Meci istoric astăzi pentru Imperial WET Miercurea Ciuc, campioana României la futsal. Gruparea harghiteană va debuta în UEFA Futsal Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi din lume.
Imperial WET Miercurea Ciuc va juca, de la ora 17:30, cu Blue Magic FC, campioana Irlandei. Tot astăzi, de la ora 20.00, „Dais Sports Center” din Atena, locul unde se vor desfășura meciurile din Grupa C a turului preliminar al Ligii Campionilor, se va juca partida Futsal Minerva – AEK Atena.
Jucătorii campioanei României au sosit la Atena încă de luni, 26 august, iar ieri s-au antrenat în sala „Dais Sports Center”, parte a unui imens complex sportiv proprietate a unei școli private din Atena.
Băieții spaniolului Sito Rivera s-au obișnuit rapid cu suprafața de joc, dar și cu sala, una cochetă, cu o singură tribună, ce poate găzdui aproximativ 500 de spectatori.
Înainte de antrenament, tehnicianul Sito Rivera și Bogdan Covaci, unul dintre cei mai valoroși jucători ai campioanei României, au participat la conferința de presă premergătoare turneului, conferință găzduită la sediul clubului AEK Atena, aflat în apropierea impresionantului Stadion Olimpic.
Fost selecționer la României și al Ungariei, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din lume, Sito Rivera a fost primit cu simpatie atât de gazdele de la AEK Atena, cât și de adversarii ciucanilor. „Orice se poate întâmpla la un asemenea nivel. Mulți ne văd favoriți, dar trebuie să arătăm că suntem favorii pe teren”, a spus Sito Rivera. „Ne-am pregătit foarte bine pentru acest debut în Liga Campionilor și suntem încrezători că vom merge mai departe, în Main Round”, a declarat și Levente Tanko, căpitanul echipei și cel mai vechi jucător al grupării ciucane. Blue Magic FC, adversarul de astăzi al campioanei României are în componență trei jucători din Republica Moldova!
Cristian Vornicu, observator în Liga Campionilor
Și alți români sunt implicați în această săptămână în meciurile din turul preliminar al UEFA Futsal Champions League. Cristian Vornicu, reprezentatul futsalului în Comitetul Executiv al FRF, este observator la meciurile din Grupa B, de la Skopje, Macedonia de Nord, acolo unde se dulează LDZ Cargo/DFA (Letonia), FC Encamp (Andorra), Cardiff University (Țara Galilor) și gazdele de la KMF Shkupi.
Arbitrul brăilean Daniel Decă va oficia la partidele din Grupa A, de la Talinn, unde evoluează formațiile Kampuksen Dynamo (Finlanda), Futsal Klub Tirana (Albania), Toulon Élite (Franța) și SMS Viimsi (Estonia).
Fost căpitan al echipei naționale a României, Emil Răducu va evolua, alături de echipa sa, Luxol St Andrews Futsal Club, multiplă campioană a Maltei, pregătită de un alt fost mare internațional român, Gabriel Dobre, în Grupa F, de la Tromsø, Norvegia, grupă din care mai fac parte echipele Dinamo Chișinău (Republica Moldova), F.C. Fiorentino (San Marino) și gazdele de la Sjarmtrollan IL.
În cazul în care Imperial WET Miercurea Ciuc și Luxol St Andrews Futsal Club se vor califica în Main Round, ele vor face parte din Grupa 5, alături de Rekord Bielsko-Biała (Polonia) și Sparta Praga (Cehia), ultima urmând să fie gazda grupei.
Iată lotul echipei Imperial WET pentru meciurile din Grupa 3 a turului preliminar al UEFA Futsal Champions League:
Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu – portari
Hector Blazquez, Bogdan Covaci, Alvaro De Luis Yubero, Cristian Matei, Florin Matei, Andre Luiz Fernandes, Adrian Pânzaru, Marko Prsici, Stefan Rakici, Laszlo Szocs, Levente Tanko, Savio Valadares. Antrenor: Sito Rivera
Programul partidelor
28 august
ora 17:30: Imperial WET Miercurea Ciuc – Blue Magic
Arbitri: Aurélien Uzan (Franța), Murat Colak (Turcia); Damian Grabowski (Polonia)
ora 20:00: Minerva – AEK Atena
29 august
ora 17:30: Minerva – Miercurea Ciuc
ora 20:00: AEK – Blue Magic
31 august
ora 17:30: Blue Magic – Minerva
ora 20:00: AEK – Miercurea Ciuc
Toate partidele se vor disputa la „Dais Sports Center” din Atena
*Ora de disputare este cea din România
Articol de Adi Dobre