FK Odorheiu Secuiesc, una dintre grupările-pionier ale futsalului românesc, a demarat pregătirile în vederea noului sezon.

Cu un antrenor nou, Florin Ignat – „girat” de experimentatul manager general Jakab Zoltán, și cu câteva achiziții de marcă – campionii Petrișor Toniță și Vlăduț Dudău, internaționalul Sergiu Gavrilă, FK Odorheiu Secuiesc dorește să facă uitat sezonul trecut, când a încheiat pe locul 4 în Liga 1 Futsal Fortuna și a părăsit Cupa României încă din sferturile de finală.

S-au despărțit în această vară de gruparea harghiteană Iszlai Richárd, Küsmödi Tamás, Kanyó Szilárd și Balázsi Attila. A revenit în schimb la antrenamente Kerestély József, care, din pricina unei accidentări grave, a lipsit o bună parte din sezon trecut. Fostul căpitan al naționalei U19 a României a intrat deja în programul normal de pregătire.

Ambițiile și așteptările sunt mari la Odorheiu Secuiesc. Tocmai de aceea, Florin Ignat a sunat adunarea încă de acum o lună! După trei săptămâni de pregătire, gruparea harghitează a organizat Cupa FK, competiție ajunsă deja la ediția a patra și care tinde să devină o tradiție la Odorheiu Secuiesc. Trupa lui Florin Ignat a cucerit trofeul pus la bătaie, după victoriile cu West Deva (8-2) și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (4-3). În urma acestor două jocuri, antrenorul Florin Ignat a tras primele concluzii vizavi de potențialul echipei și mărturisește că FK Odorheiu Secuiesc se va număra printre echipele cu pretenții în viitorul sezon al Ligii 1 Futsal Fortuna.

„Am găsit aici, la Odorheiu Secuiesc, o echipă dornică de performanță, cu jucători receptivi. În fiecare zi ne descoperim unii pe ceilalți, tocmai de aceea cred că va mai dura puțin până ne vom cunoaște așa cum trebuie. AU plecat jucători, au sosit alții, a revenit și Kerestély József. Toată lumea muncește! Dar mai avem mult de tras”, a spus Florin Ignat, antrenorul formației FK Odorheiu Secuiesc.

Relația dintre antrenorul Florin Ignat și managerul Jakab Zoltán – cel care a condus, cu mici pauze, formația harghiteană încă de la începuturi, este una excelentă spune fostul tehnician al campioanei United Galați: „ne cunoaștem de atâta vreme încât respectul reciproc, care a crescut pe măsură trecerii timpului, este unul uriaș. Domnul Jakab Zoltán mi-a fost antrenor la echipa națională, e tobă de futsal și un om legat trup și suflet de această echipă, un om senzațional”.

Despre Cupa FK, de acum o săptămână, competiție găzduită de  „Rákóczi Center” din Odorheiu Secuiesc, Florin Ignat spune că a fost una binevenită:. „Un turneu foarte bun, util, în care i-am văzut pe băieți la lucru. Cei care au venit în această vară, Toniță, Dudău, Gavrilă, au avut evoluții bune, și vreau să cred că s-au integrat deja. Toți jucătorii au răspuns foarte bine având în vedere perioada de pregătire pe care o traversăm. Avem însă în continuare nevoie de timp. Eu unul am răbdare și, în plus, sunt optimist că ne vom ridica la nivelul așteptărilor. Avem condiții foarte bune și, vă mărturisesc, că am parte de o liniște aproape unică în cariera mea”.

La nivel de juniori, de tinere talente, FK Odorheiu Secuiesc este de ani buni lider în futsalul românesc. În începutul fiecărui sezon, în lotul echipei de seniori își fac loc tinere speranțe, care au deja în CV trofee cucerite ca juniori. Florin Ignat e încântat de faptul că are la dispoziție o echipă tânără, de perspectivă: „Avem foarte mulți tineri, ceea ce mă bucură. Avem trei jucători de câmp U19, alți trei U23, la care se adaugă doi portari. În total sunt opt jucători U23 în lotul nostru! Sunt copii buni, talentați, ascultători, dornic să progreseze”.  

La puțin timp după victoria în fața rivalilor de la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, jucătorii echipei FK Odorheiu Secuiesc, însoțiți de familii, au programat o „ieșire la iarbă verde” la Murgeni!

ARTICOL DE ADI DOBRE