Aici trăiești zilnic alături de tricolori cele 3 meciuri pe care le dispută în doar două săptămâni! După partida din Islanda, urmează Norvegia – România (11 octombrie – Liga Națiunilor), România – Austria (14 octombrie – Liga Națiunilor), live pe PRO TV și Radio România Actualități.
? 9 OCTOMBRIE
⏰ 22:30
În această după-amiază, delegația României a decolat de la Keflavik spre Oslo, lăsând în urmă rezultatul amar din partida cu Islanda. Ne mutăm atenția spre Liga Națiunilor, competiție în care, după primele două runde, suntem lideri! Și neînvinși de la înființarea competiției, în 2018, record împărțit cu Portugalia și Georgia!
Zborul a durat aproximativ două ore și jumătate, iar la aterizare, cu sprijinul autorităților norvegiene, în urma demersurilor FRF, echipa a beneficiat de o procedură simplificată de tranzit.
Delegația României este cazată la hotelul Radisson Blu Nydalen din Oslo și, la fel ca în Islanda, poate părăsi cantonamentul doar pentru antrenamentul oficial și meci, în contextul normelor norvegiene privind pandemia. Ne revedem mâine dimineață aici, luptăm împreună!
⏰ 17:30
Plecăm împreună cu tricolorii către aeroportul din Keflavik, unde ne așteaptă aeronava cu care astăzi echipa națională va călători spre Oslo. Oficialii FRF din delegație, contacți direcți ai persoanei depistate pozitiv la testul COVID de la intrarea în Islanda, nu vor mai însoți echipa în Norvegia pentru a evita eventualele dificultăți procedurale în contextul pandemiei ce ar putea îngreuna programul echipei.
Vom reveni aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ, cu imagini de la sosirea tricolorilor în Norvegia, din această seară!
Până atunci, capul sus și ne concentrăm azi toate gândurile bune spre meciul foarte important al României U21 din Ucraina! Baftă, “puștilor!” LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
⏰ 16:00
Unul dintre mesajele de încurajare pentru jucătorii lui Mirel Rădoi din www.peluzatricolora.ro a venit azi din partea unui român din Islanda, Daniel Gâdea.
Astăzi șofer la Reykjavik, Daniel a ”sudat” o echipă românească în liga a patra din Islanda. Întrucât regulile stricte din timpul pandemiei nu au permis o întâlnire cu tricolorii, l-am contactat pe fotbalistul pentru a ne împărtăși povestea sa impresionantă: a evoluat în 2001 la campioana Islandei, Valur Reykjavik, apoi la primul club din cariera de senior a lui Jurgen Klopp, 1. FC Pforzheim, i-a fost adversar lui Ibrahimovic pe când acesta era la Malmo și i-a înscris fostului goalkeeper al naționalei Anglie, Paul Robinson, într-un amical cu Leeds.
Românul nostru a avut și un mesaj de încurajare pentru Mirel Rădoi și elevii săi după rezultatul din Islanda. Chiar dacă tricolorii nu au putut intra în dialog cu Daniel, aflându-se la antrenamentul de refacere după meci, i-au dăruit acestuia un tricou cu semnăturile lor.
Intră și tu în www.peluzatricolora.ro să formăm cea mai frumoasă galerie din lume!
⏰ 15:00
Staff-ul tehnic al naționalei, condus de Mirel Rădoi, a organizat în această dimineață o sesiune de antrenament înainte de plecarea spre Norvegia. Tricolorii au parcurs programul de refacere sau de ritm normal (cei care nu au intrat cu Islanda), într-o ședință care a durat aproximativ o oră și s-a desfășurat în baza sportivă Versalir, la 15 minute de hotelul tricolorilor.
Intră în www.peluzatricolora.ro și trimite mesajul tău pentru selecționerul Mirel Rădoi înaintea meciului de duminică împotriva Norvegiei!
⏰ 14:00
Tricolorii au în aceste două luni de atins un obiectiv foarte important pentru traseul în viitoarele preliminarii, cele de Mondial, care încep în martie 2021. E timpul să reușim o nouă calificare la Mondial după o pauză lungă. A fost și este una dintre țintele principale ale selecționerului Mirel Rădoi încă de la numire.
Iar pentru asta, partidele rămase de disputat în această toamnă, în Liga Națiunilor (Norvegia – d, Austria – a, Norvegia – a, Irlanda de Nord – d), au o miză aparte.
Pe lângă posibilitatea, prin câștigarea grupei, de a beneficia de o șansă în plus la calificare printr-un play-off, rezultatele influențează direct urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM 2022.
În clasamentul FIFA, pe baza căruia vor fi realizate urnele valorice, tricolorii se află în prezent pe locul 34 în lume și 20 în Europa. Ceea ce le-ar asigura, la limită, prezența în urna a doua valorică și evitarea mai multor adversari tari.
Cum arată primele două urne în acest moment:
Belgia | Danemarca |
Franța | Suedia |
Anglia | Polonia |
Portugalia | Țara Galilor |
Spania | Ucraina |
Croația | Austria |
Italia | Serbia |
Țările de Jos | Turcia |
Germania | Rusia |
Elveția | ROMÂNIA |
- Tragerea la sorți a preliminariilor CM 2022 va avea loc în decembrie.
- Vor fi 10 grupe ale căror câștigătoare vor merge direct la Mondial.
- Cele 10 naționale clasate pe locul secund împreună cu cele mai bune două câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor vor disputa un play-off (semifinale-finală) pentru ultimele 3 locuri disponibile.
Mai avem 4 meciuri de disputat în 2020, 4 șanse pentru un parcurs de succes apoi în drumul spre Mondial! Hai, România!
⏰ 13:00
Mâine, de la 18:30 ora României, la conferința de presă a tricolorilor de la Oslo, înaintea partidei cu Norvegia, vor participa Ianis Hagi și selecționerul Mirel Rădoi.
Din cauza procedurile dificile impuse de autoritățile norvegiene în contextul pandemiei, singura instituție media din România prezentă la Oslo va fi Radio România Actualități.
Din dorința de a sprijini activitatea jurnaliștilor noștri, invităm instituțiile media din țară să trimită întrebări până la finalul acestei zile pentru cei doi participanți la conferință pe comunicare@frf.ro. Întrebările din mailurile ulterioare acestui deadline nu vor mai putea fi centralizate, din păcate.
Totodată, suporterii români vor putea adresa întrebări, trimise tot până la finalul acestei zile, în comentarii la postarea dedicată pe pagina de facebook a Echipei Naționale.
Conferința de presă va fi LIVE aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ, pe pagina de Facebook a Echipei Naționale și pe canalul de YouTube FRF TV.
⏰ 12:00
UEFA a delegat pentru meciul de duminică de la Oslo o brigadă din Slovacia, în care asistenți sunt Tomas Somolani și Branislav Hancko, iar al patrulea oficial, Filip Glova.
