Naționala de futsal juniori U19 a României joacă marți seară, de la ora 18.30, cu selecționata similară a Macedoniei, într-o partidă contând pentru Main Round-ul calificărilor la UEFA Under-19 Futsal Championship, primul din istorie, competiție care va fi găzduită de Letonia, la Riga, în perioada 8–14 septembrie 2019.
Tricolorii mici fac parte din Grupa a 4-a, alături de Macedonia, țara gazdă, Ucraina și Belgia.
Iată programul meciurilor care se vor disputa la „SRC Kale” din Skopje, Macedonia, o sală cu o capacitate de 3.000 de locuri, care a găzduit de-a lungul ultimilor ani, printre altele, Campionatul Mondial feminin de handbal rezervat juniorelor (2003), precum și cel rezervat juniorilor (2007).
marți, 26 martie
ora 16.00: Ucraina – Belgia
ora 18.30: România – Macedonia
miercuri, 27 martie
ora 16.00: România – Ucraina
ora 18.30: Macedonia – Belgia
vineri, 29 martie
ora 16.00: Belgia – România
ora 18.30: Ucraina – Macedonia
Se califică la turneul final doar câștigătoarea grupei.
După mai bine de zece zile în care s-a pregătit la Timișoara, naționala condusă de Endre Kacso a ajuns la Skopje duminică, zi în care tricolorii au și făcut cunoștință cu sala în care se vor juca meciurile Grupei a 4-a. Luni după amiază, de la ora 16.00, naționala României are programat antrenamentul oficial.
„Este primul examen serios al acestei generații de pionierat a futsalului juvenil din România. La orizont se vede primul turneu final al Campionatului European de futsal rezervat juniorilor din istorie. Perspectiva de a juca la acest prim European ne motivează. Îi simt pe băieți foarte concentrați, foarte hotărâți. Sper ca ei să scrie istorie pentru futsalul din România”, a spus, pentru www.frf.ro, Endre Kacso.
La turneul final al CE din Letonia se califică, doar câștigătoarele celor șapte grupe ale Main Round-ului calificărilor. Letonia, în calitate de gazdă a 2019 UEFA Under-19 Futsal Championship, este calificată direct.
ARTICOL DE ADI DOBRE