CS United Galați a câștigat marți seară derby-ul cu Informatica Timișoara, scor 4-3, și rămâne pe primul loc în Liga I cu o etapă înainte de finalul sezonului regular!

Partida de la Galați a fost una deosebit de spectaculoasă și de echilibrată. Trupa lui David Asandei a condus în permanență, dar golul victoriei a venit abia în ultimele zeci de secunde ale confruntării, când Informatica Timișoara era în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alcantara, pentru două cartonașe galbene.

„A fost un joc echilibrat, care, în final, se îndrepta spre o remiză ce nu ar fi convenit nimănui. Ba, da, convenea celor de la Autobergamo Deva! Până la urmă am reușit să ne impunem. Trebuie să recunoaștem însă că am avut șansa să jucăm în ultimele două minute în superioritate. Sunt mulțumit de echipă, de atitudinea băieților, de public. Am avut 1.000 de oameni în tribune, deși nu mă așteptam, pentru că meciul a început destul de devreme, la ora 17.00. Cei mai mulți spectatori au venit după începerea partidei, după ce au încheiat ziua de muncă! Vrem să rămânem pe primul loc și după ultima etapă”, a declarat, pentru www.frf.ro, David Asandei, antrenorul echipei United Galați.

Formația gălățeană confirmă astfel parcursul foarte bun din acest sezon, în timpul căruia a ocupat multă vreme fotoliul de lider. „Mai avem un obstacol, jocul din ultima etapă de la Târgu Mureș. City’US e încă echipa campioană a României, deși nu îi mai are în componență pe cei mai buni oameni din sezonul trecut. City’US Târgu Mureș rămâne singura echipă care ne-a învins la Galați în acest sezon. Meciul de la Târgu Mureș va fi deosebit de dificil, dar ne vom pregăti așa cum trebuie”, a mai spus David Asandei.

CS United – Informatica 4-3 (2-1)
Sala Sporturilor „Dunărea”, Galați
Spectatori: 1.000
Au marcat: Deco Nogueira (autogol), Cojoc (penalty), Borges, Lașcu / Wellington, Thiago Alcantara, Deco Nogueira
Derby-ul de la Galați, dintre United și Informatica Timișoara, a fost arbitrat de „tandemul” Bogdan Sorescu – Gabriel Gherman, cel mai valoros din futsalul românesc.

Rezultate etapa 21

Dunărea 2005 Călărași – CFF Clujana Cluj 8-3
Autobergamo Deva – CSM Politehnica Iași 3-0
Muncitorul Reșița – Spicom Sfântu Gheorghe 5-3
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS City’us Târgu Mureş 9-2
CS United Galaţi – Informatica Timișoara 4-3
C.S. KSE Targu Secuiesc a stat

Clasament: 1. United 47p; 2. Autobergamo 46p; 3. FK Odorheiu Secuiesc 42p; 4. Informatica 40p; 5. Dunărea 36p; 6. City’us Târgu Mureş 30; 7. Iași 26p; 8. Spicom 13p; 9. Muncitorul 13p; 10. Clujana 7p; 11. KSE Târgu Secuiesc 4p

Etapa viitoare, a 22-a, ultima a sezonului regular
26 martie
C.S. KSE Târgu Secuiesc – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
CS City’us Târgu Mureş – CS United Galaţi
Informatica Timișoara – Muncitorul Reșița
Spicom Sfântu Gheorghe – Autobergamo Deva
CSM Politehnica Iași – Dunărea 2005 Călărași
CFF Clujana Cluj va sta în această rundă

Urmează Final-Four-ul Cupei României

Săptămâna viitoare, luni, 20 și marți, 21 martie, la Timișoara, se va desfășura Final Four-ul Cupei României. În careul de ași al competiției s-au calificat Autobergamo Deva, deținătoarea trofeului, City’us Târgu Mureş, Futsal Klub Odorheiu Secuiesc și Informatica Timișoara.

Program:
20 martie
ora 17:30
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva
ora 20:00
Informatica Timișoara – City’US Târgu Mureş

Învingătoarele vor juca finala a doua zi!