Liga a 2-a și-a desemnat echipele care vor evolua din sezonul viitor pe prima scenă a futsalului românesc. Premiantele sunt Mausoleul Mărășești și CSM Târgu Mureș, formații care se vor confrunta într-o dublă manșă pentru desemnarea titlului de campioană a eșalonului secund.

Primul episod al finalei se va disputa azi, duminică, 14 mai, la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, de la ora 20:00, și va fi în direct pe FRF.tv! Returul se va disputa duminica viitoare, 21 mai, de la ora 19:00, la Mărășești.

Formația vrânceană, coordonată de Romeo Drăgan, a avut un sezon foarte bun. ACS Mausoleul Mărășești s-a clasat pe primul loc în sezonul regular al Seriei 1, la egalitate cu Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț, apoi în „sferturi” a trecut de AS Inter Gheorgheni după o dublă victorie, 5-3 în deplasare și 7-5 pe teren propriu.

În semifinale, Mausoleul Mărășești s-a impus dramatic în fața formației ACS Kereszthegy Remetea (câștigătoarea Seriei a II-a a Ligii a 2-a). A fost 2-0 pentru gruparea vrânceană pe teren propriu și 3-2 pentru ACS Kereszthegy în partida retur disputată la Remetea.

Romeo Drăgan, antrenorul formației Mausoleul Mărășești, și elevii săi sunt optimiști înaintea finalei cu CSM Târgu Mureș.

Mănăila Florentin: „A fost un sezon greu, un sezon în care am întâlnit echipe bune. Am avut însă un lot valoros, cea mai bună dovadă fiind prezența în finală! Promovarea în Liga 1 este un sentiment retrăit pentru unii din noi deoarece am reușit promovarea și cu Sportul Ciorăști, acum doi ani. Suntem însă cu toții fericiți pentru performanța obținută. Finala nu va fi una simplă deoarece știm cu toții ce înseamnă Târgu Mureș în futsal. Mai avem două meciuri de disputat, două meciuri pe care trebuie să le câștigăm”

Strat Mihai: „A fost un sezon extraordinar, plin de meciuri frumoase și echipe bune, care ne-au ajutat să acumulăm experiență. Promovarea în Liga 1 este răsplata muncii noastre de-a lungul sezonului și sperăm să ne prezentăm bine și în cele două manșe ale finalei. Meciul cu Târgu Mureş e un meci foarte important atât pentru noi, cât și pentru suporterii noștri, care așteaptă trofeul la Mărășești”

Florin Nistor: „A fost un sezon lung, cu meciuri grele, dar în același timp frumoase, specifice acestei discipline numite futsal! Un sezon obositor, ținând cont de lotul destul de redus numeric, dar foarte valoros, drept dovadă poziția pe care ne-am clasat la finele acestui sezon și finala pe care o disputăm! Această promovare este rodul muncii depuse de întreaga echipă, o bucurie pe care am mai întâlnit-o și cu o altă echipă vrânceană, Sportul Ciorăști. Ar fi o nouă bucurie cu o echipă vrânceană, care sperăm să aibă continuitate în Liga 1! O finală, rămâne o finală, indiferent de disciplina în  care activezi! Știm cu toții despre istoria celor de la Târgu Mureș în futsal, cu siguranță își doresc să redevină ceea ce au fost în futsalul românesc! Au toate atuurile, ținând cont și de experiența domnului profesor Endre Kacso, dar, cu siguranță, noi sperăm că vom fi o nucă tare pentru ei! Cel mai bun să câștige!”

Lupu Ștefan: „Pentru noi acest sezon a fost unul foarte greu din cauza lipsei de jucători la unele meciuri, a oboselii, dar, iată, în final am dus acest sezon cu bine până la capăt! Pentru mine e a doua promovare. Bucuria cea mai mare e aceea că facem fericit un întreg orășel. În finală întâlnim o echipa foarte buna, tânără, cu mulți copii talentați și cu un antrenor pe care toată lumea îl știe în acest domeniu. Trebuie să ne concentrăm și cel mai bun să câștige!”

Romeo Drăgan, antrenor Mausoleul Mărășești: „Pentru mine, promovarea e mai mult decât puteam spera, e mai mult decât în mod normal eu aș fi putut face, poate e prea mult pentru cel mai mic club afiliat la FRF! E adevărat că e a doua promovare, dar atunci aveam o primărie în spate, acum  am reușit cu finanțare sută la sută privată, cu un ajutor substanțial al Resort Zaga Zaga. Pentru micuțul nostru oraș înseamnă cea mai înaltă formă sportivă care a existat. Oamenii, pentru că e greu să-i numesc doar suporteri, au fost mereu lângă noi. Sala de fiecare dată s-a dovedit a fi prea mică. Atunci când pierdeam, lumea venea să ne consoleze să ne încurajeze de parcă aveau temeri că abandonăm competiția. Le mulțumim mult!”

Gazdă a primei confruntări din Finala Ligii a II-a, CSM Târgu Mureș dorește la rândul său să încheie sezonul cu titlul de campioană! Formația pregătită de Endre Kacso, care este și selecționerul primei reprezentative, va încerca să valorifice astăzi avantajul terenului propriu.

Endre Kacso, antrenor CSM Târgu Mureș: „E important că am promovat în Liga 1. Sunt sigur că la anul putem face o echipă competitivă. Finala campionatului reprezuntă un bonus la perfromanța deja obținută, promovarea! 

Băieții  merită toate laudele pentru ceea ce au realizat în acest sezon. Sunt jucători tineri, de perspectivă și dornici de performanță. Oamenii din Târgu Mureș iubesc futsalul, iar orașul nostru merită să aibă din nou o echipă de primă ligă”

Dobai Andras: „Sunt sigur că o să fie o dublă manșă interesantă și mult mai grea decât meciurile cu Piatra Neamț sau Șimand. Va fi greu, dar am încredere că putem ieși învingători, deoarece avem mulți jucători tineri în lot care sunt dornici și motivați de a câștiga acest trofeu”

Ordogh  Attila: „Ne așteaptă cel mai important duel din acest sezon, cu trofeul pe masă. Ne dorim enorm să câștigam trofeul după ce am reușit să promovăm, însă ne așteaptă un adversar despre care nu știm prea multe, însă după rezultate este o echipă bună, care ne va pune probleme. Am avut un sezon complicat, însă acum suntem mai uniți ca niciodată și avem un singur gând, să câștigam trofeul. Sper ca la meciul de la Târgu Mureș să vină cât mai multă lume să ne susțină”

Finala Ligii a 2-a, manșa întâi, duminică, 14 mai

CSM Târgu Mureș – Mausoleul Mărășești, Sala Sporturilor – Târgu Mureş, LIVE FRF.tv

Arbitri: Anca Florin Daniel (Deva), Popescu Constantin Daniel (Țicleni); Luca Ovidiu (Piatra Neamț)

Observator: Năstasă Marius (Piatra Neamț)

Articol de Adi Dobre