Ești alături de tricolori, zi de zi, în pregătirea meciurilor din iunie. Urmează partida contra Angliei, din 6 iunie, ora 19:00, de la Middlesbrough.
3 IUNIE
⏰ 20:00
⏰ 17:30
În această perioadă dedicată partidelor amicale, Germania a remizat 1-1 pe teren propriu cu Danemarca. Deși au dominat partida și au deschis scorul prin Neuhaus, nemții nu au putut pregăti cu o victorie parcursul spre EURO 2020. Luni, la Dusseldorf, ultimul test înainte de turneul final este împotriva Letoniei.
A doua echipă din grupa noastră preliminară CM 2022 calificată la EURO, Macedonia de Nord, a remizat, tot 1-1, pe teren propriu cu Slovenia. Și ei au dominat meciul, au condus prin reușita lui Elmas, dar s-au văzut egalați în minutul 97! Mâine, acasă, cu Kazahstan, e ultima repetiție înainte de meciurile găzduite și de București la EURO.
Armenia, autoarea aceluiași rezultat, 1-1, se poate lăuda însă cu faptul că l-a obținut în deplasare și în fața unui adversar de calibru, Croația. Deși dominați la toate capitolele și conduși pe tabelă încă din prima repriză, armenii au punctat prin Angulo în minutul 72. Sâmbătă vor continua seria amicalelor cu o partidă în deplasare, contra Suediei.
Islanda a jucat la final de mai în SUA, contra reprezentativei Mexicului, și a pierdut 1-2. Nordicii au condus la pauză în urma unui autogol, dar toată partida a fost la discreția mexicanilor care, finalmente, au și întors scorul. Islanda mai joacă vineri în Insulele Feroe și marți în Polonia.
Liechtenstein e singura echipă din grupa noastră care nu a jucat încă în această perioadă FIFA, urmând să întâlnească azi Elveția și luni, în deplasare, Insulele Feroe.
⏰ 14:00
⏰ 12:00
Prin ploaie, încă în pandemie și sub condiții speciale de acces la meci, în ciuda înfrângerii, aseară am fost din nou ÎMPREUNĂ! După aproape 2 ani, pe stadion la un meci al României! Vă mulțumim!
⏰ 10:00
În urma unui traumatism la piciorul stâng resimțit înainte de România-Georgia, partidă la care a și rămas în afara lotului de 23 de jucători, Iulian Cristea a devenit indisponibil pentru partida cu Anglia și a părăsit cantonamentul tricolorilor. Acesta fusese convocat de urgență în urma unei alte accidentări, a fundașului Andrei Burcă. Tot azi a părăsit lotul și Florin Tănase, eliminat cu Georgia și, astfel, indisponibil cel puțin pentru meciul cu Anglia.
2 IUNIE
ROMÂNIA – GEORGIA 1-2
Au marcat: Ivan (78) / Mikautadze (61), Aburjania (71)
Eliminați: Kverkvelia (64) / Tănase (42)
ROMÂNIA: 12. Vlad – 24. Sorescu, 6. Chiricheș-cpt., 5. Nedelcearu, 3. Ganea – 21. Olaru (8. Cicâldău, 58), 18. Marin (23. Stanciu, 77), 10. Maxim (20. Budescu, 58) – 14. Hagi (13. Keșeru, 77), 7. Alibec (9. Ivan, 58), 19. Tănase. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Niță, 16. Iacob – 4. Rus, 11. Moruțan, 17. Păun, 22. Camora, 25. Băluță
GEORGIA: 17. Kupatadze – 13. Chabradze, 3. Khocholava, 5. Kverkvelia, 21. Azarov – 19. Shengelia (11. Lobzhanidze, 57), 16. Kvekveskiri (9. Kiteishvili, 57), 15. Aburjania (7. Gvilia, 80), 10. Okriashvili (4. Kashia, 66), 6. Daushvili – 22. Mikautadze (8. Zivzivadze, 81). Selecționer: Willy Sagnol
Rezerve: 1. Loria, 12. Mamardashvili – 2. Kakabadze, 14. Kukhianidze, 18. Davitashvili, 20. Jigauri, 23. Dvali
⏰ 20:15
3 debutanți în primul ”11” pentru meciul cu Georgia: Andrei Vlad, Deian Sorescu și Darius Olaru! Succes, băieți!
⏰ 19:45
Tricolorii sunt în drum spre stadion, până atunci intrăm împreună în vestiarul naționalei! România – Georgia e în direct la PRO TV şi Radio România Actualităţi.
⏰ 19:00
Revin românii pe stadion la meciurile tricolorilor, revine și programul de meci gratuit oferit de FRF! Vă așteaptă în această seară la stadionul “Ilie Oană” din Ploiești!
