Tricolorii au fost întîmpinaţi cu braţele deschise de elveţieni la sosirea în localitatea Sankt Gallen, unde băieţii lui Victor Piţurcă vor fi cantonaţi pe durata EURO 2008.
Ceremonia de primire a tricolorilor a început imediat cum avionul care a transportat delegaţia României a aterizat pe pista aeroportului. Două autocisterne ale pompierilor au aruncat apă peste aeronavă, în semn de bun-venit.
Componenţii delegaţiei noastre, îmbrăcaţi în costumele oficiale pentru EURO 2008, au coborît în aplauzele fanilor români şi elveţieni prezenţi la aeroport.
La hotelul unde va fi cazată echipa României, angajaţii stabilimentului au aplaudat sosirea "tricolorilor", alături de ambasadorul României în Elveţia, Ionel Nicu Sava, venit special pentru acest eveniment.