Echipa națională de futsal a României va juca duminică, 14 aprilie, de la ora 18.00, cu selecționata similară a Armeniei. Partida, programată la Sala Sporturilor Concordia din Chiajna, e prima din „dubla” de verificare contra Armeniei, cel de-al doilea joc fiind programat marți, 16 aprilie, de la ora 17.00, tot la Chiajna.
Meciurile împotriva Armeniei reprezintă o nouă etapă de pregătire pentru naționala pregătită de Robert Lupu în vederea debutului în preliminariile pentru Campionatul Mondial de anul viitor.
Pentru această acțiune, Robert Lupu a convocat 14 jucători, dintre care 3 portari, Petrișor Toniță, Andrei Grigoraș și tânărul Roberto Voin. De mai bine de un an, poarta echipei noastre naționale e pe mâini bune. În vârstă de 27 de ani, împliniți pe 28 ianuarie, Petrișor Toniță a fost integralist la Campionatul European de anul trecut din Slovenia. Considerat cel mai bun portar din România și unul dintre cei mai valoroși din Europa, strănepotul marelui pictor Nicolae Tonița a fost în echipa care anul trecut învingea Spania la Odorheiu Secuiesc, cea mai importantă victorie din istoria naționalei României.
Cele două confruntări vor avea loc la Sala Sporturilor Concordia din Chiajna și vor putea fi urmărite LIVE pe pagina de Facebook Futsal Romania și Youtube/Futsal Romania.
„Eram atacant sau mijlocaș stânga!”
– Petrișor Toniță, cum vezi „dubla” contra Armeniei?
– Vor fi două meciuri de pregătire importante în pregătirea debutului din preliminariile pentru Mondial, care încep la toamnă. Sunt convins că și această acțiune e una binevenită. Vom face tot posibilul să punem în practică tot ceea ce am făcut la antrenamente și, firește, să câștigăm. Sincer, nu i-am văzut pe jucătorii armeni, nu am jucat până acum împotriva Armeniei, dar sper să fie o „dublă” de pregătire bună, mai ales că avem și câțiva jucători noi, alții care au revenit la echipa națională. Sper ca cei noi să debuteze cu o victorie.
– Cum și când ai început futsalul?
– Am început acasă, la Galați, la CS United, în 2009. Jucasem până atunci fotbal pe teren mare, la Oțelul Galați, timp de cinci ani. Ca junior, unde l-am avut antrenor pe Vivi Stamate, nu jucam însă portar. Eram atacant sau mijlocaș stânga! Am renunțat însă la fotbal pentru că ai mei nu aveau bani să mă țină. Mergem cu băieții la fotbai prin cartier. M-a văzut Viorel Cojoc, căpitanul echipei CS UNited, și mi-a zis să vin la sală. Aveam 17 ani. Mi-am zis că e o nouă provocare, și, mărturisesc faptul că mi-a plăcut încă de la început.
Prima convocare
– Direct portar?!
– La poartă mică îmi plăcea!
– Când ai debutat la United?
– Anul următor, 2010, la un meci împotriva Clujanei Cluj. Am avut mari emoții, mai ales că ai mei, toată familia, au venit să mă vadă. Nu mai știam nici măcar cum mă cheamă. În același an, în luna decembrie, am onorat prima convocare la naționala de juniori, unde antrenor era Jakab Zoltan. La prima reprezentativă era Sito Rivera. Țin minte că m-am prezentat într-un stagiu de pregătire la Târgu Secuiesc.
– A urmat prima reprezentativă!
– În 2011. Am fost convocat pentu o acțiune în deplasare, cu două meciuri de verificare cu Andora și Catalunia. Nu am apărat atunci, dar am fost acolo, iar această primă convocare m-a motivat enorm.
„Vlad Iancu m-a învățat foarte multe”
– De mai bine de un an ești titular incontestabil. Cum a fost să stai în umbra lui Vlad Iancu?
– Am început să apăr cu regularitate înaintea Campionatului European din Slovenia, unde am jucat toate minutele. La prima mea convocare, la acele două meciuri împtriva Andorei și Cataluniei, Vlad Iancu era titular. Ne știam deja, eram coechipieri la United Galați. Vrea să spun că m-a învățat foarte multe. Ceea ce sunt acum i se datorează și lui Vlad Iancu. După ce am învățat, am vrut să-mi depășesc profesorul. Nu știu dacă am reușit, dar știu un lucru, am muncit foarte mult să ajung unde am ajuns.
– Care sunt principalele calități ale unui portar de futsal?
– Principalele calități pe care trebuie să le aibă un portar de futsal sunt inteligența, reflexele, spiritul de observație.
Supercupa României, primul trofeu
– Ce îți place cel mai mult la futsal?
– Faptul că te motivează permanent. După ce am câștigat totul, Cupă Supercupă, titlul de campion, am ajuns la echipa națională, vreau să mă mențin acolo sus, futsalul a devenit pentru mine mult mai atractiv.
