Fundaşul echipei naţionale Cosmin Contra a declarat, joi, la Saint Gall, că România nu ar trebui să se mulţumească doar cu participarea la turneul final, ci să se califice dintr-o grupă cu Olanda, Italia şi Franţa, în care are şansa a patra.
Selecţionerul a vrut să ia presiunea de pe noi când a spus că ar trebui să privim EURO ca pe o sărbătoare. Ca şi noi, şi el se gândeşte să trecem de grupe, pentru că acesta este obiectivul nostru, chiar dacă plecăm cu şansa a patra.
Nu am venit aici doar la sărbătoare, nu suntem aici doar pentru că am ajuns, ci pentru a încerca să trecem de această grupă", a spus Contra.