Jucători, membri ai staff-ului tehnic de atunci, dar și invitați importanți din fotbalul românesc au putut revedea parcursul ”tricolorilor” în calificările turneului din urmă cu trei decenii, golurile de la EURO, dar și un reportaj inedit realizat cu sprijinul Televiziunii Române și al jurnaliștilor Marian Olaianos și Marius Mitran.
Festivitatea de premiere a inclus și câteva momente emoționante primite cu aplauze călduroase din partea asistenței: ridicarea premiului oferit lui Costică Ștefănescu de fratele său, Ion, mesajul video transmis de Dominique, fiica regretatului Michael Klein, și scrisoarea lui Mircea Lucescu, selecționerul din acea perioadă, care pregătește meciul lui Șahtior din Liga Campionilor cu FC Porto.
VEZI VIDEO CU MESAJUL LUI DOMINIQUE KLEIN!
Scrisoarea lui Mircea Lucescu:
”Îi salut pe toți cu toată dragostea și îi îmbrățișez. Au trecut 30 de ani de la momentul Euro 1984, nu îmi vine să cred!
Am rămas cu amintirea acelor vremuri imprimată în memorie, pot spune că am fost prima echipă a României care a ieșit în fotbalul european cu performanță.
Toți cei de atunci știm că eram o echipă în formare, o echipă tânără care se afla într-o grupă foarte grea.
Echipa am preluat-o în ’82, dar cu entuziasm, cu încredere în posibilitățile noatre și, extrem de important, cu spirit de sacrificiu, am reușit o calificare istorică.
Îmi amintesc numeroasele cantonamente, meciurile internaționale… ce vremuri!
Am reușit să formăm un grup extrem de apropiat, cu un spirit de echipă puternic. Iar pe lângă asta, între noi toți exista un foarte mare respect.
La meciul cu Italia, care a fost, poate, cel mai important meci al fotbalului românesc la nivel de echipă națională, s-a văzut cel mai bine acest lucru. De la acel joc a pornit ascensiunea fotbalului românesc, urmând apoi performanțele echipelor de club.
Îi felicit pe jucătorii de atunci, pionierii unei reveniri a fotbalului românesc în elita europeană. Le urez tuturor multă sănătate, să se bucure de familie de copii și să fie mândri de tot ce au realizat!
Îmi pare rău că nu pot fi și eu prezent, dar cu gândul sunt alături de ei, alături de voi toți!
Vă salut și vă îmbrățișez! Să ne vedem cu bine!”
În cadrul ceremoniei, a fost ținut un moment de reculegere pentru toți cei din generația '84 care nu mai sunt astăzi printre noi, inclusiv foștii internaționali Costică Ștefănescu, Zoltan Crișan, Michael Klein, Alexandru Custov și Ion Munteanu, apoi președintele FRF, Răzvan Burleanu, le-a oferit plachete și diplome celor care au contribuit la calificarea la Euro '84 și care au fost astăzi prezenți.
Cei 36 de ”tricolori” care s-au aflat în lotul României în campania pentru Euro '84 și la turneul final: Silviu Lung, Mircea Rednic, Gino Iorgulescu, Aurel Țicleanu, Ladislau Boloni, Ilie Balaci, Romulus Gabor, Rodion Cămătaru, Ioan Andone, Nicolae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Ion Geolgău, Marcel Coraș, Gheorghe Hagi, Michael Klein, Costică Ștefănescu, Dumitru Moraru, Ioan Bogdan, Florea Văetuș, Ioan Petcu, Ionel Augustin, Sorin Cârțu, Alexandru Custov, Vasile Iordache, Florin Dubinciuc, Viorel Turcu, Mihail Marian, Alexandru Nicolae, Gheorghe Mulțescu, Marin Dragnea, Ion Adrian Zare, Mircea Irimescu, Helmuth Duckadam, Dudu Georgescu, Zoltan Crișan, Ion Munteanu.
Au mai primit premii și membrii staff-ului, Mircea Rădulescu, Necula Răducanu, Nicolae Andreescu, Liviu Buluș, jurnaliști ai vremii, Cristian Țopescu și Dumitru Graur, precum și Mircea Pascu, fost președinte al FRF, Generalul Niculae Stan, fost prim vicepreședinte CNFS, și Constantin Dinulescu, fost secretar general FRF.
Federația Română de Fotbal le mulțumește tuturor celor care au făcut parte din generația care a adus calificarea României la primul turneu final de Campionat European, în formula lui modernă, precum și tututor invitaților care au fost prezenți la Gala Euro 1984!