⏰ 18:00
⏰ 16:00
⏰ 13:30
România joacă în noul tricou galben împotriva Georgiei! Intră pe magazin.frf.ro și îmbracă noul echipament al naționalei! LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
⏰ 12:00
Denis Alibec a făcut spectacol la antrenament cu golurile sale din lovituri libere.
ABONEAZĂ-TE GRATUIT LA FRF TV!
⏰ 10:00
⏰ 8:00
Vii diseară la meci? Intră în concursul nostru pe www.peluzatricolora.ro!
IA-ȚI BILET LA MECIUL ROMÂNIA – GEORGIA!
⏰ 7:00
Aseară, la Mogoșoaia, s-a desfășurat antrenamentul oficial înaintea partidei cu Georgia. Vezi o galerie foto!
1 IUNIE
⏰ 22:00
⏰ 20:00
⏰ 17:30
Mesaj video emoționant al tricolorilor pentru suporteri: cum așteaptă tricolorii reîntâlnirea pe stadion cu PELUZA TRICOLORĂ, după 565 de zile?
IA-ȚI BILET LA MECIUL ROMÂNIA – GEORGIA!
⏰ 16:00
“Trebuie să apeși, Ivaneee, să apeși!”. Cum i-a administrat Răzvan Marin lui Andrei Ivan un 7-3 râzând în hohote: “Hai, mersi frumos! Ești un băiat grozav 😊”
⏰ 14:00
Constantin Budescu a revenit la echipa națională:
• “Jocul României e acum pe gustul meu, îl vom transforma în victorii”
• “Am slăbit prin exerciții fizice și nu mai mănânc seara, nu am dietă secretă”
• “Mă voi retrage la Petrolul! Am emoții să revin mâine la Ploiești!”
• “Olaru și Ciobanu se evidențiază din noul val de tricolori”
⏰ 12:00
Votează ”Tricolorul lunii mai” pe www.peluzatricolora.ro! Claudiu Keșeru, 2 goluri și 2 pase decisive în 5 meciuri de campionat, campion în Bulgaria, este unul dintre cei 7 nominalizați!
⏰ 10:30
Adrian Păun și Mirel Rădoi sunt LIVE, conferință de presă în cantonamentul tricolorilor!
⏰ 10:00
Avem numerele celor 25 de tricolori pentru partidele cu Georgia și Anglia!
⏰ 9:00
Vezi cele mai frumoase goluri și parade de la antrenamentul de luni al tricolorilor.
⏰ 8:00
Tuturor copiilor, la mulți ani! Tricolorii vă urează sănătate și veselie, să vă bucurați de fotbal! Și pentru că și ei au fost copii, iată 5 imagini de colecție cu jucătorii noștri.
⏰ 7:30
Jocul de la finalul antrenamentului de luni a avut o echipă campioană!
ABONEAZĂ-TE GRATUIT LA FRF TV!
31 MAI
⏰ 22:00
⏰ 20:00
2 zile până la meciul cu Georgia, 2 iunie, ora 21:45! Posesie și recuperare rapidă a mingii, asta au pregătit tricolorii la antrenamentul de azi!
⏰ 17:30
Bilete la România-Georgia (miercuri 2 iunie, 21:45) sunt și la casele stadionului “Ilie Oană” din Ploiești: marți, 1 iunie, de la 12:00 la 19:00, și în ziua meciului până la ora de start!
Prețuri și condiții de acces în contextul pandemiei AICI.
⏰ 16:00
Maxim, luat la întrebări de Marius Niculae, Răducioiu sau Prunea, dar și de colegii Chipciu, Stanciu și Keșeru! Dragoș Grigore l-a lăsat mut: “Te califici la un turneu final sau pierzi vremea degeaba?” 😂
ABONEAZĂ-TE GRATUIT LA FRF TV!
⏰ 14:00
Lotul tricolor împărțit în două echipe, duel la penalty-uri: pierzătorii au devenit ținte pentru șuturile coechipierilor! 😂
⏰ 12:00
Francezul Willy Sagnol, 44 de ani, câștigător al Ligii Campionilor și vicecampion mondial ca jucător, este selecționerul Georgiei din luna februarie a acestui an. Tehnicianul care a mai pregătit Franța U21 și Bordeaux oferă un interviu în exclusivitate pentru Liveblog PELUZA TRICOLORĂ:
– Ați fost titular în Franța-România 0-0 la EURO 2008, avându-l adversar pe Mirel Rădoi. Ce amintiri aveți de la acel meci?
– S-a întâmplat acum ceva vreme, dar îmi amintesc foarte bine meciul, a fost unul dificil. Și într-un turneu dificil, per total, pentru noi. A fost foarte greu să jucăm împotriva României, era o echipă bine organizată și cu jucători de valoare. Acum e cu totul altă conjunctură în partida noastră ca selecționeri.
