Sursă foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

Începută în week-end cu două meciuri spectaculoase la Deva și Târgu Mureș, etapa a 3-a a Ligii 1 Futsal Fortuna a continuat ieri, luni, 16 septembrie, în aceeași notă.

La „Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe, Sepsi SIC – un punct contabilizat în primele două runde – și Mausoleul Mărășești – în căutarea primului rezultat pozitiv din actuala stagiune – au oferit o confruntare dramatică.

Oaspeții de la Mărășești, cu veteranii Mimi Stoica, Octavian Cireș și Ovidiu Tudose în mare formă, au fost cei care au deschis scorul în minutul 7, autor Mimi Stoica. Zece minute mai târziu, Kanyó Szilárd, fostul jucător al celor de la FK Odorheiu Secuiesc, a egalat pentru gazde.

Vrâncenii au condus cu 2-1, 3-2, dar oamenii lui Szabolcs Mánya au ținut aproape. Mai mult, la cinci minute de la reluare, Kusztos Szabolcs a adus-o pe Sepsi Sic în avantaj pentru prima oară.

Cu cinci minute înainte de final, Ionuț Chirică a marcat pentru Mausoleul Mărășești, iar partida s-a încheiat la egalitate, 4-4!

Etapa a 3-a a Ligii 1 Futsal Fortuna se va încheia astăzi, marți, 17 septembrie, cu meciul dintre vicecampioana CFR Timișoara și campioana United Galați. Rămasă fără mulți dintre jucătorii din sezonul trecut, CFR Timișoara a contabilizat două înfrângeri în primele două runde.

După înfrângerea din etapa inaugurală de la Odorheiu Secuiesc, pentru United Galați a urmat un meci convingător pe teren propriu cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. În aceste condiții, campionii pornesc favoriți în duelul de astăzi.

Om de bază la United, Andrei Crăciun avertizează însă: „Trebuie să fim atenți. Chiar dacă bănățenii nu mai au aceeași echipă din sezonul trecut, când au jucat finala Ligii 1 Futsal Fortuna, noi tratăm meciul cu seriozitate. Nu vom avea o partidă ușoară azi la Timișoara”.

Alin Cârdei, portarul campioanei United Galați, e și el prevăzător.

„Meciul împortiva celor de la CFR Timișoara este unul foarte important pentru noi. Tocmai de aceea trebuie tratat cu maximă seriozitate. Avem o echipă puternică, însă ne vom respecta adversarul. Am încredere în băieți și sunt sigur că vom face un meci bun astăzi”.

Etapa a 3-a

sâmbătă, 14 septembrie

ora 15:00: ACS West Deva – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 4-9 (0-4), Sala Sporturilor – Deva

Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Deaconu Laurențiu (Berceni); Brașovean Cristian Cosmin (Cluj)

Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)

ora 18:00: CSM Târgu Mureș – CS Luceafărul Buzău 15-7 (6-3), Sala Sporturilor – Târgu Mureș

Arbitri: Gunciu Roberto Florentin (Popeşti Leordeni), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Pentek Laurențiu (Oradea)

Observator arbitri: Mititel Marius (București)

luni, 16 septembrie

ora 18:00: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – ACS Mausoleul Mărășești 4-4 (1-2), Sepsi Aréna – Sfântu Gheorghe

Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Luca Ovidiu (Piatra Neamț); Spaiuc Robert (Iași)

Observator arbitri: Ionescu Georgian (Buzău)

marți, 17 septembrie

ora 17:45: CSF CFR 1933 Timișoara – CS United Galați, Sala Sporturilor „Constantin Jude” – Timișoara

Arbitri: Benedek Andras Odorheiu Secuiesc), Ciorbea Robert (Sânpetru); Scânteie Ghiță Florin (Moldova Nouă)

Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)

ARTICOL DE ADI DOBRE