La trei luni după vizita naționalei Spaniei, una dintre cele mai titrate prime reprezentative din istorie, România va avea un alt oaspete de seamă, Italia.
Tricolorii s-au reunit miercuri la Piatra-Neamț, acolo unde sunt programate cele două partide-test dintre România și Italia. Confruntările sunt programate luni, 4 februarie, și marți, 5 februarie, de la ora 18.00, și vor putea fi urmărite în direct la FRF TV.
„Naționala de futsal a Italiei e una dintre cele mai bune echipe din Europa și din lume. Italia e mai mult Brazilia! Are foarte mulți jucători, dacă nu cumva chiar toți în acest moment, originari din Brazilia, naturalizați italieni. Asta spune tot despre forța acestei echipe. Ne bucurăm că după meciurile cu Spania vin aceste două jocuri împotriva Italiei. Doar așa putem crește, doar așa ne putem verifica potențialul, în fața unor asemenea adversari”, a declarat Robert Lupu, selecționerul primei noastre reprezentative.
Naționala de futsal se afla la sfârșitul anului trecut pe locul 7 în clasamentul FIFA. 2018 nu a fost un an strălucit pentru italieni.
La Campionatul European din Slovenia, acolo unde a fost prezentă și naționala noastră, Italia s-a oprit în sferturile de finală, cea mai slabă performanță din istoria participării la EURO, înfrângere surprinzătoare, 2-5 în fața Kazakhstan, după ce câștigase de o manieră categorică Grupa D, 3-0 cu Azerbaijan și 7-0 cu Cehia.
Italia are două titluri de campioană a Europei, în 2003 și 2014, o finală pierdută în 2007 (1-3 cu Spania), trei locuri 3 (1999, 2005, 2012) și două locuri 4 (1996 și 2001). Italia are o singură absență de la Campionatul Mondial de futsal (ediția din 2000), competiție unde a bifat o finală (1-2 cu Spania în 2004) și a obținut în alte două rânduri medaliile de bronz (2008 și 2012).
Printre cele mai importante nume din istoria naționalei de futsal a Italiei se regăsesc Fernando Darley Grana, Adriano Augusto Foglia, Marco Ercolessi, Stefano Mammarella și Gabriel Lima de Oliveira.
Antrenorul naționalei Italiei este, din 2018, Alessio Musti, un italian în vârstă de 44 de ani, fost jucător la Torrino, Lazio, BNL Roma și Nepi, de asemenea fost internațional.
În luna octombrie a anului trecut, naționala lui Robert Lupu juca două meciuri-test împotriva Spaniei, echipă ce are în palmares 7 titluri europene și două Cupe Mondiale. După un eșec, 0-3, în primul joc, tricolorii au învins cu 1-0, bifând cea mai importantă victorie din istorie. Meciurile contra Spaniei s-au jucat la Odorheiu Secuiesc.
Articol de Adi Dobre