La centru va fi Ivan Kruzliak, arbitru de 36 de ani, care a avut până acum următoarele contacte cu fotbalul românesc:
- România – Muntenegru 0-0 în Liga Națiunilor, partidă din 2018, disputată la Ploiești, în care a eliminat un jucător oaspete în minutul 77
- Insulele Feroe – România 0-3 în preliminariile EURO 2016, meci disputat în 2015, victoria calificării pentru tricolori
- Dinamo Zagreb – Petrolul Ploiești 2-1 în play-off-ul Europa League, meci din 2014
Intră în www.peluzatricolora.ro și arată că românii sunt uniți și în momentele dificile! Mergem să învingem în Norvegia! Trimite mesajul tău pentru tricolori!
⏰ 11:00
Intră în www.peluzatricolora.ro și trimite mesajul tău de susținere pentru tricolori, au nevoie de încurajările tale după meciul amar din Islanda ca să poată învinge Norvegia și Austria!
⏰ 10:00
Reacția căpitanului din meciul cu Islanda:
⏰ 9:00
Noapte mistuitoare și aproape fără odihnă la Reykjavik după eșecul cu Islanda ?. Dar trebuie să mergem mai departe, ne așteaptă repede meciurile cu Norvegia și Austria. Iată repere din programul tricolorilor de azi până la finalul acțiunii:
ASTĂZI, 9 OCTOMBRIE – ISLANDA
- Zbor Reykjavik – Oslo
10 OCTOMBRIE – NORVEGIA
- Testare COVID
- Conferință de presă oficială – Oslo
- Antrenament oficial – Oslo
11 OCTOMBRIE
- Norvegia – România de la 19:00 la Oslo, în Liga Națiunilor
12 OCTOMBRIE
- Zbor Oslo – București
13 OCTOMBRIE
- Testare COVID
- Conferință de presă oficială – Mogoșoaia
- Antrenament oficial – Mogoșoaia
14 OCTOMBRIE
- Austria – România de la 21:45 la Ploiești, în Liga Națiunilor
? 8 OCTOMBRIE
ISLANDA – ROMÂNIA 2-1 (G. Sigurdsson 16, 35 / Maxim 63-pen.)
ISLANDA: 1. Halldórsson – 4. Pálsson, 6. R. Sigurdsson, 14. Árnason (5. Ingason, 87), 18. Magnússon – 21. Traustason, 17. Gunnarsson-cpt., 8. Bjarnason, 7. Gudmundsson (16. Sigurjónsson, 83) – 10. G. Sigurdsson, 11. Finnbogason (9. Sigthórsson, 75). Selecționer: Erik Hamrén
Rezerve: 12. Kristinsson, 13. Rúnarsson – 2. Sævarsson, 3. Eyjólfsson, 15. Anderson, 19. Kjartansson, 20. Guðmundsson, 22. Bödvarsson, 23. Skúlason
ROMÂNIA: 12. Tătărușanu-cpt. – 6. Manea, 5. Bălașa, 15. Burcă, 22. Camora – 10. Maxim (13. Keșeru, 80), 2. Crețu, 23. Stanciu (8. Cicâldău, 87) – 20. Mitriță (14. Hagi, 46), 7. Alibec (9. Pușcaș, 46), 17. Deac (19. Iancu, 46). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 3. Toșca, 4. Hanca, 11. Bancu, 18. Marin, 21. Grigore
⏰ 21:15
Ne mai desparte puțin timp până la startul partidei de la Reykjavik.
⏰ 20:15
⏰ 19:30
Nu vom avea spectatori români pe stadion aici în Islanda, dar avem suporteri români peste tot în lume! Am ajuns la 4.000 de membri în www.peluzatricolora.ro! Cu două ora înainte de meci, e semn bun! Câți putem să ne strângem în www.peluzatricolora.ro până dimineață? Hai, ROMÂNIA!
⏰ 18:00
Intră în www.peluzatricolora.ro și arată-ne de unde vezi meciul în această seară!
⏰ 17:00
Orele din ziua meciului trec cel mai greu, iar atunci când e vorba de o partidă cu miză uriașă, devin o eternitate! Așa resimt tricolorii în hotelul din Reykjavik, probabil asta e senzația tuturor celor care trăiesc mereu cu România în inimă.
Până la fluierul de start, împărtășim o curiozitate legată de unul din tricolorii noștri, Alex Mitriță. Legitimat la New York City FC, acesta trece prin măsuri inedite în contextul pandemiei. Încă de când efectele acesteia au început să devină îngrijorătoare în SUA, jucătorul este testat de două ori în trei zile! Practic, i se recoltează probe în două zile consecutiv, apoi o zi pauză! Astfel, Alex a depășit deja peste 50 de teste COVID efectuate, toate negative!
Trimite mesajele tale de încurajare pentru Alex Mitriță în www.peluzatricolora.ro și arată de unde susții astăzi România!
⏰ 16:00
⏰ 15:30
Mirel Rădoi împreună cu staff-ul tehnic au programat o sesiune de antrenament de 30 de minute azi, cu 6 ore înaintea meciului cu Islanda. Tricolorii au făcut ultimele repetiții de ordin tactic plini de entuziasm și nerăbdători să pună în practică diseară fazele eficiente exersate.
Iată imagini de la ședința inedită găzduită la 20 de minute de Grand Hotel Reykjavik de baza sportivă Versalir:
⏰ 14:00
Intră și tu în CONCURS pe www.peluzatricolora.ro!
⏰ 13:00
Cu câteva ore înainte de duelul așteptat cu sufletul la gură, să trecem în revistă două din punctele forte ale adversarilor și două aspecte pe care le putem transforma în elemente-cheie ale victoriei noastre:
?
- Au 4-2 la stranieri în ligi tari. Cu Gudmundsson (Burnley), Runarsson (Arsenal) și Sigurdsson (Everton) din Premier League, plus Finbogasson (Augsburg) din Bundesliga, islandezii au în lot astfel 4 jucători legitimați la cluburile din BIG 5 ale Europei. Noi, doar pe Tătărușanu (Milan) și Marin (Cagliari). Practic e 3-1, pentru că niciunul din portarii celor două echipe nu prinde minute la club.
- Omogenitate și experiență. Selecționerul Hamren se bucură după multă vreme de toți jucătorii apți din punct de vedere fizic și sunt exact aceiași jucători care au obținut marile performanțe ale Islandei din ultimii ani. Asta înseamnă omogenitate, dar și experiență, pentru că vorbim de rezultate obținute în acest format acum patru, respectiv doi ani, în jurul turneelor finale. Iar media de vârstă a lotului subliniază clar acest detaliu.
?
- A apus gloria cu care au uimit lumea. Din iunie 2019, când a fost 2-1 acasă cu Turcia, islandezii nu se mai pot mândri cu vreo victorie în fața unui adversar “cu nume”. Au pierdut cu Albania, Franța, Anglia și Belgia, au remizat cu Turcia în deplasare și au câștigat doar cu Moldova, Andorra, Canada și El Salvador! Mergând puțin și mai în spate, din martie 2018 până în 2019 au avut o serie de 15 meciuri, amicale și oficiale, fără victorie!
