Selecționata olimpică a României s-a reunit pe 30 iunie la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde se va pregăti în regim închis până la plecarea în Japonia, programată pe 15 iulie.

UPDATE 1 iulie 

⏰ 15:00
Antonio Sefer de la Rapid București și Eduard Florescu de la FC Botoșani sunt cei mai noi jucători convocați pentru Jocurile Olimpice din Japonia. Cei doi vor ajunge azi în cantonamentul tricolorilor de la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia.

⏰ 08:00
Selecționerul Mirel Rădoi a decis să îl cheme la lot pe Florin Ștefan, fotbalist care a fost prezent și la EURO 2019, unde a fost titular în 3 din cele 4 partide disputate de tricolori. Ștefan a ajuns aseară în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Așa arată acum lotul României pentru Jocurile Olimpice:

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța), Mihai Popa (Astra), Ștefan Târnovanu (FCSB);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanța), Florin Ștefan;
MIJLOCAȘI: Andrei Ciobanu (Farul Constanța), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluță (Brighton/Anglia), Eduard Florescu (FC Botoșani), Antonio Sefer (Rapid București);
ATACANȚI: George Ganea (Farul Constanța), Andrei Sîntean (Hermannstadt).

UPDATE 30 iunie| Deși inițial a acceptat ca Denis Ciobotariu să fie prezent la Jocurile Olimpice, clubul CFR Cluj s-a răzgândit, motiv pentru care jucătorul nu s-a mai prezentat la reunire. De asemenea, cu toate că se afla la București și era pregătit să intre în cantonamentul de la Mogoșoaia, George Pușcaș a fost chemat de clubul Reading. Fotbalistul a anunțat staff-ul tehnic de acest lucru și s-a întors în Anglia.

În aceste condiții, selecționerul Mirel Rădoi a decis să apeleze la Andrei Sîntean, fotbalistul care în sezonul trecut a bifat 20 de meciuri pentru Hermannstadt. Acesta se va prezenta în cantonamentul naționalei olimpice în această seară.

ȘTIREA INIȚIALA

29 iunie 2021

Am aflat împreună tricolorii pe care selecționerul Mirel Rădoi îi are la dispoziție pentru Jocurile Olimpice, competiție la care România revine după o pauză de 57 de ani!

Din 20 în 20 de minute, pe pagina de Facebook Echipa Națională a României, artiști și jurnaliști au anunțat, pe rând, tricolorii!

LOTUL ROMÂNIEI LA JOCURILE OLIMPICE

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța), Mihai Popa (Astra), Ștefan Târnovanu (FCSB);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (Farul Constanța), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Boboc (Farul Constanța), Denis Ciobotariu (CFR Cluj);
MIJLOCAȘI: Andrei Ciobanu (Farul Constanța), Marius Marin (Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Valentin Gheorghe (Astra), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Tudor Băluță (Brighton/Anglia);
ATACANȚI: George Ganea (Farul Constanța), George Pușcaș (Reading/Anglia).

Prezența lui George Pușcaș în lot depinde de o reconfirmare din partea clubului Reading. De asemenea, din cei 20 de jucători convocați, doi vor fi rezerve. Aceștia vor putea fi utilizați doar în cazul în care vor exista accidentări printre cei 18 fotbaliști din lot. Selecționerul Mirel Rădoi urmează să decidă care vor fi cele două rezerve.

Stabilirea lotului a fost o provocare! Jocurile Olimpice nefiind programate în perioadă FIFA, cluburile au avut dreptul de a răspunde negativ la convocările jucătorilor. Astfel, din cei 61 de jucători anunțați inițial în lotul extins, România nu ar fi putut avea la dispoziție un lot complet la această competiție.

În urma unui demers al FRF, la care s-au aliniat și alte federații naționale de pe toate continentele, FIFA a permis înlocuirea unor anumiți jucători din lotul anunțat inițial. Cu toate acestea, confirmările din partea cluburilor au ajuns greu, motiv pentru care anunțarea lotului are loc astăzi, 29 iunie.

PREZENTAREA TRICOLORILOR

⏰ 21:20 TUDOR BĂLUȚĂ

⏰ 21:00 ȘTEFAN TÂRNOVANU

⏰ 20:40 DENIS CIOBOTARIU

⏰ 20:20 MIHAI POPA

⏰ 20:00 ION GHEORGHE

⏰ 19:40 RADU BOBOC

⏰ 19:20 GEORGE PUȘCAȘ

⏰ 19:00 GEORGE GANEA

⏰ 18:40 VALENTIN GHEORGHE

⏰ 18:20 ALEXANDRU DOBRE

⏰ 18:00 DRAGOȘ NEDELCU

⏰ 17:40 MARCO DULCA

⏰ 17:20 MARIUS MARIN

⏰ 17:00 ALEXANDRU PAȘCANU

⏰ 16:40 VIRGIL GHIȚĂ

⏰ 16:20 ANDREI CHINDRIȘ

⏰ 16:00 RICARDO GRIGORE

⏰ 15:40 ANDREI RAȚIU

⏰ 15:20 MARIAN AIOANI

⏰ 15:00 ANDREI CIOBANU

Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud și Honduras.

Programul meciurilor în grupa noastră:

Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)

Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)

Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)