Echipa FK Odorheiu Secuiesc, „bronzul” ultimei ediții a Ligii I la futsal se află, ca și restul competitoarelor în vacanță. Oficialii grupării harghitene nu își permit însă clipe de respiro și creionează lotul pentru sezonul viitor.

FK Odorheiu Secuiesc a reușit transferul a doi internaționali. „După lungi negocieri, am reușit să ajungem la un acord cu jucătorii de futsal Iszlai Richárd și Küsmödi Tamás”, au anunțat cei de la Odorheiu Secuiesc. Cei doi internaționali români, originari din Tîrgu Mureș, care în sezonul trecut au evoluat pentru Autobergamo Deva, vicecampioana României, au semnat contracte valabile pe doi ani.

Crescuți la Târgu Mureș, Küsmödi Tamás, 26 de ani, și Iszlai Richárd, 22 de ani, au în palmares titlurile de campioni naționali și de câștigători ai Cupei României cu Imperial WET Miercurea Ciuc în sezonul 2020-2021.

Articol de Adi Dobre