Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara a găzduit ieri ultima partidă, dar cea mai așteptată, din etapa a 18-a a Ligii I la futsal, confruntarea dintre vicecampioana Informatica Timișoara și campioana City’US Târgu Mureș. Reeditarea finalei din sezonul trecut s-a încheiat cu victoria clară a bănățenilor, scor 5-2 (3-1). „E o reeditare cu alți actori. Timișoara are una dintre cele mai bune echipe din Liga I, în timp ce noi avem doar copii după plecările de la finalul sezonului trecut”, spunea în avancronica partidei Cosmin Gherman, antrenorul campioanei City’US Târgu Mureș. Iar lucrurile au stat întocmai.
„City’US e un simbol”
În urma acestui succes, Informatica a urcat pe locul secund în ierarhia primului eșalon al futsalului românesc, la două „lungimi” în spatele liderului United Galați și cu un punct avans față de Autobergamo Deva. Succesul în fața rivalilor de la Târgu Mureș nu a avut însă darul să-l entuziasmeze pe Robert Lupu, antrenorul echipei Informatica Timișoara și selecționerul naționalei României.
„Am trecut cu bine de acest meci. Am întâlnit o echipă foarte tânără, cu potențial. Îmi pare rău însă de ceea ce se întâmplă la Târgu Mureș. Din cauza problemelor financiare City’US a pierdut mulți jucători, iar acum cei de acolo sunt nevoiți să joace cu mulți tineri. E de admirat asta, dar nu e normal ceea ce se întâmplă cu City’US. Echipa asta e cea mai titrată din futsalul românesc. E un simbol. Eu am jucat acolo, am cucerit trei titluri de campion al României. City’US supraviețuiește acum doar prin antrenorii Cosmin Gherman și Lucian Nicușan. Sunt trist”, a declarat, pentru www.frf.ro, Robert Lupu.
„Am văzut câțiva jucători tineri de perspectivă”
Selecționerul trage și un semnal de alarmă: „Dacă nu vine o lege a sportului care să ajute fenomenul sportiv, nu vom avea nicio șansă, nu vom supraviețui. Cei din mediul privat nu vor mai băga bani în sport, pentru că nu au niciun beneficiu. Actuala lege te obligă să jonglezi până la limita ei. Nu e normal. Iar ceea ce se întâmplă azi la Târgu Mureș s-ar putea întâmpla mâine la Timișoara sau în altă parte”.
Robert Lupu vede însă și partea plină a paharului: „Am văzut la City’US câțiva jucători tineri de perspectivă”. La meciul de la Timișoara dintre Informatica și City’US au fost prezenți în tribune aproximativ 600 de spectatori, în ciuda faptului că meciul a fost televizat. „E bine că lumea vine în număr din ce în ce mai mare. Și asta nu se întâmplă, din fericire, doar la Timișoara”, a încheiat Robert Lupu.
Rezultate etapa a 18-a a Ligii I la futsal:
7 februarie
CFF Clujana Cluj – CS United Galaţi 1-4
12 februarie
Dunărea 2005 Călărași – Muncitorul Reșița 6-2
13 februarie
Spicom Sfântu Gheorghe – C.S. KSE Târgu Secuiesc 2-4
CSM Politehnica Iași – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 1-11
14 februarie
Informatica Timișoara – CS City’us Târgu Mureş 5-2
Autobergamo Deva a stat în această rundă