Lotul nostru naţional de tineret "Under 21" se va reuni, în perspectiva jocului contra reprezentativei similare a Republicii Moldova (stadionul "Zimbru 2" din Chişinău, 11 august a.c., de la ora 16.00, în cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret, ediţia 2009-2011), la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, duminică, 8 august a.c.
Cu această ocazie, antrenorul echipei noastre, Emil Săndoi, şi doi dintre jucătorii ce vor fi convocaţi vor susţine o conferinţă de presă la ora 13.00.
Va fi singura activitate de presă organizată duminică, delegaţia noastră urmând să decoleze spre Chişinău luni, 9 august a.c., la ora 8.20, de pe aeroportul "Henri Coandă".
Componenţa lotului României va fi anunţată în cursul zilei de mâine, 7 august a.c.
Tot mâine, spre miezul nopţii, va fi comunicat şi lotul "A", care se va deplasa tot luni, 9 august a.c. (decolare, la ora 8.35, de pe acelaşi aeroport), spre Istanbul, unde este programat miercuri, 11 august a.c., de la ora 21.15, pe stadionul "Fenerbahce – Sukru Saracoglu", "amicalul" Turcia – România.