Liga 1 a programat în acest week-end primele partide din play-off. A fost o primă etapă de încălzire pentru două dintre formațiile ce țintesc la un loc în marea finală, CS United Galați și Futsal Club Dunărea Călărași.

Toate Partidele din play-off și din play-out vor fi transmise în direct pe canalul de Youtube Futsal România și pe pagina de Facebook Futsal România.

Formația gălățeană, vicecampioana României din ultimii doi ani, s-a impus fără probleme în deplasarea de la Odorheiu Secuiesc, scor 5-2. Au marcat pentru oaspeți Andrei Crăciun, Daniel Araujo (ambii câte o dublă) și Adrian Lașcu.

„Vrem să depindem doar de noi”

„E o victorie importantă, pentru că e la debutul în play-off, un play-off în care nu vrem să depindem decât de noi. Confruntarea cu FK Odorheiu Secuiesc nu a fost una ușoară. Am reușit însă să ne impunem ritmul, să ne facem jocul. Din păcate, iarăși am ratat mult. Avem șase puncte, amănunt foarte important. Urmează bătălia cu Autobergamo Deva, de pe teren propriu, o adevărată finală, pe care vrem să o câștigăm”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați.

„Avem un sezon excelent!”

Într-o altă partidă, disputată luni seară la Călărași, echipa gazdă, Futsal Club Dunărea, a trecut, fără probleme, de Informatica Timișoara, scor 3-1. Golurile echipei Dunărea Călărași au fost semnate de Paulo Pinto, Alberto Yañez Galan și Mădălin Nițu. În urma acestei victorii, Dunărea Călărași e prima în Grupa 1!

Pentru echipa pregătită de Marian Șotârcă meciul cu Informatica Timișoara a reprezentat repetiția generală pentru super-confruntarea de miercuri, 3 aprilie, din deplasare, cu Imperial WET Miercurea Ciuc, liderul sezonului regular.

„Am făcut un meci bun împotriva Informaticii, un meci în care am urmărit să nu avem jucători accidentați sau suspendați, pentru că urmează un meci deosebit de dificil. Vom întâlni liderul sezonului regular, Imperial WET, chiar la Miercurea Ciuc. Știm ce ne așteaptă acolo, va fi foarte greu, dar cred că suntem pregătiți. Chiar dacă Imperial WET pornește ca mare favorită, noi ne vom juca șansa. Am făcut un sezon excelent până acum. Am cucerit în premieră un trofeu, Cupa României, iar o finală în Liga 1, fie ea și finala mică, ar reprezenta un bonus”, a spus Marian Șotârcă, antrenorul-jucător al echipei Dunărea Călărași.

„Am mare încredere în echipă”

Imperial WET Miercurea Ciuc e campioana sezonului regular, dar harghitenii își doresc să fie primii și la finalul sezonului. „Trebuie să câștigăm meciul împotriva Dunării Călărași în primul rând pentru că jucăm pe teren propriu, în fața suporterilor noștri, dar și pentru a ne respecta blazonul de lider al Ligii 1. Știm că ne așteaptă un meci foarte dificil, dar am mare încredere în echipă, în dorința băieților de a scrie istorie pentru sportul din Miercurea Ciuc”, a declarat Cosmin Gherman, antrenorul echipei Imperial WET.

„Toate meciurile sunt ca niște finale!”

Tot miercuri, 3 aprilie, va debuta în play-off și Autobergamo Deva. Locul trei la sfârșitul sezonului regular, formația din Deva are un singur punct, victoria în partida cu FK Odorheiu Secuiesc de pe teren propriu fiind în aceste condiții obligatorie. „Pentru noi toate meciurile sunt de a fi sau a nu fi, toate sunt finale! Nu mai e loc de întors. Trebuie să învingem miercuri, așa cum trebuie să o facem și sâmbătă, la Galați. Băieții își revin după sezonul regular, după eșecul din Cupa României, își dau și ei seama că e ultima șansă”, a spus Doru Popa, președintele echipei Autobergamo Deva.

A revenit Adrian Moț

Campioana de acum doi ani a întrerupt colaborarea cu antrenorul Nelu Stancea, venit în iarnă de la Futsal Poli Iași. Fost portar al naționalei și fost selecționer al primei noastre reprezentative, Nelu Stancea a plecat de la Deva după eșecul din Final Four-ul Cupei României de la Călărași. În locul său a fost instalat Adrian Moț, cel care s-a mai aflat pe banca echipei Autobergamo în acest sezon. Numit ca interimar în locul spaniolului Luis Fonseca Cilleros, după 3-3 la Călărași în etapa a 7-a a sezonului regular, Adrian Moț a condus echipa din Deva de pe margine timp de cinci meciuri, în care Autobergamo Deva a bifat tot atâtea victorii!

Clasament Grupa 1:
1. Dunărea 4 puncte
2. Imperial WET 3 puncte
3. Informatica 0 puncte

Program:
Dunărea – Informatica 3-1 (2-0)

etapa viitoare:
miercuri, 3 aprilie, ora 18.30
Imperial WET – Dunărea Călărași

Clasament Grupa 2:
1. CS United 6 puncte
2. Autobergamo 1 puncte
3. FK Odorheiu Secuiesc 0 puncte

Program:
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CS United Galaţi 2-5 (0-1)

etapa viitoare:
miercuri, 3 aprilie, ora 18.00
Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc

Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați au început play-off-ul cu câte trei puncte fiecare, Dunărea călărași și Autobergamo Deva cu câte două puncte, în timp ce Informatica și FK Odorheiu Secuiesc nu au avut niciun punct.

Se va juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur. Câștigătoarele celor două grupe vor juca finala campionatului, în timp ce formațiile clasate pe locul secund vor lupta pentru medaliile de bronz.

A început și play-out-ul Ligii 1!

În acest week-end s-au disputat și primele partide din play-out. Iată rezultatele:
Clujana Cluj – Bukovina Vicov 15-1
Futsal Poli Iași – SCM Gloria Buzău 1-3

Clasament:
1. SCM Gloria 5 puncte
2. Clujana 4 puncte
3. Poli Iași 3 puncte
4. Bukovina 0 puncte

miercuri, 3 aprilie, ora 16:00
Clujana Cluj – Futsal Poli Iași

joi, 4 aprilie, ora 18:30
Bukovina Vicov – SCM Gloria Buzău

Futsal Poli Iași a intrat cu trei puncte în play-out. SCM Gloria Buzău – cu 2 puncte. CFF Clujana Cluj – cu 1 punct. Bukovina Vicov – cu 0 puncte.

Articol de Adi Dobre