La începutul lunii iunie, naționala României va disputa două meciuri amicale, cu Georgia, în țară, pe 2 iunie, și cu Anglia, în deplasare, pe 6 iunie.
Stadioanele pe care se vor disputa cele două jocuri și orele de start vor fi stabilite și comunicate ulterior.
Au trecut deja două decenii de la ultima întâlnire cu Anglia, locul 4 în clasamentul FIFA, calificată la EURO cu 7 victorii și un singur eșec în preliminarii.
La EURO 2000, în faza grupelor, tricolorii se impuneau cu 3-2 și obțineau calificarea în ”sferturi”. Palmaresul în fața britanicilor este pozitiv. Din 11 întâlniri ne-am impus în 3, alte 6 s-au încheiat la egalitate, iar Anglia a câștigat de două ori.
Toate succesele noastre au venit în meciuri oficiale, unul în preliminarii și două la turnee finale. O singură dată britanicii s-au impus în dueluri cu miză, 1-0 la CM 1970 din Mexic.
Pe primul adversar din luna iunie, Georgia, locul 89 în clasamentul FIFA, l-am întâlnit ultima dată într-un joc de pregătire pentru EURO 2016. A fost 5-1 pentru România, goluri înscrise de Adi Popa, Stanciu, Torje, Keșeru plus un autogol.
Contra georgienilor au fost 7 meciuri în istorie: 5 dintre ele au fost câștigate de tricolori, celelalte două încheindu-se la egalitate. Golaveraj 19-4 pentru noi!