Ne aflăm în fața unui început de campanie important pentru tot fotbalul românesc.
Pe de o parte, ne bucurăm că putem avea la dispoziție jucători sănătoși, cei mai mulți în formă după evoluții bune la cluburi. Pe de altă parte, nu putem fi momentan în formulă completă la nivel de staff tehnic și nici suporterii nu pot fi încă pe stadioane alături de noi. Însă suntem încrezători și facem totul ca să aducem bucurie românilor.
Acesta poate fi un moment zero pentru echipa națională, de la care să creștem spre obiectivul calificării. Dar asta se poate obține doar prin unitate și prin adevăr. De aceea suntem obligați să reacționăm și să dezmințim încă un episod din seria celor care devin deja obișnuință în preajma meciurilor României. Nu știm de ce se întâmplă acest lucru, nu e treaba noastră să aflăm, dar știm că e păcat și că nimeni din cei care țin cu România nu are de câștigat din astfel de minciuni.
Gazeta Sporturilor scrie că portarul Cristi Bălgrădean ar fi exclus de la națională, că nu va mai fi convocat niciodată indiferent de context. Nu e adevărat.
Nici Mirel Rădoi, nici un alt membru al staff-ului tehnic nu au fost participant sau martor la o ședință de antrenament în care să i se reproșeze lui Bălgrădean felul în care se antrenează. Altă minciună.
În toamna anului trecut, tot această publicație scria că Florin Tănase este interzis la națională. S-a demonstrat minciuna. Să nu ne mai aducem aminte de plecările lui Mirel Rădoi la echipe de club fix înaintea meciurilor României…
Considerăm că am avut până acum, fiecare dintre noi, un discurs onest și am demonstrat respect în relația cu dumneavoastră. Din respect pentru public și pentru jucători, vă rugăm să acordați suporterilor României și fotbaliștilor respectul de a nu-i minți.
Vă mulțumim!
Staff-ul tehnic al echipei naționale