- Previzibili. Islanda s-a impus în fotbalul european al ultimilor ani cu un stil de joc prestat în mod liniar. Eficient, dar deja uzitat de multe ori, fără mari variațiuni, astfel încât poate fi mai ușor deslușit și contracarat. Chiar și sistemul de joc inițial, un 4-4-2 clasic, este arhicunoscut de către oponenți. Ce e drept, acesta se modifică deseori pe durata meciului funcție de conjunctură. Însă liniaritatea merge mai departe și la nivel individual, fiind foarte puțini jucători islandezi cu profilul unor “destabilizatori”, mai degrabă fotbaliști disciplinați și riguroși cu planul tactic.
Care crezi că sunt punctele forte ale României pentru diseară? Scrie în www.peluzatricolora.ro și le vom arăta tricolorilor, ca să capete încă un plus de încredere!
⏰ 12:00
⏰ 11:00
Victoria cu Islanda, diseară, și apoi un nou succes în noiembrie, în finala play-off-ului, ne-ar aduce calificarea mult așteptată la UEFA EURO 2020. Turneu final organizat în 12 țări de pe continent între care și Bucureștiul. Capitala noastră va găzdui 4 partide, 3 din grupa C și o optime de finală.
20 din cele 24 de participante la EURO se cunosc deja, au fost repartizate în grupe. Tricolorii luptă pentru unul din ultimele 4 locuri la turneul final, disputate în cadrul play-off-ului de către 16 naționale. Semifinalele celor 4 mini-grupe, create pe baza parcursului din prima ediție a Ligii Națiunilor, se joacă azi, finalele sunt programate pe 12 noiembrie.
Traseul A
Islanda – România, ora 21:45
Bulgaria – Ungaria, ora 21:45
Traseul B
Bosnia-Herțegovina – Irlanda de Nord, ora 21:45
Slovacia – Irlanda, ora 21:45
Traseul C
Scoția – Israel, ora 21:45
Norvegia – Serbia, ora 21:45
Traseul D
Georgia – Belarus, ora 19:00
Macedonia de Nord – Kosovo, ora 21:45
Învingătoarele duelurilor evidențiate vor fi gazde în finala play-off-ului, pe 12 noiembrie.
Toamna trecută, la tragerea la sorți UEFA EURO 2020 de la București, am fost repartizați într-o grupă frumoasă alături de Țările de Jos, Ucraina și Austria. Pentru asta luptăm! Și vom învinge! Hai, România!
Grupa A | Grupa B | Grupa C |
Turcia | Danemarca | Țările de Jos |
Italia | Finlanda | Ucraina |
Țara Galilor | Belgia | Austria |
Elveția | Rusia | Învingătoare play-off D/A |
Grupa D | Grupa E | Grupa F |
Anglia | Spania | Învingătoare play-off A/D |
Croația | Suedia | Portugalia |
Învingătoare play-off C | Polonia | Franța |
Cehia | Învingătoare play-off B | Germania |
⏰ 9:30
Jucătorii și-au ales numerele, tricourile au fost imprimate, totul în linie dreaptă pentru meciul de la 21:45 pe care îl așteaptă toți românii! Alege numărul tău și tricolorul favorit, apoi intră în www.peluzatricolora. și trimite-i mesajul tău în ziua marelui meci cu Islanda!
1. Florin Niță ● 2. Alexandru Crețu ● 3. Alin Toșca ● 4. Sergiu Hanca ● 5. Mihai Bălașa ● 6. Cristian Manea ● 7. Denis Alibec ● 8. Alexandru Cicâldău ● 9. George Pușcaș ● 10. Alexandru Maxim ● 11. Nicușor Bancu ● 12. Ciprian Tătărușanu ● 13. Claudiu Keșeru ● 14. Ianis Hagi ● 15. Andrei Burcă ● 16. David Lazar ● 17. Ciprian Deac ● 18. Răzvan Marin ● 19. Gabriel Iancu ● 20. Alexandru Mitriță ● 21. Dragoș Grigore ● 22. Mario Camora ● 23. Nicolae Stanciu
⏰ 9:00
Numărăm orele până la meci, dar informații noi curg în cantonamentul tricolorilor de la Grand Hotel Reykjavik, legate de partidă:
- Se anunță 4 grade Celsius, șanse mici de ploaie. Stadionul islandezilor nu e acoperit, dar tricolorii nu au motive de îngrijorare. În cadrul echipei de organizare a partidei s-a discutat despre starea vremii și la ora meciului de azi se așteaptă 4 grade Celsius, cu șanse slabe de ploaie, prognoza estimând că precipitațiile ar trebui să înceapă curând, dar să se oprească în jurul orei 12:00 (15:00 ora României). În orice caz, am văzut și aseară la antrenamentul oficial, gazonul se prezintă foarte bine!
- Vor fi 59 de fani în tribune, dar se așteaptă sute sau mii la garduri! Deși maximum 60 de persoane vor fi, oficial, pe stadion, dincolo de cele două delegații, aproape sigur vom avea sute sau chiar mii de islandezi aproape de teren! Asta pentru că stadionul are două tribune și nu are peluze, în spatele ambelor porți fiind un gard ce desparte arena de străzi! Fanii s-au strâns aici și la meciul cu Anglia din septembrie, se așteaptă să fie în număr și mai mare azi! Forțele de ordine islandeze ar putea interveni totuși pentru a preveni aglomerarea lor, în contextul COVID.
- Procedură specială în pandemie la stadion. După ajungerea celor două autocare cu delegația tricoloră la arenă, va începe un proces special de acces și verificare. Primul care are voie să intre în stadion este medicul tricolorilor. Acesta intră în contact cu reprezentanții medicali, pe care îi ajută apoi în accesul jucătorilor și staff-ului. Aceștia pot coborî din autocare în grupuri de maximum 5, trecând printr-un filtru de temperatură, un scanner identic celor de metale din aeroporturi. Ulterior, fiecare prezintă un act de identitate + dovada testului COVID negativ efectuat de laboratorul acreditat UEFA în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Dincolo de toate, rămâne fotbalul. Și încrederea noastră, a tuturor, că vom face un meci mare și vom aduce calificarea României! LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
Intră în www.peluzatricolora.ro și trimite mesajul tău către tricolori și Mirel Rădoi, încurajările tale vor ajunge la ei în această dimineață!
⏰ 8:00
Bună dimineața, români de pretutindeni! E ziua marelui meci cu Islanda! Miza o cunoaștem prea bine și ne va fi reamintită încă o dată, diseară. Pentru că la semifinala play-off-ului EURO va fi folosită mingea oficială de la Campiontul European: Uniforia. Balonul a fost lansat în toamna anului trecut și își dorește prin designul său să evidențieze noțiunea podurilor ce se întrepătrund care stă și la baza întregului concept al UEFA EURO 2020 organizat în 12 orașe de pe continent.
Ne dorim o posesie cât mai bună cu această minge și să înscriem de cât mai multe ori. Sau măcar cu un gol în plus față de adversar. Doar ”Uniforia” rimează mai bine cu România decât cu Islanda! 🙂
Iată câteva imagini cu mingea oficială EURO chiar pe stadionul Laugardalsvöllur din Reykjavik, la antrenamentul oficial al tricolorilor!