– Ca și Mirel Rădoi, ați fost, anterior poziției de selecționer la seniori, antrenor principal la o reprezentativă U21, cea a Franței. Care sunt diferențele, în viziunea dumneavoastră, între cele două ipostaze?
– Am trăit o experiență extraordinară cu Franța U21, generația pe care am antrenat-o a reprezentat 50% din câștigătorii Cupei Mondiale de peste 5 ani. Am fost mândru și bucuros pentru ei, dar sunt două ipostaze diferite, U21 și seniori. La seniori trebuie mai mult să orientezi jucătorii, ei sunt deja maturi, știu ce au de făcut. În schimb, la tineret, lucrezi și pentru dezvoltarea lor, încerci să explici elementele unei cariere profesioniste, ce e de evitat și ce e de făcut.
– Cele 3 partide de până acum ale Georgiei au impresionat, înfrângere la limită în Suedia după un joc echilibrat, ați condus Spania mult timp și ați pierdut abia în prelungiri, apoi remiză în Grecia după un joc dominat de echipa dumneavoastră. Cum vedeți această evoluție pe viitor?
– Spre că vom crește mult ca echipă, ne vom dezvolta și vom reuși lucruri minunate. Am fost foarte mândru de jucătorii mei după cele 3 meciuri, de jocul prestat. Nu putem controla totdeauna rezultatul final, dar putem controla ce facem noi. Și cred că am făcut bine ce am făcut. Acum, în iunie, și apoi în toamnă sper să vedem evoluția.
– Ce alte amintiri aveți legate de fotbalul românesc și cum îl vedeți la acest moment?
– Îmi amintesc de generația lui Hagi, un jucător fantastic, era extraordinar să îi urmărești partidele. Poate până acum nu au apărut încă “succesorii” lui și ai generației lui, dar sper ca aceștia să apară. E dificil și pentru că el a reprezentat un reper pentru fotbal la nivel mondial. România, precum multe alte echipe, are generații și generații, e normală această alternare de perioade mai bune și mai puțin bune. Dar, per total, România înseamnă jucători de valoare!
⏰ 10:00
Câștigă de Ziua Copilului tricoul României pentru tine și copilul tău!
⏰ 8:00
Primul interviu cu Andrei Vlad la naționala României: “Aș avea curaj să execut un penalty!” + “Îmi doresc la Tokyo, să vedem dacă voi fi lăsat. E o șansă unică în viață…”
30 MAI
⏰ 22:00
Tricolorii au scris cea mai drastică înfrângere din istoria Georgiei: 5-0 la București, amical în 1996. Istoria ne obligă!
Click pe imagine pentru a vedea VIDEO cu golurile
⏰ 20:00
⏰ 18:00
Probă de concentrare pentru tricolori la începutul antrenamentului! Cei 5 jucători care nu mai cedau posesia la exercițiul de azi!
⏰ 17:00
Vezi o galerie foto cu imagini de la antrenamentul de duminică!
⏰ 16:00
Moruțan primește 20 de “gloanțe”: cel mai bun prieten oferit de fotbal, când va primi banderola României sau primar în comuna natală vs manager FCSB!
⏰ 14:00
Meciul cu Anglia va fi condus de o brigadă portugeză, cu Andre Camos și Pedro Mota în calitate de asistenți, iar Antonio Nobre va fi al patrulea oficial.
La centru va oficia Tiago Bruno Lopes Martins (40 ani), arbitru FIFA din 2015 și membru al lotului de arbitri VAR la CM 2018, primul turneu mondial cu arbitraj VAR. În sezonul recent încheiat a condus, printre altele, în campionatul intern, derby-ul Benfica-Sporting 4-3.
Are trei experiențe legate de fotbalul românesc:
- România – Turcia 2-0, partidă amicală disputată la Cluj-Napoca în 2017
- Hajduk Split – FCSB 0-0, preliminariile Europa League în 2018
- CFR Cluj – Rennes 1-0, grupele Europa league în 2019
⏰ 12:00
“Trebuie să-i cer lui Budescu regimul când ajunge în cantonament, am văzut cât a slăbit 😊” – Denis Alibec despre șansele calificării la Mondial, revanșa cu Islanda și de ce lipsesc atacanții “clasici” din fotbalul românesc
⏰ 10:00
⏰ 8:00
Andrei Burcă a suferit o entorsă la nivelul genunchiului drept și astfel a devenit indisponibil partidele cu Georgia și Anglia, azi va părăsi cantonamentul. Sănătate Andrei, te așteptăm și mai puternic la meciurile pentru Mondial din toamnă!
