Sursă foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

CS United Galați, campioana României, a încheiat anul 2024, unul plin de evenimente frumoase pentru echipa de la Dunăre, cu o victorie.

Gălățenii s-au impus ieri, joi, 5 decembrie, în deplasare, în fața formației Mausoleul Mărășești, scor 12-1 (5-1), într-o partidă-restanță din etapa a 11-a a Ligii 1 Futsal Fortuna. André Luis Sasse, cu patru goluri marcate, a fost MVP-ul confruntării.

A fost ultimul meci al sezonului în competiția internă, un meci în urma căruia United Galați a urcat pe prima poziție în Liga 1 Futsal Fortuna. Cu două runde înaintea de finalul sezonului regular, United are trei puncte avans față de principala urmăritoare, FK Odorheiu Secuiesc, și mai are de jucat cu Luceafărul Buzău – în deplasare și CSM Târgu Mureș – pe teren propriu.

FK Odorheiu Secuiesc va juca în ultimele două etape cu Mausoleul Mărășești – în deplasare și cu Luceafărul Buzău – acasă.

Pentru CS United Galați s-a încheiat astfel un an plin de satisfacții. Gălățenii au cucerit un nou titlu de campioană a României și au ajuns printre cele mai bune 16 echipe din Europa. Trupa pregătită din acest sezon de celebrul  Ricardo Cámara Sobral „Cacau” rămâne și în acest sezon principala candidată la titlul de campioană.

Mausoleul Mărășești – United Galați 1-12 (1-5), Sala Sporturilor – Mărășești
Au marcat: Emil Georgian (8) / Iulian Cojocaru (16, 17), André Luis Sasse (16, 22, 31, 37), Richardinho (17), Robert Crișan (19), Darius Nastai (21, 28), Alan Sasse (30), Albert Cireș (39)
Arbitri: Deaconu Laurențiu (Berceni), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Ciorbea Robert (Sânpetru)
Observator arbitri: Kiuță Mihai ( Brașov)

Clasament: 1. United 33p; 2. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 30p; 3. CSM Târgu Mureș 22p; 4. West Deva 14p; 5. Sepsi SIC 14p; 6. CFR 1933 Timișoara 14p; 7. Luceafarul 6p; 8. Mausoleul 5p

Etapa a 13-a, 12 ianuarie 2025:

  • CSM Târgu Mureș – ACS West Deva
  • ACS Sepsi SIC – CSF CFR 1933 Timișoara
  • ACS Mausoleul Mărășești – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc
  • CS Luceafărul Buzău – CS United Galați

ARTICOL DE ADI DOBRE