Federația Română de Fotbal și brandul Bigotti anunță semnarea unui parteneriat privind ținuta oficială a ”tricolorilor”.
Durata parteneriatului va fi cel puțin până la finalul anului 2027, marcând un angajament pe termen lung între cele două părți. Brandul Bigotti va aduce în prim plan stilul și eleganța inconfundabile pentru care este recunoscut, reprezentând astfel o adiție deosebită la imaginea echipei naționale în anul în care tricolorii revin la Campionatul European.
Evenimentul în care a fost oficializat parteneriatul a avut loc la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a Directorului de vanzari Bigotti, George Olteanu, si a Directorului Corporate Bigotti, Alina Dinu.
“Eleganța și rafinamentul Bigotti, unul dintre liderii de piață din România, vor îmbrăca echipa noastră națională. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru pentru excelență, dar și sprijinul pentru industria locală. Mă bucur că un brand național de succes recunoscut pentru calitatea și stilul său ireproșabile își dorește să-i susțină pe tricolori. Suntem încrezători că această colaborare va contribui la creșterea vizibilității și promovării echipei naționale, consolidându-ne poziția în inimile suporterilor”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
“Suntem extrem de încântați să anunțăm semnarea acestui parteneriat între Bigotti și Federația Română de Fotbal. Această colaborare marchează nu doar o uniune între două entități puternice, ci și un pas hotărât către performanța și excelența în lumea modei masculine și a sportului. Acest contract este o dovadă a angajamentului nostru pe termen lung și a încrederii noastre în potențialul unei colaborări de succes”, a spus George Olteanu, Director de vânzari Bigotti.
DESPRE BIGOTTI
Brand emblematic pentru moda din România, Bigotti și-a creat o reputație proeminentă, impunându-se în ultimii aproape 30 de ani prin inovație, înaltă calitate și o preocupare constantă pentru armonizarea eleganței rafinate și a tendințelor actuale, orientate spre confort și expresie autentică. Prin diversitatea colecțiilor din portofoliul sau, de la ținutele de ceremonie la piesele smart, casual și accesorii, Bigotti promovează un stil elaborat inconfundabil, care militează pentru recuperarea eleganței impecabile, integrând în acelați timp prospețimea unei viziuni moderne originale în care să se regăsească fiecare bărbat, indiferent de vârstă sau tipologie.