Liga 1 Futsal Fortuna a programat ieri, duminică, 19 noiembrie, primele două meciuri ale etapei a 10-a, prima a returului.
La Sala Sporturilor din Deva, de la ora 11:00, față în față s-au aflat concitadinele ACS West și CSM. În tur, CSM s-a impus cu scorul de 10-0!
După o primă repriză destul de echilibrată, CSM Deva, deținătoarea Cupei României și candidată la titlul de campioană în acest sezon, s-a impus cu scorul de 5-1. Richardinho Cámara Sobral a deschis scorul pentru CSM după aproape șase minute de joc. Darius Nastai a majorat avantajul „oaspeților” după alte șase minute.
Replica „gazdelor” a venit prin reușita lui Arthur Galfi, care a redus din diferență în ultimul minut al primei reprize.
La reluare, CSM Deva a turat motoarele și a marcat de trei ori.
În urma acestui succes, CSM Deva a urcat, cel puțin până astăzi, pe primul loc al clasamentului.
În cel de-al doilea meci al zilei, la Mărășești, nou-promovata Mausoleul a primit vizita formației Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, formație care venea după două victorii consecutive. Confruntarea a fost mai mult foarte spectaculoasă și s-a încheiat nedecis, scor 5-5!
Oaspeții au condus în mai multe rânduri, chiar și cu două goluri diferență, dar gazdele de la Mausoleul Mărășești au revenit de fiecare dată. În tur, Sepsi SIC s-a impus cu scorul de 6-3.
Prima etapă a returului continuă astăzi cu alte două meciuri. De la ora 14:00, campioana CS United Galați primește vizita nou-promovatei Șoimii Șimand, de care trupa lui Florin Ignat a trecut în tur cu scorul de 15-0.
În cel de-al doilea meci al zilei, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, Luceafărul va da piept cu FK Odorheiu Secuiesc, în fața căreia a pierdut în tur cu scorul de 4-13.
Meciul Luceafărul Buzău – FK Odorheiu Secuiesc e programat de la ora 18:30 și va fi în direct la Digi Sport 4 și FRF.tv.
Ultimul meci al etapei a 10-a, CSM Târgu Mureș – CFR Timișoara, este programat mâine, marți, 21 noiembrie, de la ora 18:00. În tur, în Banat, CFR Timișoara a câștigat cu 3-0. Lider cu maximum de puncte după primele șapte etape disputate în acest sezon, CFR Timișoara a pierdut în ultimele două runde, în deplasare cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și pe teren propriu cu United Galați.
CSM Târgu Mureș rămâne în continuare singura echipă care nu a contabilizat nici măcar un punct în actuala stagiune.
Etapa a 10-a
Duminică, 19 noiembrie
- ACS West Deva – CSM Deva 1-5 (1-2), Sala Sporturilor, Deva
Au marcat: Arthur Galfi (20) / Richardinho Cámara Sobral (6), Darius Nastai (12, 22), Sergiu Gavrilă (29), Sebastian Sandu (40)
Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Anca Florin Daniel (Deva); Blindu Cătălin Ionuț (Hunedoara)
Observator: Kiuță Mihai (Braşov)
- ACS Mausoleul Mărășești – ACS Sepsi SIC 5-5 (2-2)
Au marcat: Eduard Petre (5), Octavian Cireș (15, 39), Ion Dumitru (31), Ovidiu Tudose (32) / Botond Veress (3, 38), Gall Attila (10), Czintos Ferenc (28), Jakab Robert (30)
Luni, 20 noiembrie
Ora 14:00
- CS United Galați – ACS Șoimii Șimand
Ora 18:30
- CS Luceafărul Buzău – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
Marți, 21 noiembrie
Ora 18:00
- CSM Târgu Mureș – CFR 1933 Timișoara
Clasament: 1. CSM Deva 23p; 2. Galați 22p; 3. Timișoara 21p; 4. Sepsi SIC 19p; 5. Odorheiu Secuiesc 16p; 6. Mausoleul 13p; 7. Luceafărul 9p; 8. West Deva 9p; 9. Șoimii 3p; 10. Târgu Mureș 0p
Articol de Adi Dobre