum preluam mingea! Însă acest abecedar al futsalului a făcut diferența în favoarea noastră atunci. Eu am avut șansa să particip și la câteva cursuri UEFA, de unde m-am întors cu și mai multă experiență. Am furat meserie din toate acestea, din zecile de meciuri amicale disputate. Am învățat pe pielea noastră. Ne notam permanent ce făceam bine, ce greșeam. În primii ani jucam orice numai futsal nu! Jucam minifotbal, puneam în valoare talentul individual al jucătorilor, dăruirea lor fără margini. În perioada aceea de început mai aveam un avantaj. Aveam 12 jucători din 14 de la aceeași echipă, CIP Deva, pe care o pregăteam.
Idolul Javier Lozano Cid
– Ce simțiți acum când vă uitați la actuala echipă națională?
– Acum, când mă uit, îmi crește inima! Sunt jucători cu peste 200 de meciuri în triocul echipei naționale a României.
– Ați avut un model de antrenor?
– Spaniolul Javier Lozano Cid, cel care a condus naționala iberică de futsal între 1992 și 2007. L-am cunoscut personal, am asistat la cursurile sale, inclusiv de trei ori la București, am jucat împotriva lui, am stat de vorbă. Un antrenor de excepție, cel mai bun din Europa, cel mai bun din lume, în opinia mea. Am înțeles că acum e la Real Madrid, pregătește câteva grupe de copii.
„Aveam o primă linie superbă, de vis”
– Ce vă mai amintiți de la EURO 2007?
– Îmi amintesc faptul că înaintea primului nostru meci, cel cu Cehia, se jucase, în aceeași grupă, derby-ul Portugalia – Italia. S-a încheiat 0-0, iar lumea era dezamăgită, plictisită. A urmat însă Cehia – România, scor 4-8, un festival, un meci considerat de mulți drept cel mai frumos de la acel turneu final. Băieții au făcut o partidă incredibilă. Am avut o organizare extraordinară, a fost fantastic. Aveam o primă linie superbă, de vis: Klein era în poartă, apoi Florin Matei, Gabriel Molomfălean, Robert Lupu și Cosmin Gherman. Mă felicit și acum pentru inspirația de a-i pune alături pe acești băieți absolut extraordinari.
„Naturalizarea lui Savio a adus un plus echipei”
– Ce va fi acum, în Slovenia?
– Va fi greu, ca totdeauna. După părerea mea, ar trebui să ne concentrăm pe meciul cu Ucraina. Acolo va fi bătălia pentru calificarea în faza eliminatorie. Primul joc, împotriva Portugaliei, va fi clar extrem de greu. Îl are pe cel mai bun jucător din lume, Ricardinho. Trebuie să ne batem cu Ucraina. Eu cred că avem șanse să trecem de Ucraina.
– În lot încă mai sunt jucători din acea generație de aur!
– Așa este, avem un lot experimentat. Trebuie să recunoaștem că naturalizarea lui Savio a adus un plus echipei naționale. Chiar dacă echipa a fost acolo, a jucat bine, în barajul contra Georgiei, Savio a fost totuși cel care a marcat șase din cele nouă goluri ale echipei nostre.