– Îți mai amintești primul trofeu câștigat?
– Supercupa României, acum patru ani, cu Autobergamo Deva. A fost un meci împotriva celor de la City’US Târgu Mureș, o super-echipă la acea vreme. S-a jucat la Cluj și am învins în șase oameni! Atâția eram. I-am învins cu determinare, cu dăruire, cu muncă.
„O poartă spre succes”
– Ce înseamnă futsalul?
– Futsalul e un sport complex, în care te dezvolți foarte mult atât ca sportiv, cât și ca om, mental și, fizic. Oricine vrea să facă acest sport, să-l facă cu încredere, chiar te dezvoltă. E un sport foarte tacticizat, te solicită, alergi mereu, e un sport anaerob, nu te odihnești nicio clipă.
– În 2015 ai ajuns la Deva.
– Mi-am dorit o nouă provocare. Deși a mai fost cel puțin o echipă care m-a dorit, am ajuns la Autobergamo. În 2015. Domnul Doru Popa m-a cumpărat de la United.
– Ce înseamnă Deva pentru tine?
– Locul, echipa cu care am câștigat tot ce se poate câștiga. O poartă spre succes!
„Liga I a crescut foarte mult”
– Cum a fost, până acum, acest sezon pentru Autobergamo?
– A fost un an mai dificil, cu multe schimbări. Teoretic mai sunt șanse de a ne bate pentru titlu. Important e să crezi până în ultima clipă, asta înseamnă să fii profesionist.
– Ce înseamnă pentru tine echipa națională?
– E ceva senzațional. Întotdeauna înseamnă asta. Antrenamentele sunt complexe, deosebit de interesante. Robert Lupu e unul dintre cei mai buni antrenori din România, un om care se dedică total acestui sport, un bun profesionist. Toți ne simțim bine când venim la lot.
– Cum vezi competiția internă?
– Liga I a crescut foarte mult. Venirea unor jucători străini de mare calitate a ridicat nivelul primului eșalon, meciurile sunt deosebit de spectaculoase.
„Un moment unic în viața mea”
– E bine că vin străinii?
– E bine, aduc calitate, fac diferența. Cine are cele mai mari șanse la titlu? Cred că Ciucul. Noi i-am învins în acest sezon, și în campionat și în Cupa României, dar uneori nu poți lua titlul doar cu determinare. Trebuie să ai forță să-l duci până la capăt, să fii concentrat la fiecare meci, să îți păstrezi echilbrul emoțional, concentrarea. Pregătirea fizică nu e nici ea de neglijat.
– Cum ai trăit victoria în fața Spania?
– A fost ceva uluitor, un moment unic în viața mea. Nu îmi venea să cred că am răpus o asemenea echipă! Important e că l-am simțit și că i-am făcut fericiți pe suporteri și pe cei din jurul echipei naționale.
– Ce șanse sunt să mergem la Mondiale?
– Naționala României nu a fost prezentă la nicio ediție a Campionatului Mondial de futsal. E foarte greu, pentru că sunt foarte puține bilete pentru Mondial. Noul sistem de desfășurare al preliminariilor complică și mai mult lucrurile. Îi asigurăm însă pe toți cei care cred în noi că ne vom bate, vom da totul pentru a ne califica.
Preliminariile debutează în toamnă
Naționala României face parte din Grupa 5 a Main Round-ului calificărilor pentru FIFA Futsal World Cup, alături de Kazakhstan, Olanda și Albania. Meciurile se vor juca la Piatra-Neamț în perioada 22-27 octombrie a acestui an.
Preliminariile mai conțin două faze. Din runda principală se califică mai departe, în Elite Round (28 ianuarie – 2 februarie 2020), primele două clasate. Acolo se vor forma din nou patru grupe de câte 4. Cele 4 câștigătoare se vor califica la Cupa Mondială, în timp ce echipele de pe locurile secunde vor disputa un baraj în dublă manșă (9-12 aprilie 2020) pentru ultimele două locuri alocate Europei la turneul final.
Cupa Mondială, la care vor participa 24 de echipe, se va desfășura în perioada 12 septembrie – 4 octombrie 2020 în Lituania. Din Europa se califică doar șase echipe. A șaptea, Lituania, e calificată din oficiu din postura de țară gazdă.
Iată lotul naționalei României pentru cele două meciuri amicale împotriva Armeniei:
Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) – portari, Roberto Voin (Informatica Timișoara) – portari; Cristian Matei, László Szőcs (ambii Imperial WET Miercurea Ciuc), Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira (ambii Autobergamo Deva), Andrei Crăciun, Dumitru „Mimi” Stoica (ambii CS United Galați), Marian Plugaru, Ionuț Movileanu (ambii Futsal Club Dunărea Călărași), Felipe Oliveira (Napoli), Ique Ribeiro (Cartagena), Sergiu Gavrilă (Informatica Timișoara).
Articol de Adi Dobre