Fundașul lui FC Ufa a primit faxul de convocare la prima reprezentativă pentru acțiunea din octombrie în care tricolorii vor întâlni Lituania și Serbia.
Decizia a fost luată de Cosmin Contra și staff-ul său împreună cu selecționerul U21, Mirel Rădoi, în urma informării UEFA de luni, 1 octombrie, prin care a fost anunțat faptul că Ionuț Nedelcearu are de ispășit și o a doua etapă de suspendare în urma eliminării din meciul naționalei U21 câștigat în Portugalia, în septembrie.
Fundașul în vârstă de 22 de ani nu va putea fi trecut pe foaia de joc la niciuna dintre partidele Lituania – România (11 octombrie) sau România U21 – Țara Galilor U21 (12 octombrie), dar va fi eligibil pentru jocul cu Serbia, din 14 octombrie, de pe Arena Națională.
Cosmin Contra are 17 jucători care evoluează în străinătate pe lista convocărilor preliminare pentru jocurile din octombrie și va definitiva lotul la finalul acestei săptămâni.
Lista convocărilor preliminare este următoarea:
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)
Fundași: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 65/3), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 2/0)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2)
Atacant: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 25/6)
S-au jucat:
• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0, Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)
Programul următoarelor meciuri:
• 11 octombrie | Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
Despre formatul Ligii Națiunilor:
• Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.
• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.
• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).
• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.