Cel mai titrat antrenor din istoria futsalului românesc, Zoltan Jakab, e de părere că actualul sezon al Ligii I e cel mai echilibrat din ultimii ani. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, echipa sa, a revenit și ea în acest sezon în lupta pentru titlu. Trupa harghiteană e pe locul 5 în Liga I, cu 26 de puncte în 13 meciuri, la doar cinci lungimi în spatele ineditului lider CS United Galați.
„Nivelul e unul foarte bun. Important e că sunt acum 5-6 echipe care luptă pentru titlu. E clar, Autobergamo Deva și Informatica Timișoara au cele mai bune loturi, mai sunt formații, noi, United Galați, Dunărea Călărași, chiar și City’US Târgu Mureș, ce au șansa lor. Orice e posibil. Păi, dacă nu pierdeam cu United Galați, alta era ierarhia”, crede Zoltan Jakab.
„15.000 de jucători legitimați în Ungaria. La noi, 500-600…”
Fostul selecționer al naționalei României recunoaște faptul că jucătorii străini au adus un plus competiției interne, dar rămâne la părerea că baza e tot în fotbaliștii autohtoni: „Trebuie să creștem jucători. Noi, Galațiul, Călărașiul, mai nou și Târgu Mureșul promovăm jucători, ceea ce e foarte important. Dar nu e deajuns. E bine că avem din acest sezon mai multe echipe de tineret. Dacă ne uităm însă la vecini, constatăm că stăm rău. Ungaria are 15.000 de juctori legitimați la futsal. Noi, 500-600… Citeam zilele trecute în presa maghiară că se organizează în curând un turneu de futsal la care sunt invitate toate echipele din zona capitalei Budapesta? Știți câte echipe s-au înscris, începând de la Under 11, la Old Boys?! 199 de echipe”.
„Locul doi trebuie ocupat”
Zoltan Jakab crede că futsalul e baza fotbalului: „Cei mai mari jucători de fotbal ai lumii au trecut pe la futsal! Aici au învățat să evolueze sub presiune, să se descurce pe spații mici, să ia decizii rapide. Să ne uităm doar la Messi sau la Neymar. În Occident, multe echipe de fotbal merg săptămânal la sală, au chiar și meciuri amicale. Copiii ar trebui să crească până a 14 ani în futsal. Apoi, dacă văd că nu reușesc în fotbalul mare se pot întoarce la sală. Câștigă toată lumea. Nu poți face futsal cu jucători care până la 23 de ani nu au auzit de futsal. E foarte greu”.
Jakab e optimist în privința șanselor naționalei României de a trece de grupa preliminară pentru Campionatul European de anul viitor din Slovenia. „Cu Portugalia e greu, pentru că e una dintre cele mai bune echipe din lume. Dar locul doi trebuie ocupat, mai ales că suntem gazde, iar apoi se merge la baraj”, spune Zoltan Jakab.