Arena Națională devine azi gazdă în meciul 35 al echipei naționale, iar un succes cu Elveția ar împlini tot un număr rotund de sărbători pentru tricolori și suporterii români aici: 15.
Între 6 septembrie 2011, ziua debutului pentru tricolori pe Arena Națională și data partidei de acum cu Elveția, 21 noiembrie 2023, avem un interval de 12 ani, 2 luni și 16 zile. Unul în care echipa națională a disputat 34 de partide, iar astăzi o bifează pe cea cu numărul 35 pe cel mai mare stadion al țării. Povestea a început în 2011 cu o remiză, România – Franța 0-0 în preliminariile EURO 2012, iar prima reprezentativă a rămas neînvinsă pentru primele 4 dueluri disputate aici.
Mergem spre victoria numărul 15!
Au fost 14 victorii până acum pe Arena Națională pentru tricolori, astfel că împotriva Elveției nu ajungem doar la un număr rotund privind organizarea meciurilor, ci putem forța chiar unul pe măsură în dreptul succeselor!
Interesant este că linia victoriilor pentru România pe Arena Națională începe și se încheie, până la acest moment, cu același adversar și cu același scor! Andorra, pe care am învins-o cu 4-0!
Dar iată lista rivalilor în fața care ne-am impus și toate scorurile sărbătorilor de pe Arena Națională:
- Andorra (4-0), Belgia (2-1), Trinidad & Tobago (4-0), Ungaria (3-0), Estonia (2-0), Irlanda de Nord (2-0), Danemarca (2-0), Georgia (5-1), Armenia (1-0), Macedonia de Nord (3-2), Liechtenstein (2-0), Belarus (2-1), Kosovo (2-0), Andorra (4-0).