Liga I la futsal programează în aceste zile meciurile etapei cu numărul 18. Cu trei runde înainte de finalul sezonului regular lupta la vârful ierarhiei e una teribilă. „De mult nu au mai fost atât de multe echipe în goana după titlul de campioană”, spune Jakab Zoltan, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc.
Liderul CS United Galați are un meci în plus față de celelalte contracandidate la titlu. Trupa pregătită de David Asandei, care sâmbătă a împlinit 48 de ani, a jucat deja în această etapă, marți la Cluj, unde a trecut la pas de Clujana, scor 4-2. Gălățenii au profitat de meciul din Cupa României, din week-end-ul trecut, tot împotriva celor de la Clujana, și au disputat ambele partide în decurs de doar câteva zile, scutind astfel un drum obositor Galați – Cluj și retur.
Autobergamo Deva nu evoluează în această etapă cu numărul 18. Astfel, Informatica Timișoara și FK Odorheiu Secuiesc pot profita de ocazie! Odorheiu Secuiesc are însă meci greu, la Iași, cu Politehnica, formație aflată pe locul 7 în acest moment. În tur, FK și Poli au oferit un spectacol total, meciul încheindu-se cu victoria echipei pregătite de Jakab Zoltan, scor 9-6!
Derby-ul rundei se joacă la Timișoara, acolo unde marți se va reedita finala din sezonul trecut: Informatica – City’US Târgu Mureș. Ardelenii s-au impus în acea finală în fața Informaticii. „Așa este! Are loc reeditarea finalei, dar cu alți actori! Noi cu o echipă de copii, după plecările din vară, Timișoara cu o echipă experimentată, valoroasă, aflată în lupta pentru titlul de campioană. Dar suntem gata să mergem la război! Obiectivul nostru în acest sezon nu mai e titlul de campioană, ci creșterea tinerilor jucători din Târgu Mureș. Vrem însă ca până la final să încurcăm și alte echipe”, a declarat, pentru www.frf.ro, Cosmin Gherman, antrenorul campioanei City’US Târgu Mureș.
Campioana a mai pierdut doi jucători de bază în ultimele zile. Din pricini financiare, Mimi Stoica și Alpar Csoma, jucători de echipă națională, și-au depus memorii pentru a deveni jucători liberi. Contractele celor doi cu City’US expiră în această vară.
Programul etapei a 18-a a Ligii I la futsal:
7 februarie
CFF Clujana Cluj – CS United Galaţi 1-4
Azi, 12 februarie, ora 18:00:
Dunărea 2005 Călărași – Muncitorul Reșița
Luni, 13 februarie
ora 18:00:
Spicom Sfântu Gheorghe – C.S. KSE Târgu Secuiesc LIVE Facebook și YouTube
ora 19:00:
CSM Politehnica Iași – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
Marți, 14 februarie, ora 18:45:
Informatica Timișoara – CS City’us Târgu Mureş
Autobergamo Deva stă în această rundă
Clasament: 1. United 38 puncte (16 meciuri); 2. Autobergamo 34 p (15 m); 3. Informatica 33 p (15 m); 4. Odorheiu Secuiesc 32 p (15 m); 5. Dunărea 30 p (16 m); 6. CS City’us Târgu Mureş 27 p (15 m); 7. Iași 23 p (15); 8. Spicom 13 p (15 m); 9. Reșița 10 p (15 m); 10. Clujana 4 p (17 m); 11. KSE 1 p (16 m)