Intră și tu în www.peluzatricolora.ro! Arată de unde susții România și trimite mesajul tău pentru tricolori înaintea marelui meci cu Islanda!
? 7 OCTOMBRIE
⏰ 23:00
„Șansele sunt 50-50” au spus atât Nicolae Stanciu, cât și Mirel Rădoi la declarațiile din preziua meciului cu Islanda. Pe teren, la antrenamentul oficial, în ciuda frigului, jucătorii au oferit acel plus de energie și determinare care poate fi decisiv într-un duel echilibrat, așa cum e de așteptat să fie cel contra nordicilor.
Tricolorii au început cu zâmbetul pe buze și cu dorință de victorie atunci când staff-ul i-a provocat la o competiție inedită pe teren, un ”X și 0” pe echipe, apoi au pasat și recuperat la foc continuu într-un exercițiu care le-a pus la încercare atenția și spiritul de echipă. Și au încheiat cu maximă concentrare partea antrenamentului în care au exersat planul tactic învingător!
Mai este o zi până la meciul cu Islanda! Suntem pregătiți să luptăm până la capăt pentru ultima șansă la EURO! Mâine, în Islanda, primul episod, prima din cele două finale! Hai, România!
⏰ 22:00
După o așteptare nejustificat de lungă, am primit fiecare prin SMS, rezultatele testării COVID efectuate aseară, la intrarea în Islanda, pe aeroport: toți tricolorii și membrii staff-ului tehnic sunt negativi!
A fost primit un singur rezultat pozitiv, în rândul membrilor delegației, acesta nefăcând parte din staff-ul echipei naționale și nefiind contact direct cu jucătorii. Este asimptomatic. Nu a locuit în cantonamentul de la Mogoșoaia și a fost testat negativ la toate testările anterioare deplasării în Islanda. Tocmai de aceea, va fi retestat în această seară, pentru a fi evitat un rezultat fals pozitiv.
⏰ 20:30
Declarațiile lui Nicolae Stanciu și Mirel Rădoi înaintea barajului de mâine cu Islanda.
⏰ 18:30
Așa cum bine știți, cele mai frumoase mesaje trimise de voi, suporterii minunați ai României, în www.peluzatricolora.ro însoțesc permanent echipa națională! În cantonamentul de la Mogoșoaia, la antrenamente și pe durata partidelor, în toate deplasările!
Iată ce surpriză am pregătit pentru sosirea jucătorilor în Islanda:
- cele mai interesante mesaje primite în aceste zile în www.peluzatricolora.ro au devenit scrisori personalizate pentru fiecare jucător și membru al staff-ului tehnic
- acestea îi așteaptă pe fiecare în vestiar, înaintea antrenamentului oficial de azi, 21:00 ora României
- vor fi plusul de motivație, afecțiune și energie de care avem nevoie pentru calificare!
Intră și tu în www.peluzatricolora.ro! Arată de unde susții România și trimite mesajul tău pentru tricolori înaintea marelui meci cu Islanda!
⏰ 17:00
ROMÂNIA crede în victorie! 89,8% dintre cei care au votat în sondajul realizat pe pagina noastră de Facebook cu peste 327.000 de like-uri spun că tricolorii înving Islanda și se califică în finala play-off-ului EURO! Hai, România!
⏰ 16:00
Mijlocașul lui Cagliari dezvăluie în preziua meciului cu Islanda cum l-au ajutat experiențele din Belgia și Olanda să se adapteze schimbărilor de temperatură, ce amintiri are de la golurile marcate împotriva islandezului Skulason și de ce factorul psihic va decide calificarea, în viziunea lui.
Intră în www.peluzatricolora.ro și trimite-i lui Răzvan Marin mesajul tău înaintea meciului cu Islanda! Arată de unde susții România!
Iată interviul VIDEO cu Răzvan:
⏰ 15:00
Acesta e spiritul! Alexandru Crețu, pe terasa hotelului din Reykjavik, gata de luptă așa cum ne-a arătat și până acum! Hai, România!
⏰ 14:00
Din 1922 până azi, echipa națională a disputat 9 partide pe data de 8 octombrie, când vom întâlni acum Islanda în semifinala barajului pentru EURO. Dincolo de argumentele sportive, statistica ne susține: tricolorii nu au pierdut vreodată în această zi din calendar!
Iată meciurile care fundamentează “șansa” noastră:
1946 | Bulgaria – România | 2-2 | Cupa Balcanică |
1950 | România – Albania | 6-0 | amical |
1961 | România – Turcia | 4-0 | amical |
1986 | Israel – România | 2-4 | amical |
1994 | Franța – România | 0-0 | prel. CE 1996 |
2005 | Finlanda – România | 0-1 | prel. CM 2006 |
2015 | România – Finlanda | 1-1 | prel. CE 2016 |
2016 | Armenia – România | 0-5 | prel. CM 2018 |
2017 | Danemarca – România | 1-1 | prel. CM 2018 |
⏰ 13:00
Denis Alibec a fost impresionat de unul din miile de mesaje trimise de români în www.peluzatricolora.ro, așa că a vrut să îi facă o surpriză autorului! A pus mâna pe telefon și a vrut să-i mulțumească personal lui Luigi Nedelcu din Argeș, dăruindu-i și un tricou cu autograful său!
“E cea mai mare bucurie pe 2020!”, a răspuns copleșit fanul tricolorilor. Apoi, i-a oferit câteva sfaturi și i-a adresat rugămintea lui privind jocul României.
Intră și tu în www.peluzatricolora.ro și trimite gândurile tale pentru tricolori, cele mai frumoase mesaje ajung direct la ei, în Islanda!
⏰ 12:00
Meciul de mâine înseamnă și o confruntare a fiilor de foști fotbaliști! În lotul nostru sunt trei tricolori ai căror părinți au făcut carieră în fotbal. Iar la islandezi, tot trei!
- Pentru România, firește, Ianis Hagi e “cap de listă” iar despre tatăl său nu mai e nevoie să facem documentare ?
- Alături de el, Răzvan Marin, prietenul și fostul coleg de la Viitorul, fiul fostului internațional Petre Marin.
- Iar trio tricolor se închide cu Mihai Bălașa, fiul fostului mijlocaș Cristian Bălașa, cu sute de meciuri în primul eșalon la FC Argeș, Chindia Târgoviște sau Farul Constanța.
Cum “contraatacă” Islanda?
- Atacantul Albert Gudmundsson (23 ani) de la Alkmaar este fiul fostului internațional Gudmundur Benediktsson, tot atacant, cu o carieră în liga islandeză și două experiențe minore în Belgia. Mama lui, Kristbjorg, a fost jucătoare de fotbal în naționala feminină a Islandei. Iar bunicul său, tatăl lui Kristbjorg, după care a fost botezat și jucătorul de azi al nordicilor, a fost primul fotbalist profesionist din istoria insularilor, legitimat în anii ’40 la Arsenal Londra și AC Milan: Albert Gudmundsson!
