Adrian Mutu a aplaudat atitudinea colegilor săi din partida cu Serbia, însă s-a declarat dezamăgit de faptul că România nu a obţinut măcar o remiză în faţa plavilor.
"Am pierdut azi din cauza fazelor fixe şi din cauza neatenţiei noastre. A fost un joc bărbătesc, dar mă bucură că nu am fost mai prejos ca atitudine decît adversarul, iar ăsta e aspectul pozitiv după această înfrîngere. Mă doare fizic această înfrîngere, dar mai dureros e faptul că nu am luat măcar un punct. Credem în continuare în calificare, pînă nu vom mai fi nici matematic în calcule.
Am simţit publicul aproape şi sper ca la următorul meci să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor lor. Sper ca măcar prin dăruire să-i fi mulţumit. Asta este forţa noastră în momentul de faţă", a declarat Adrian Mutu la GSPTV.