Naționala României a ajuns luni seara în Germania, iar marți, în prima parte a zilei, a avut programată și prima ședință de pregătire.

Antrenamentul de pe Würzburg Arena, micuțul stadion din orașul care îi găzduiește pe tricolori pe durata EURO 2024, a fost unul deschis publicului. Iar românii au răspuns prezent. Aproape 4.000 au venit să îi vadă pe jucătorii care au readus reprezentativa noastră la un turneu final după o pauză de 8 ani.


I-au aplaudat pe tricolori, au fluturat stegulețele și au strigat ”ROMÂNIAAAAA!”, urmărindu-i la lucru pe durata întregului antrenament.

La rândul lor, fotbaliștii naționalei, în frunte cu căpitanul Nicolae Stanciu, le-au transmis recunoștința printr-un banner pe care l-au afișat la intrarea pe gazon, dedicat atât cluburilor care i-au format, cât și suporterilor care îi susțin necondiționat: ”Vă mulțumim pentru încredere!”.

Înaintea antrenamentului, fundașul Radu Drăgușin a participat la conferința de presă. A avut și el un mesaj pentru suporteri: „Sper să avem cât mai mulți fani pe stadioane la acest EURO și să ne susțină. Ei trebuie să înțeleagă un lucru: poate nu își dau seama cât de importanți sunt ei în momentele dificile, în momentele în care lucrurile nu merg bine. Un cântec sau un «Hai, România!» cântat de tot stadionul îți dă o energie incredibilă în momentul acela”.