- Fundașul Holmar Eyjolfsson (30 ani) de la Rosenborg este fiul fostului jucător Eyjolfur Sverisson, internațional inslandez cu 66 de selecții, campion al Germaniei și al Turciei!, care a activat la nivel înalt pentru Stuttgart (1989-1994), Beșiktaș (1994-1995) și Hertha Berlin (1995-2003).
- Portarul Runar Runarsson (25 ani), cumpărat recent de Arsenal Londra de la Dijon, este fiul lui Runar Kristinsson, liderul selecțiilor all-time pentru Islanda (104), mijlocaș la cluburi din Suedia și Belgia, în prezent antrenor la KR Reykjavik și campion en-titre al Islandei.
România a jucat de două ori în istorie cu Islanda, în fapt o “dublă” tur-retur în preliminariile CM 1998. La prima partidă, pe 9 octombrie 1996, tricolorii cu Hagi în teren învingeau cu 4-0 Islanda pentru care jucau Sverisson și Runarsson. Să fie și mâine la fel!
⏰ 11:00
Meciul pe care îl așteptăm cu toții! O zi până la Islanda – România!
⏰ 10:00
Alex Mitriță a acceptat un interviu VIDEO inedit, realizat în avion, la 11.000 de metri altitudine. Olteanul lui New York City FC e mai tot timpul între zboruri, atât în SUA, cât mai ales când vine la acțiunile naționalei.
Spre exemplu, doar la această convocare, Alex a plecat pe 4 octombrie din Miami (unde jucase) la New York (3 ore de zbor), apoi spre Paris (7 ore și jumătate), la București (3 ore), a ajuns la Keflavik (5 ore), va poposi la Oslo (3 ore), retur la București (3 ore), întoarcere la Amsterdam (3 ore) și back to New York (8 ore)! Adică 35 de ore cel puțin doar pentru echipa națională! Nu mai punem orele prin aeroporturi…
Descoperă în materialul VIDEO de mai jos cum se reface Alex după zborurile lungi, de ce se teme cel mai mult și cum i-a fost “șters” visul copilăriei legat de avioane.
Iar în www.peluzatricolora.ro și trimite-i lui Alex Mitriță mesajul tău înaintea meciului cu Islanda! Arată de unde susții România!
⏰ 9:00
Atât văd tricolorii din Islanda: ce-au prins din autocar în VIDEO de mai jos + poarta adversarilor! ?
Echipa e în carantină la hotel, putem ieși doar la antrenamentul oficial și la meci. Nu-i nimic, am venit pentru calificare, turism facem după EURO!
⏰ 8:00
Góðan daginn! Adică bună dimineața din Islanda! E ora 05:00 aici, tricolorii se odihnesc dar noi deschidem ziua cu încredere în calificarea de mâine!
- Tricolorii au aterizat aseară, la ora României 22:00, pe aeroportul din Keflavik după un zbor de 5 ore neașteptat de liniștit.
- Delegația a fost preluată direct de la scara avionului de 2 autocare (respectând distanțarea în spații închise) și transportată spre filtrul de testare COVID din clădirea aeroportului.
- Rând pe rând, după verificarea documentelor privind identitatea (unul dintre vameși, o româncă din Mureș!), jucătorii au fost îndrumați apoi spre cabinele de testare COVID asemănătoare unelor pentru votare ? Un întreg parcurs inedit, fixat de autoritățile islandeze.
- Cu un cod de bare individual generat înaintea sosirii aici, tricolorii au așteptat să li se recolteze probe, apoi ne-am întors la autocare și am plecat spre Grand Hotel Reykjavik.
- După încă o oră de drum spre capitala Islandei, delegația s-a cazat în jurul orei 23:30, ora României.
CE URMEAZĂ AZI?
- Conferința de presă a României va fi LIVE aici, pe facebook Echipa Națională și FRF TV de la 20:30, ora României
- Antrenamentul oficial, de la care vom reveni ulterior cu informații și imagini, va începe la 21:00, ora României, pe stadionul partidei de mâine
Rămânem împreună aici, din oră în oră, pentru a trăit împreună ultima zi înaintea marelui meci cu Islanda, semifinala pentru EURO!
Iar în www.peluzatricolora.ro trimitem mesajele pentru tricolori și arătăm de unde susținem România!
LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
? 6 OCTOMBRIE
⏰ 22:00
După un zbor de 5 ore, delegația României a aterizat la Keflavik în Islanda. Urmează un drum de 40 de kilometri până la Grand Hotel Reykjavik, cantonamentul-carantină al tricolorilor. Asta pentru că, potrivit legislației islandeze, intrăm într-o carantină specială. Vom putea ieși din hotel doar pentru antrenamentul oficial de mâine și meciul de joi!
Aici e de-abia 19:30, diferența de fus orar e de trei ore. Ne revedem mâine dimineață aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ! De la 08:00, ora României! Și 05:00 în zori pentru noi ?
⏰ 21:00
⏰ 20:00
Până la aterizarea în Islanda, să decoperim împreună câteva lucruri spectaculoase despre destinația tricolorilor. Top 7 lucruri care fac din țara adversarilor noștri un loc special:
- Zero trenuri. Țara nu beneficiază de o rețea de transport feroviar, principalele motive fiind dimensiunile populației, concurența cu traficul auto și relieful.
- “S-a dat liber” la bere abia în ’89! Islandezii au avut prohibiție privind comercializarea berii între 1915 și 1989! După 74 de ani, au renunțat prin referendum.
- Sportul național e… handbalul! Deși iubesc hipismul și baschetul, în ciuda rezultatelor foarte bune ale naționalei de fotbal din ultimii ani, handbalul e considerat sport național.
- Despre vânt? În ce fel să o spunem? Limba islandeză oferă aproximativ 100 de versiuni de exprimare pentru vânt și caracteristicile acestui fenomen meteo!
- Parlament de când… lumea! Islanda se poate mândri cu una din cele mai vechi forme parlamentare din lume, aceasta funcționând în insulă din anul 930!
- Un singur mamifer de uscat. Vulpea polară este singurul animal mamifer de uscat originar în Islanda, aproximându-se că ar trăi acolo din perioada Epocii de Gheață.
- Nu există țânțari, restaurante McDonald’s, forțe aeriene sau cafenele Starbucks.
⏰ 19:00
Cele mai interesante încurajări înscrise pe pagina de Facebook Echipa Națională, în concursul Timișoreana, au fost premiate. Împreună cu Ianis Hagi am ales câștigătorii care vor primi premiile sponsorului echipei naționale!
