MIERCURI, 25 SEPTEMBRIE

UPDATE 5: 16:00 | Vom fi cel puțin 2.528 de români pe arena din Larnaca după ce s-au vândut și cele 1.000 de bilete puse în vânzare luni! Mulțumim tuturor pentru susținerea incredibilă!

În eventualitatea în care va exista cerere, Federația Cipriotă de Fotbal va mai suplimenta ocazional biletele. Așa că, cei care nu au prins bilet sunt rugați să verifice constant site-ul bilete.frf.ro pentru a procura tichet la meciul din 12 octombrie!

LUNI, 23 SEPTEMBRIE

UPDATE 4: 10:30 | Alte 1.000 de bilete vor fi puse în vânzare azi pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro la ora 12:30! Federația Română de Fotbal a obținut de la colegii din federația cipriotă suplimentarea numărului de bilete pentru fanii români. Spre deosebire de cele 1.528 de bilete vândute deja la Peluza Nord, acestea, comercializate începând de azi, se află în Peluza Sud! Prețul unui bilet este tot 50 lei (10 euro),

JOI, 19 SEPTEMBRIE

UPDATE 3: 13:00 | S-au epuizat și cele 700 de bilete puse în vânzare azi dimineață.

UPDATE 2: 10:45 | Ca urmare a dialogului avut cu Federația de Fotbal din Cipru, FRF a reușit să suplimenteze numărul de locuri alocat suporterilor români. Astfel, alte 700 de bilete au fost puse în vânzare azi pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Cu aceste tichete, s-a ajuns la 1.528 de suporteri români în tribune, capacitatea stadionului fiind de 8.058 de locuri!

MIERCURI, 18 SEPTEMBRIE

UPDATE 1: 13:00 | Cele 828 de bilete pentru suporterii români la meciul din Cipru s-au epuizat în 75 de minute! Federația Română de Fotbal depune toate eforturile pentru a suplimenta locurile alocate suporterilor români.

ȘTIREA INIȚIALĂ: 11:45
Sâmbătă, 12 octombrie, ora 21:45, naționala României întâlnește Cipru, la Larnaca, pe AEK Arena, în Liga Națiunilor.

Biletele pentru acest joc sunt disponibile online începând de azi, 18 septembrie, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, până în data de 3 octombrie, ora 21:00, sau până la epuizarea biletelor. Prețul unui tichet este de 50 RON (10 euro), iar locurile sunt repartizate Tribuna Nord, în sectoarele 201, 202 și 203 ale arenei din Larnaca. Sunt disponibile 828 de bilete pentru suporterii români.

Pentru fiecare comandă se pot achiziționa maximum 8 bilete. E necesar un bilet valid pentru a intra pe stadion, indiferent de vârstă.

Procedura de cumpărare:

  • Începând de miercuri, 18 septembrie, este posibilă înregistrarea comenzilor.
  • După încheierea vânzării, se va trimite baza de date a cumpărătorilor către Federația de Fotbal din Cipru, în vederea personalizării biletelor.
  • În aproximativ 3 -5 zile, Federația de Fotbal din Cipru va trimite către FRF biletele personalizate.
  • După data de 8 octombrie 2024, FRF, prin operatorul de bilete, Bilete.ro, va livra online cumpărătorilor tichetele comandate.