Concursul dedicat suporterilor în peluzatricolora.ro pentru 2021 se apropie de sfârșit! Vom afla împreună, luna viitoare, atât Suporterii Anului, cât și Tricolorii Anului!
Am pornit împreună încă din luna ianuarie într-o provocare specială, dorindu-ne să descoperim cei mai înfocați suporteri tricolori, dar și cei mai în formă jucători ai naționalelor României în 2021, în viziunea tribunelor. În curând, peste o lună, aflăm câștigătorii!
Pentru secțiunea de concurs dedicată suporterilor se punctează fie ghicind scorul corect, fie trimițând mesaje speciale pentru tricolori, fie votând în concursul Tricolorul lunii al anului și golul anului 2021. Dar toate detaliile, precum și premiile extraordinare sunt explicate AICI.
Mai e o singură rundă de vot!
În secțiunea Tricolorul Anului, se votează în fiecare lună. Avem, așadar, până acum, 11 trofee de Tricolorul Lunii, pentru lunile ianuarie-noiembrie 2021. Dar, cei care vor ocupa podiumul la această categorie, locurile 1, 2 și 3 pentru evoluțiile din întregul an, nu vor fi jucătorii care cumulează cât mai multe trofee Tricolorul Lunii pe durata anului, ci cei care acumulează cele mai multe puncte!
Asta pentru că în fiecare lună supunem la vota 7 propuneri de tricolori. Iar aceștia sunt punctați, în urma voturilor voastre în Peluza Tricoloră, cu câte 10 puncte, 7, 5, 4, 3, 2 și 1 punct, funcție de numărul de susțineri. Știm că știți regulamentul deja, doar reluăm reperele lui principale 🙂
Totul se poate schimba în decembrie
Așadar, la început de ianuarie 2022 vom afla și ultimele puncte pe care le veți atribui în concurs tricolorilor, pe baza prestațiilor lor la club din luna decembrie a acestui an, când nu se desfășoară partide ale naționalelor.
Înainte să dezvăluim topul complet, câteva concluzii… în avans!
- Pentru locurile 1-2 – Avansul lui Florin Niță poate fi anulat de Ianis Hagi, în condițiile în care portarul a fost rezervă la club în cele 3 meciuri de până acum programate în decembrie pentru Sparta Praga! Dacă Niță nu va fi între cei 7 nominalizați pentru luna decembrie, iar Ianis va reuși prin evoluțiile sale să intre între nominalizați și să obțină maximum de puncte de la suporteri (10p), vom ajunge la egalitate!
- Pentru locul 3 – Avem 4 tricolori care se luptă cu șanse aproape egale să își ocupe locul pe podium: Nicolae Stanciu, Dennis Man, Florin Tănase și Alexandru Cicâldău!
Cum arată însă topul la acest moment, înaintea ultimei runde de vot?
- Florin Niță – 50p
- Ianis Hagi – 40p
- Nicolae Stanciu – 29p
- Florin Tănase – 25p
- Alexandru Cicâldău – 24p
- Dennis Man – 21p
- Răzvan Marin – 16p
- Andrei Ivan – 12p
- Claudiu Keșeru – 10p
- Alexandru Pașcanu – 9p
- Ciprian Deac, Valentin Mihăilă, Olimpiu Moruțan – 8p
- Andrei Ciobanu, Andrei Burcă, Deian Sorescu, Marian Aioani – 7p
- Alexandru Maxim, Ianis Stoica – 6p
- Dan Nistor, Cristian Manea – 5p
- Darius Olaru, Andrei Vlad, Claudiu Petrila, Valentin Țicu – 4p
- George Ganea, Alexandru Mitriță, David Miculescu – 3p
- Alexandru Mățan, Marius Marin, David Lazar, Adrian Păun, Virgil Ghiță, Jovan Markovic – 2p
- Cristian Ganea, Andrei Rațiu, Denis Drăguș, Bogdan Racovițan – 1p