Locul 1 (3 baxuri de bere Timișoreana – 0,33L)
“România poate că nu a mai jucat de mult la un Mondial, poate că a trecut prin momente mai grele, însă voi nu ați plecat capul niciodată. Nu v-ați pierdut motivația în multe momente în care echipe de fier din fotbalul european ar fi fost la pământ. Ați crezut că puteți mai mult și mai bine și ați jucat cu determinare chiar și atunci când totul părea pierdut. Nu uitați că, indiferent dacă suntem sau nu pe stadioane sau în fața televizoarelor, ne îndreptăm întotdeauna susținerea asupra voastră și vă hrănim cu pasiunea și determinarea de a face o țară întreagă mândră! Singuri sunteți puternici! Împreună suntem de neoprit! Hai, România!” – Ioan Gheorghita
Locul 2 (2 baxuri)
„În fiecare dintre voi zace un Hagi, Popescu, Lupescu, Răduciou, Petrescu, Dobrin. Fiți mândri că sunteți contemporani cu acești foști jucători și fiți ambițioși și siguri pe voi că le puteți întrece performanțele. Suntem alături de voi din orice colț al lumii în care ne aflăm. Chiar dacă am plecat din România, nu a plecat România din noi. Mult succes, băieți!” – Badea Călin Cristian
Locul 3 (1 bax)
“Acest virus din zilele noastre ne ține departe de echipele de suflet și de naționala noastră! Sper ca gândurile noastre să vă ajute să obțineți această calificare! Mult succes, mult curaj și multă determinare! Hai băieți că se poate! Hai, România!” – Bucur Mihail
Mulțumim tuturor participanților și îi rugăm pe câștigători să ne lase un mesaj în privat, pe Facebook Echipa Națională, pentru a intra în posesia premiilor.
⏰ 17:30
Începând din 2017, doi jucători născuți în Brazilia care au evoluat mult timp în campionatul nostru de futsal au ales să joace pentru România. Și au pus umărul la calificarea naționalei de futsal la EURO 2018, cu contribuții importante!
Felipe Oliveira, în prezent legitimat la Jaén FS din Spania, și Savio Valadares, de la Kairat Almatî, Kazahstan, una din forțele continentului la futsal, au transmis un mesaj pentru Mario Camora cu ocazia primei lui convocări la naționala României. Iată urările celor doi, sosite chiar acum din Spania și Kazahstan!
⏰ 16:30
Gata, plecăm spre victorie! Tricolorii decolează spre Keflavik, ajungem în Islanda după 5 ore de zbor, pregătiți de calificare! Hai, România!
⏰ 15:00
Suntem pregătiți pentru VAR! Semifinala play-off-ului EURO, Islanda – România, va beneficia de sistemul de asistență video.
În acest context, tricolorii au primit luni seara vizita lui Augustus Constantin, membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Acesta le-a prezentat jucătorilor diferite faze de joc și le-a explicat modul în care sunt judecate posibilele infracțiuni, în principal în interiorul careului de pedeapsă, conform noilor Legi ale Jocului. Un alt subiect important l-a reprezentat jucarea balonului cu mâna și interpretarea situațiilor de acest gen.
În plus, tricolorii au reprimit confirmarea faptului că vor fi posibile 5 schimbări la Islanda-România, iar în cazul în care se va ajunge în prelungiri, se poate face și înlocuirea cu numărul 6!
⏰ 14:00
Mesajul lui Mirel Rădoi pentru suporterii români în ziua plecării spre Islanda! Intră pe www.peluzatricolora.ro și arată de unde susții ROMÂNIA!
⏰ 13:00
În această dimineață a avut loc ședința de pregătire a tricolorilor care poartă probabil cea mai mare însemnătate înainte de Islanda. Asta pentru că a fost prima șansă a lui Mirel Rădoi de a-i avea pe toți jucătorii convocați la capacitate maximă. Și ultimul antrenament înainte de zborul programat în această după-amiază spre nordul Europei.
S-a lucrat intens timp de aproximativ 90 de minute, pe grupuri, faza ofensivă și defensivă, detalii tactice și faze fixe. Toți jucătorii au răspuns pozitiv cerințelor și indicațiilor staff-ului tehnic și sunt nerăbdători, ca și noi, să înceapă meciul.
Până atunci, va mai avea loc o singură ședință de pregătire, cea oficială, pe stadionul din Reykjavik
⏰ 12:00
Arbitrii vin din Slovenia, iar asistenți vor fi Jure Praprotnik și Rober Vukan, în vreme ce al patrulea oficial, Rade Obrenovic.
Islanda-România va beneficia de arbitraj VAR, sarcina revenindu-i spaniolului Juan Martinez Munuera, ajutat de Slavko Vincic din Slovenia.
La centru va conduce partida Damir Skomina (44 ani), cel care a oficiat la România-Polonia 0-3 în 2016, meci din preliminariile CM 2018. Iată câteva repere despre acesta:
- A fost al patrulea oficial la EURO 2008 și a arbitrat semifinala turneului de fotbal la JO 2008, apoi 3 meciuri, dintre care un sfert de finală, la EURO 2012 și Supercupa Europei 2012
- A arbitrat 4 meciuri, dintre care un sfert de finală, la EURO 2016 și a condus finala Europa League 2017
- A arbitrat 3 partide la CM 2018
- A anulat primul gol prin VAR din istoria Ligii Campionilor (februarie 2019)
- A condus finala Ligii Campionilor 2019
⏰ 11:00
Tricolorii cred în victorie! Tu ce spui? Votează în sondajul nostru de pe Facebook!
⏰ 10:00
În urma testării COVID-19 efectuate ieri în cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, toți jucătorii au rezultate negative.
Un membru al staff-ului auxiliar, cu rezultat negativ joia trecută, 1 octombrie, și rezultate negative la testările anterioare, a primit rezultat pozitiv la testul de ieri. Este asimptompatic, a intrat imediat în izolare și a ieșit din programul lotului de la momentul primirii rezultatului.
În cantonamentul de la Mogoșoaia măsurile de distanțare au fost respectate inclusiv la masă, iar fiecare membru al delegației a stat singur în cameră. Membrul staff-ului va fi retestat astăzi, pentru a evita situația unui caz fals pozitiv.
Lotul României pleacă în formulă completă spre Islanda astăzi, decolarea fiind programată la ora 17:00.
⏰ 9:00
Să îi vedem pe băieți cum s-au mișcat la antrenament! Sau cel puțin pe o parte dintre ei, ceilalți urmând a intra abia de azi în program normal.
Finalizări, goluri, parade, dar și un exercițiu inedit. Pe un teren mic, împărțiți în două echipe, tricolorii au avut misiuni distincte: unii să aibă posesia, ceilalți să recupereze și să înscrie în porțile de dimensiuni mici.
⏰ 8:00
Deschidem ziua plecării spre Islanda cu un interviu special. Mario Camora, convocat în premieră la echipa națională, vorbește despre calitatea specială a românilor și mărturisește cu lacrimi în ochi cui ar fi vrut să îi dăruiască tricoul primului meci pentru România: tatălui său vitreg, care l-a crescut, și care nu mai e printre noi…
Iată alte dezvăluiri într-o confesiune VIDEO deosebită:
- Cum a fost primit de colegi la Mogoșoaia
- Mesajul portughezilor după convocare
- Prietenia specială cu Goncalo Guedes
- Ce înseamnă CFR Cluj pentru el
- Cum se caracterizează ca fotbalist
- De ce partida cu Islanda e partida carierei lui
- Pe ce jucător de la CFR pariază că va ajunge la națională
- Mesajul său pentru suporterii tricolorilor
? 5 OCTOMBRIE
⏰ 22:00
Mai sunt 3 zile până la meciul cu Islanda! Ne revedem mâine pe liveblog, în ziua plecării spre Reykjavik!
