Naționala Islandei este adversarul numărul 1 al naționalelor României în primăvara anului 2020! Urmează confruntări decisive cu nordicii, care ne-au putea aduce calificarea la turneele finale din vara anului viitor!
Așa cum bine știm, tricolorii trebuie să treacă de Islanda în semifinalele play-off-ului Ligii Națiunilor pentru a-și păstra șansa de calificare la EURO 2020, turneu găzduit și de România.
În lupta contra nordicilor se alătură și naționalele feminine U17 și U19, care și-au aflat pe 29 noiembrie adversarii la Turul de Elită, ultima fază dinainte de turneul final dedicat pentru fiecare dintre cele două categorii de vârstă. Coincidența a făcut ca Islanda să se afle printre adversarele tricolorelor la ambele categorii de vârstă.
La categoria sub 19 ani, Islanda a fost în grupa de calificare cu Spania, Grecia și Kazahstan, calificându-se la Turul de Elită de pe locul 2, cu 6 puncte acumulate.
Într-o grupă în care Spania și-a respectat statutul de favorită și a înscris nu mai puțin de 22 de goluri, Islanda nu s-a lăsat mai prejos. A învins Kasahstan, 7-0 și Grecia, 6-0, cedând însă în fața Spaniei cu 3-0! Naționala feminină U19 a Islandei este pregătită de Thordur Thordarson, fost portar și manager al echipei ÍA Akraness, cu o selecție în naționala Islandei.
La categoria sub 17 ani, Islanda a fost în grupă cu Franța, Belarus și Malta în cadrul turneului de calificare! Junioarele au acumulate 6 puncte, învingând pe rând Belarus (10-1) și Malta (1-0). Au pierdut însă cu Franța, 3-0, și au încheiat pe locul 2, poziție care le-a adus calificarea la ultima fază înainte de EURO 2020!
Obiectivul rămâne același pentru România, indiferent de reprezentativă: VICTORIA!