Cupa României e primul trofeu pus la bătaie de futsalul românesc! Marți, la sediul Federației Române de Fotbal, a fost stabilit programul Final Four-ului competiției, care se va desfășura la Timișoara pe 18 și 19 martie.

Program:
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva
Informatica Timișoara – AS City’US Târgu Mureş

A fost bătaie mare pe City’US la tragerea la sorți, echipă pe care toate celelalte trei formații prezente în Final Four o doreau ca adversară în semifinale! Fără aproape toți titularii din sezonul trecut, campioana României, locul 6 în Liga I, era considerată de specialiști ca fiind cel mai accesibil adversar. „Norocul” a fost de partea formației Informatica Timișoara, gazda Final Four-ului, vicecampioana României, trupă care aleargă încă după primul trofeu din palmares.

„Adversarii să se pregătească așa cum trebuie, pentru că, deși pornim cu șansa a doua, ne vom vinde scump pielea. Nu avem nimic de pierdut și ne vom juca șansa până la capăt. Am încredere în <grădinița noastră>”, a declarat, pentru www.frf.ro, Cosmin Gherman, antrenorul campioanei City’US Târgu Mureș.

Timișorenii, care sezonul trecut au luptat în finala campionatului cu City’US Târgu Mureș, nu se îmbată cu apă rece. „Faptul că vom găzdui Final Four-ul Cupei României e un lucru foarte important pentru Timișoara, pentru cei care iubesc futsalul pe malurile Begăi. E foarte bine pentru popularizarea futsalului. E adevărat, întâlnim în semifinale un adversar la prima vedere inferior. Problema nu se pune însă așa. Trebuie să avem respect față de cei dela City’US și să ne pregătim ca pentru o finală”, a spus, pentru www.frf.ro, Robert Lupu, antrenoru vicecampioanei Informatica Timișoara, care e și selecționerul naționalei României.

Deva – Odorheiu Secuiesc, finala din semifinale!

În cea de-a doua semifinală a Final Four-ului se vor întâlni Autobergamo Deva și FK Odorheiu Secuiesc, două dintre cele mai tari formații din fustalul romnesc. Autobergamo, locul 2 în clasamentul Ligii I, e câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei României. „Vrem să ne apărăm trofeul. Va fi foarte greu, dar acesta e obiectivul nostru. Întâlnim un adversar foarte puternic, dar care în acest sezon al Ligii I nu ne-a învins. I-am învins cu 5-1 la noi și am remizat la ei, 3-3”, a declarat, pentru www.frf.ro, Florin Ignat, antrenoru-jucător al echipei Autobergamo Deva.

FK Odorheiu Secuiesc e una dintre cele mai în formă echipe din futsalul românesc. Trupa pregătit de Jakab Zoltan e cea mai ofensivă echipă din futsalul românesc. FK Odorheiu Secuiesc, locul 4 în ierarhia primei divizii, are cele mai multe goluri marcate în Liga I, 109! „I-am fi vrut, ca toți ceilalți, pe cei de la Târgu Mureș în semifinale, dar asta e, ne mulțumim și cu Autobergamo! Deva e un adversar redutabil. Chiar le spuneam după tragerea la sorți celor de la Autobergamo: <Nu trebuie să fiți supărați, cineva, noi sau voi, trebuie să meargă mai departe, în finală>. Putem spune că până acum am avut noroc la tragerea la sorți, dar acum nu am mai avut! Ne vom lupta pentru un loc în finala Cupei României”, a spus, pentru www.frf.ro, Jakab Zoltan, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc, cel mai titrat antrenor român din istoria futsalului nostru.