⏰ 21:00
Intrăm iar pentru scurt timp în viața tricolorilor din cantonamentul de la Mogoșoaia, de data asta pentru a descoperi un detaliu aparent banal, dar care însă contează enorm: alimentația jucătorilor. Meniul e supravegheat de medicul naționalei și pregătit împreună cu staff-ul de la Centrul Național de Fotbal.
În primele zile de cantonament l-am rugat pe bucătarul Ialcin Cadîr să ne arate cum pregătește o parte din cina tricolorilor.
⏰ 20:00
Misiunea unui selecționer este întotdeauna dificilă. Cu atât mai mult acum, când echipa națională va disputa 3 meciuri în doar 6 zile! Dacă ne mai gândim și că primul antrenament complet va fi realizat abia mâine, în ziua plecării spre Islanda…
Asta pentru că în această seară, tricolorii care au evoluat duminică la echipele de club au avut un program sperat de refacere. Partea bună e că între ceilalți jucători care s-au pregătit normal s-a regăsit tripleta ofensivă completă Alibec-Pușcaș-Keșeru. Iar colegii și antrenorii au avut grijă să exerseze din plin finalizările.
La antrenament, reușitele au venit firesc pentru ei. Să fie la fel și în meci! Hai, România!
⏰ 19:00
Primele imagini cu Mario Camora în tricoul naționalei României, la ședința foto pentru fotografia de prezentare a lotului.
⏰ 18:00
Înscrie-te pe Facebook în concursul Timișoreana – Sponsor al Echipei Naționale!
⏰ 17:00
Surprizele minunate continuă în peluzatricolora.ro, locul unde împreună formăm cea mai frumoasă galerie din lume! Andra (18 ani) din Mehedinți a trimis un mesaj superb pentru jucătorii lui Mirel Rădoi, iar aceștia, impresionați au reacționat imediat!
Claudiu Keșeru a sunat tânăra care trăiește la maximum pentru echipa națională și i-a dăruit tricoul României. S-a produs o întâlnire VIDEO emoționantă:
Intră și tu în peluzatricolora.ro și arată de unde susții România! Mesajul tău ajunge la jucătorii naționalei!
⏰ 16:00
Suntem live din cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, dar aruncăm din când în când un ochi și spre Islanda, în tabăra adversarilor noștri de joi.
Am realizat o radiografie a prestațiilor pentru toți cei 26 de fotbaliști convocați de Erik Hamren la această acțiune. Cât au jucat și ce au reușit pe teren în acest weekend, la cluburi, islandezii?
Doar 10 dintre ei au prins măcar 45 de minute de joc și doar 4 au fost integraliști! Din rândul celor 23 de tricolori, în acest weekend avem 17 titulari, cei mai mulți integraliști!
Iată analiza completă, cluburile evidențiate fiind cele de apartenență pentru islandezi:
PLUS
Sigurdsson (mijlocaș, foto) – titular și integralist, cu un assist în Everton – Brighton 4-1 (Anglia), Traustason (mijlocaș) – titular, integralist și marcator în Kalmar – Malmo 0-4 (Suedia), Ingason (fundaș) – titular și integralist în PAOK – OFI Creta 3-0 (Grecia), Eyjolfsson (fundaș) – titular și integralist în Rosenborg – Odd 4-1 (Norvegia), Kjartansson (atacant) – titular, 87 de minute în Valerenga – Mjondalen 4-1 (Norvegia), Thorsteinsson (mijlocaș) – titular, 87 de minute în Aalborg – Aarhus 1-1 (Danemarca), Sigurjonsson (mijlocaș) – titular, 87 de minute în Kairat – Astana 3-0 (Kazahstan), Halldordsson (portar) – titular și integralist în Valur – Grotta 6-0 (Islanda), Saevarsson (fundaș) – titular și integralist în Valur – Grotta 6-0 (Islanda)
MINUS
Finnbogason (atacant) – a intrat ultimele 32 de minute în Wolfsburg – Augsburg 0-0 (Germania), Magnusson (fundaș) – titular, eliminat în min. 49 din Ural – ȚSKA Moscova 0-2 (Rusia), Gudmundsson (mijlocaș) – a intrat ultimele 22 de minute în Newcastle – Burnley 3-1 (Anglia), Anderson (mijlocaș) – a intrat ultimele 30 de minute în Horsens – Midtjylland 2-2 (Danemarca), Sightorsson (atacant) – a intrat ultimele 10 minute în Ostersunds – AIK Stockholm (Suedia) 1-2, A.Sigurdsson (mijlocaș) – a intrat ultimele 6 minute în Ural – ȚSKA Moscova 0-2 (Rusia), Bodvarsson (atacant) – a intrat ultimele 5 minute în Swansea – Millwall 2-1 (Anglia – 2), Skulason (fundaș) – a intrat ultimele 3 minute în Oostende – Mouscron 3-0 (Belgia),
REZERVĂ NEUTILIZATĂ
A.Gudmundsson (atacant) – rezervă neutilizată în Sparta – Alkmaar 4-4 (Olanda), Kristinsson (portar) – rezervă neutilizată în Giannina – Olympiakos 1-1 (Grecia), Runarsson (portar) – rezervă neutilizată în Arsenal – Sheffield United 2-1 (Anglia), Hermansson (fundaș) – rezervă neutilizată în Randers – Brondby 1-2 (Danemarca)
NU A FOST ÎN LOT
Sigurdsson (fundaș) – nu a fost în lot la FC Copenhaga – Nordsjaelland 3-2 (Danemarca), Bjarnason (mijlocaș) – nu a fost în lot la Citadella – Brescia 3-0 (Italia – B), Arnason (fundaș) – nu a fost în lot la Vikingur – Akureyri 2-2 (Islanda)
NU A JUCAT
A.Gunnarsson (mijlocaș) – Al Arabi (Qatar) nu a jucat din 25 septembrie, Palsson (mijlocaș) – Darmstadt (Germania – 2) joacă azi
⏰ 15:00
Începând din octombrie, Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a fost dotat cu un nou instrument pe care jucătorii naționalei îl pot folosi în procesul de refacere după efort.
Tricolorii sunt expuși la temperaturi extreme, între -120° și -180°C, pentru o perioadă de 1-3 minute. Acest procedeu descrie criosauna.
Astfel sunt obținute beneficii importante pentru organism. Criosauna este utilă pentru recuperarea leziunilor și creșterea imunității. Energizează organismul și îl pregătește pentru o nouă sesiune de efort.
Cu 3 meciuri în 6 zile (8-14 octombrie), tricolorii folosesc toate armele pentru victorie!
