Căpitanul naţionalei României, Cristi Chivu, a vorbit astăzi despre importanţa numirii lui Răzvan Lucescu ca selecţioner, dar şi despre perspectivele primei reprezentative.
"Tot timpul cînd se schimbă antrenorul e un nou suflu, un alt entuziasm. Toţi jucătorii convocaţi acum au şansa lor să arate ce pot şi ambiţiile vor fi mai mari, ceea ce va fi doar benefic pentru echipa naţională. Răzvan este un om foarte educat, un băiat care ştie ce vrea de la viaţă. Meseria de antrenor a făcut-o foarte bine pînă acum, a adunat rezultate şi a realizat performanţe la echipele pe unde a trecut. Îi place să se documenteze şi să vadă tot timpul ce fac alţi antrenori, mai consacraţi.
Trebuie să ne adaptăm cît mai repede la schimbările care se vor face, nu avem încotro dacă vrem performanţe. Mă bucur pentru toţi cei care au fost convocaţi în premieră sau au revenit la naţională. E un moment important pentru echipa naţională, important este să trecem peste ce a fost şi să începem să construim. Port şi eu o parte din vina pentru ratarea calificării la CM 2010, am zis că-mi asum responsabilitatea, mai ales că nu am putut fi alături de băieţi decît la un singur meci. Am fost alături cu sufletul şi am suferit la fel de mult.
Nu ştiu pe ce post voi evolua, dar joc acolo unde mă pune antrenorul, încerc să-mi fac datoria cît mai bine. Postul meu preferat e însă cel de fundaş central, acolo am jucat în ultimii ani la club, cu excepţia meciurilor de la echipa naţională.
Nu poate fi vroba despre o revanşă în faţa Lituaniei, după acel 0-3 de la Cluj. Atunci a fost şi o stare de oboseală după turneul final, poate şi de automulţumire. Noi vrem doar să asigurăm un debut cu dreptul pentru noul antrenor", a spus Cristi Chivu la conferinţă.
(sursa: gsp.ro)