În cursul serii zilei de azi, 23 iulie a.c., pe stadionul Comunal din Berceni, reprezentativa României a înregistrat a doua înfrângere în cadrul grupei A a turneului final al Campionatului European Under 19, ediția 2010-2011.
Tinerii tricolori s-au înclinat cu 0-1 (0-1) în fața naționalei Greciei, unicul gol fiind marcat de Kostas Fortounis, în minurtul 36, consfințind o victorie meritată, fie și în condițiile în care și România și-a creat mai multe situații de gol.
Rămâne această înfrângere, care, coroborată cu rezultatul din celălalt meci al grupei din etapa secundă (Cehia – Republica Irlanda 2-1), păstrează șanse de calificare în semifinale pentru echipa noastră.
În momentul de față, clasamentul grupei este următorul: 1. CEHIA 6 puncte, 2. Republica Irlanda 3 puncte, 3. Grecia 3 puncte, 4. ROMÂNIA 0 puncte.
Pentru a ne califica în semifinale, suntem obligați ca, în ultima etapă (26 iulie a.c., de la ora 19.00, la Berceni), să învingem Republica Irlanda la o diferență de două goluri și ca, la aceeași oră, la Mogoșoaia, Cehia să înregistreze un succes contra Greciei.
La Berceni, anhtrenorul Lucian Burchel a folosit următoarea formulă de echipă: Laurențiu Brănescu – Tiberiu Serediuc, Sebastian Remeș, Ionuț Gugu, Lucian Murgoci – Romario Benzar – Nicolae Stanciu, Alin Cârstocea, Patrick Walleth (70 Enghin Amet), Ionuț Năstăsie (62 Sebastian Chitoșcă) – Cristian Gavra (46 Mihai Roman).
În grupa B, tot azi: Serbia – Spania 0-4 și Turcia – Belgia 1-1.
CLASAMENT: 1. SPANIA 6 puncte, 2. Serbia 3 puncte, 3. Turcia 1 punct, 4. Belgia 1 punct
Pe 26 iulie a.c., de la ora 21.00, în ultima etapă: Turcia – Spania (la Chiajna) și Belgia – Serbia (la Buftea).