Naționala de futsal a României va da piept în această seară, în deplasare, cu selecționata similară a Germaniei într-o partidă contând pentru penultima etapă a Grupei 1 a Main Round-ului calificărilor la turneul final al Campionatului European, competiție care va fi găzduită de Lituania și Letonia în perioada 18 ianuarie – 8 februarie 2026.

Confruntarea Germania – România se va disputa la „Ballsport Arena” din Dresda, de la ora 19:30. Cu două etape înainte de final, România se află pe locul secund în Grupa 1, la trei puncte în urma liderului Ucraina.

În prima partidă dintre cele două formații, disputată în urmă cu patru luni la Târgu Mureș, tricolorii s-au impus cu scorul de 6-0 prin reușitele semnate de István Hadnagy (dublă), Andor Bálint (dublă), Darius Nastai și Mihnea Toader.

Meciul din această seară va fi arbitrat de o brigadă din Slovacia: Lukáš Peško – arbitru numărul 1, Rastislav Behancin – arbitru numărul 2 și Peter Budac – rezervă.

Pe lângă antrenamente, tricolorii și-au făcut timp pentru a vizita orașul Dresda, unul dintre cele mai frumoase din Germania.

Băieții selecționerului Endre Kacsó abordează cu optimism jocul din această seară.

Richárd Iszlai: „Ne așteaptă un meci infernal. Suntem conștienți de dificultatea partidei, de calitățile adversarului pe care nu avem voie să-l subestimăm. Va fi un meci de totul sau nimic, atât pentru noi, cât și pentru ei. Victoria este singura variantă pentru a ne asigura un loc cel puțin pentru meciurile de baraj. Vom da totul pe teren și vom face tot posibilul să ne atingem obiectivul”

Miklós Tamás: „Obiectivul nostru este unul singur: calificarea la EURO! Mai avem două bătălii. Prima, cea de la Dresda, e foarte importantă pentru că poate decide calificarea pentru baraj. Suntem încrezători și pozitivi. Sperăm din tot sufletul într-un rezultat bun. Vrem și trebuie să câștigăm aici la Dresda. Ce va fi după aceea, împotriva Ucrainei, vom vedea. Luăm totul, ca și până acum, pas cu pas. Va fi un meci mult mai greu, dar vom încerca să facem o surpriză frumoasă și acolo”

Kanyó Szilárd: „Va fi foarte greu contra Germaniei, dar suntem optimiști și avem mare încredere în noi. Doar victoria contează! Victoria este singura noastră opțiune pentru a păstra șanse de calificare la EURO”

István Hadnagy: „Abia aștept să înceapă meciul! Sper și sunt convins că vom reuși să ne atingem obiectivul care nu e decât unul singur: victoria. Am pregătit bine această partidă, cu toții suntem foarte concentrați. La meciul contra Ucrainei ne vom gândi abia după această confruntare de la Dresda”

Probleme pentru selecționerul Germaniei

După patru etape disputate în Grupa 1, naționala Germaniei se află pe locul 3, cu un succes și trei înfrângeri. Selecționerul Marcel Loovesfeld se confruntă cu câteva probleme de efectiv întrucât Suad Ak și Muhammet Sözer au devenit indisponibili, motiv pentru care a apelat la trei jucători ai naționalei U19 a Germaniei, care în urmă cu mai puțin de două săptămâni a învins selecționata similară a României cu 10-3, într-o partidă contând pentru preliminariile turneului final al Campionatului european U19 din acest an.

Aceștia sunt Theodoros Xydias și gemenii Ivony Noah și Keanu Vincent Smith și Theodoros Xydias. Pentru Keanu Vincent Smith, în vârstă de 18 ani, aceasta este prima sa nominalizare la echipa națională de futsal a Germaniei. Fratele său geamăn, Ivony Noah, a mai fost convocat, dar nu a jucat. Xydias, în vârstă de 19 ani, și-a făcut debutul internațional împotriva Turciei în noiembrie 2024 și a fost folosit și la ultimul meci internațional împotriva Ucrainei din februarie.

Marcel Loovesfeld, un nume respectat

Născut la  Maastricht pe 4 ianuarie 1963, Marcel Loovesfeld, selecționerul olandez al naționalei Germaniei, este un nume respectat în lumea futsalului. Ca jucător pentru echipa națională a Olandei, Loosveld a participat la primul Campionat Mondial de Futsal în 1989.

Loosveld a marcat cinci goluri, iar echipa sa a terminat pe locul al doilea după ce a pierdut finală, scor 1-2, în fața Braziliei, meci în care Loovesfeld a marcat. După ce și-a încheiat cariera de jucător, Marcel Loovesfeld a devenit antrenor la Futsal Club Tilburg și a preluat ulterior echipa națională U-21 a Olandei.

Cu această echipă a participat la Campionatul European găzduit de Sankt Petersburg în 2009. Un an mai târziu, Loosveld a devenit antrenor al echipei naționale olandeze, alături de care a participat la EURO 2014 din Belgia. În 2016, și-a încheiat colaborarea cu selecționata Țărilor de Jos și un an mai târziu a devenit antrenorul naționalei Germaniei, succeduindu-i lui Paul Schomann.

Lotul ales de selecționerul Endre Kacsó pentru meciurile cu Germania și Ucraina

Portari: Petrișor Toniță (FK Odorheiu Secuiesc), Roberto Voin (CSM Târgu Mureș);

Jucători de câmp: Andor Bálint, Vlăduț Dudău, István Hadnagy, Miklós Tamás (toți FK Odorheiu Secuiesc), Richárd Iszlai, Mihnea Toader, Bogdan Covaci (toți CSM Târgu Mureș), Daniel Araujo, Darius Nastai, Andrei Crăciun (toți United Galați), Kanyó Szilárd (Sepsi SIC), Küsmödi Tamás (TFSE Budapest).

Clasamentul din grupa 1 arată în felul următor: 1. Ucraina 12p; 2. ROMÂNIA 9p; 3. Germania 3p; 4. Cipru 0p.

Programul etapei de astăzi

ora 19:00

Ucraina – Cipru, „Sports Hall Koszalin”, Koszalin – Polonia

Arbitri: Pawel Tokarewicz, Monika Czudzinowicz; Dominik Cipinski (toți din Polonia)

ora 19:30

Germania – România, „Ballsport Arena”, Dresda – Germania

Arbitri: Lukáš Peško, Rastislav Behancin; Peter Budac

ARTICOL DE ADI DOBRE