29 MAI
⏰ 22:00
⏰ 20:00
Ne pregătim de Georgia, dar avem deja vreme de Anglia! Start de antrenament sub ropote, cu mintea la Ploiești și ploaia de Middlesborough! Până la final, a ieșit soarele!
⏰ 18:00
TOP tricolori votați de români după primele 4 luni în www.peluzatricolora.ro! Pe 1 iunie deschidem votarea pentru luna mai. Fă-ți cont în www.peluzatricolora.ro și te așteaptă premii speciale! Cine va primi trofeul la final de an?
⏰ 16:00
Alex Cicâldău face primul 11 al celor mai buni jucători U21 din campionat și își caracterizează adversarii!
⏰ 14:00
Detalii inedite despre Georgia, adversarul tricolorilor pe 2 iunie, la Ploiești:
- Fostul internațional francez Willy Sagnol, care a jucat pentru Saint-Etienne, Bordeaux și Bayern Munchen, este din februarie selecționer. A disputat trei partide: eșec la limită, 0-1 în Suedia, după o partidă echilibrată, 1-2 cu Spania pe teren propriu după ce georgienii au condus și au pierdut în minutul 92, remiză 1-1 în Grecia după un meci dominat clar. “Jucători tineri și asumarea riscurilor”, spune Sagnol că sunt rețetele schimbării pozitive începute.
- Fundașul Adrian Rus s-ar putea duela pe 2 iunie la Ploiești tocmai cu coechipierul său, atacantul Budu Zivzivadze de la Mol Videoton. Un alt duel special ar putea fi între stoperii Ionuț Nedelcearu și Jemal Tabidze. Românul a ajuns la AEK Atena, gruzinul a rămas la Ufa, unde cei doi au fost colegi timp de 3 ani în campionatul Rusiei.
- Prin culoarul Ligii Națiunilor, Georgia a disputat semifinala barajului pentru EURO 2020 pe teren propriu cu Belarus și a învins cu 1-0. În finală, tot pe teren propriu, a întâlnit Macedonia de Nord. Adversarii noștri din preliminariile CM 2022 pe care i-am învins cu 3-2 pe Arena Națională s-au impus cu 1-0 prin golul lui Pandev și au ajuns la EURO 2020.
⏰ 12:00
Deian Sorescu în tricoul României, cu lacrimi în ochi după surpriza unei legende a fotbalului nostru!
⏰ 10:00
Super execuție de gol Hagi! Plus fază “de artist” Moruțan, cu mingea în plasă! Tricolorii ofensivi, cum își dorește Mirel Rădoi!
⏰ 8:00
Alege mesajul lunii din Peluza Tricoloră ↓
28 MAI
⏰ 22:00
⏰ 21:00
⏰ 20:00
⏰ 19:00
Cum s-au pregătit în această seară tricolorii? Antrenament intens la Mogoșoaia, ne așteaptă două teste pentru toamna preliminariilor de Mondial! LUPTĂM ÎMPREUNĂ
⏰ 18:00
Primire de băcăuani! Burcă i-a făcut o surpriză la Mogoșoaia debutantului Căpușă, fiul fostului atacant de la FCM-ul anilor ’90. Cu Vlad Chiricheș, avem trio de Bacău, poate primul din istorie la aceeași acțiune a naționalei!
⏰ 16:00
Pentru unii din jucătorii convocați, tricoul României la seniori e o premieră! Ceilalți au purtat prima oară noul echipament! Să fie cu noroc pentru toți! LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
⏰ 14:00
Adi Păun, prins la mijloc între Dana Budeanu, Klaus Iohannis, Ilie Dumitrescu, Răzvan Burleanu, Mihai Bendeac, Sebastian Colțescu sau Dumitru Dragomir. Pe cine vede conducător la CFR, cu cine ar face schimb de meserii și ar juca o miuță?
⏰ 12:00
⏰ 10:00
Tricolorul Adrian Rus povestește într-un interviu VIDEO cum a primit vestea convocării în ziua nunții sale și a decis să se antreneze în plus o săptămână, înainte de reunire, la Mogoșoaia. Descoperă și:
- Visul împlinit de a veni la națională împreună cu adversarul Alex Băluță din campionat
- De ce “Ilie Oană” din Ploiești, unde jucăm cu Georgia, este stadionul său special
- De ce întârzie “explozia” tricolorilor U21 de la EURO 2019
- Care sunt cei 2 jucători de la tineret care l-au impresionat la Europeanul din martie și pe care îi vede în viitor la naționala mare
⏰ 8:00
VIDEO cu primii tricolori la antrenament pentru România! Avem 16 jucători sosiți deja la Mogoșoaia pentru partidele din luna iunie. Urmează reîntâlnirea cu fanii români pe stadion, la Ploiești!