⏰ 14:00
Te invităm la un joc pe pagina de Facebook! ↓
⏰ 13:00
Inaugurăm o nouă rubrică în Liveblog PELUZA TRICOLORĂ! Cu ajutorul atacantului George Pușcaș, plecând de la modul aparte în care jucătorul sărbătorește marcarea fiecărui gol: “20 de gloanțe”.
Într-un material VIDEO plin de sinceritate, tricolorii vor fi provocați să răspundă cât mai rapid la 10 întrebări scurte despre fotbal și 10 despre viața lor din afara terenului.
Descoperă printre răspunsurile lui George Pușcaș:
- Ce atribut fotbalistic vrea să își îmbunătățească
- Cel mai important sfat primit de la un antrenor
- Cea mai mare amendă primită ca fotbalist și motivul
- Ce meserie neașteptată ar fi avut dacă nu juca fotbal
- Câți copii își dorește și ce fel de mâncare i se pare irezistibil
⏰ 12:00
E timpul să aflăm câștigătorul concursului lansat în weekend: Alexandru Bruma ne-a cucerit cu mesajul care explică de ce Alexandru Crețu e tricolorul preferat.
„Crețu este jucătorul care m-a impresionat cel mai mult. Chiar dacă multă lume spunea că e târziu să debuteaze la națională fiindcă are 28 de ani, eu cred că este un mare plus pentru echipă faptul că a fost convocat. Nu am mai văzut de mult timp un jucător la națională să joace așa bine pe acel post, poate Pintilii înainte de retragere. Mi-a plăcut foarte mult de el în ambele partide. A alergat mult, a recuperat mingi esențiale, a dirijat mijlocul, s-a luptat în duelurile aeriene cu masivii jucători ai Irlandei de Nord și ai Austriei. Nu a avut nicio frică chiar dacă era la meciurile de debut. M-a bucurat sa îl vad jucând pentru că s-a văzut clar că a jucat cu sufletul pentru România, iar acest lucru m-a cucerit. Îi urez multă baftă, sănătate și cât mai multe reușite. HAI ROMÂNIA” – Alexandru Bruma
Felicitări, Alexandru! Ai câștigat tricoul semnat chiar de favoritul tău! Așteptăm un mesaj în privat pe Facebook pentru a afla cum poți intra în posesia premiului!
⏰ 11:00
Mihai Bălașa, fundașul tricolorilor și al Craiovei, a acceptat provocarea Romstal – Sponsor al Echipei Naționale și a conturat un prim 11 all-time al României! În aceasta îi regăsim pe Hagi și Contra, foști selecționeri, dar și pe Rădoi și Mutu, actualii antrenori ai României și României U21.
Apoi, Mihai și-a imaginat cum ar marca echipa lui ideală golul victoriei. Iată opțiunile extrem de interesante ale jucătorului nostru.
⏰ 10:00
Prima testare COVID-19 în cantonament ✔️.
⏰ 9:00
Semifinala barajului pentru EURO 2020 dintre Islanda și România trebuia să se dispute pe 26 martie în acest an. După cum știm, pandemia a amânat partida până în această toamnă. Jucăm, finalmente, săptămâna aceasta.
Au trecut aproape 7 luni de la data inițială, dar senzația, accentuată și de provocările acestei perioade, e că s-au scurs ani întregi ?
Iată 7 lucruri care s-au schimbat în lume și în România în cele 7 luni de până acum:
- Populația lumii a crescut cu aproape încă o Românie: peste 16 milioane în plus pe planetă după ce în martie se ajunsese la aproximativ 7,8 miliarde! (date potrivit worldometers.info)
- În fotbal au apărut 5 schimbări, partide din competițiile europene de club disputate într-o singură manșă, Liga 1 s-a mărit ca număr de echipe… iar Liverpool a luat titlul în Anglia după 30 de ani ?
- 6 din top 10 orașe ale României ca populație și-au schimbat primarul: alegerile locale din această toamnă au adus noi edili pentru București, Timișoara, Constanța, Brașov, Ploiești și Oradea
- Cota de piață a belgianului Eden Hazard (Real Madrid) a scăzut cu valoarea loturilor FC Argeș + Poli Iași + Chindia Târgoviște + Academica Clinceni: de la 100 la 80 de milioane pe fondul accidentărilor repetate (date potrivit transfermarkt.de)
- Au fost doborâte recordurile mondiale în atletism la 500 de metri masculin, săritura cu prăjina, triplu salt feminin sau semi-maraton feminin, printre altele
- Robert Lewandowski a marcat 21 de goluri în vreme ce clubul Schalke 04 a a reușit să înscrie doar de 9 ori. Și asta în toate competițiile!
- A fost inaugurat metroul în Drumul Taberei! Asta nu ar fi, teoretic, extraordinar. Însă e chiar mai mult decât atât, pentru că nu a durat 7 luni, ci 9 ani! ?
⏰ 8:00
Bună dimineața, români de pretutindeni!
Începem săptămâna marelui meci cu Islanda plini de încredere și cu emoții în creștere, vom rămâne împreună oră de oră, în direct, din cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia!
Deschidem ziua cu imagini spectaculoase din dronă cu jucătorii noștri la prima ședință de pregătire. Azi se va completa lotul și vom continua în forță, deși e atât de puțin timp la dispoziție până la meciul de joi…
Hai, România!
? 4 OCTOMBRIE
⏰ 23:00
Mirel Rădoi a decis convocarea de urgență a fundașului Cristi Manea de la CFR Cluj. Acesta se va alătura încă din această noapte lotului nostru cantonat la Mogoșoaia, disputând în această seară partida din deplasare cu Viitorul din Liga I.
Ne revedem mâine aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ. E vremea să vină și veștile bune! AMR 4 zile până la Islanda, LUPTĂM ÎMPREUNĂ!
⏰ 22:00
O zi tot mai amară în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia, sperăm să se termine mai repede!
După absența lui Ionuț Nedelcearu pentru partidele cu Islanda, Norvegia și Austria, încă un tricolor iese din calculele lui Mirel Rădoi. Și tot un fundaș, care va părăsi cantonamentul…
Schimbat în urma unor dureri resimțite în prima repriză a ultimei partide de Serie A, disputată ieri, Vlad Chiricheș a ajuns azi în țară și s-a alăturat lotului național.
În urma examenului clinic și a investigației RMN efectuate astăzi, staff-ul medical al tricolorilor a constatat că, la meciul de sâmbătă al lui Sassuolo, Vlad a suferit o leziune fibrilară la nivelul gambei drepte, pentru care are nevoie de 8-10 zile de tratament și recuperare. Ca urmare, devine indisponibil pentru acțiunea României din această lună…
⏰ 21:00
⏰ 20:00
Prima încălzire pentru Islanda! Galerie FOTO de la antrenamentul de duminică
Gata! Începe treaba! Chiar dacă în formulă restrânsă, aproape jumătate dintre tricolori fiind încă așteptați să vină de la echipele de club, naționala s-a antrenat duminică seară pe terenul 1 de la Mogoșoaia.
12 jucători s-au aflat pe teren și fie au urmat programe de refacere, fie au participat alături de membrii staff-ului la exercițiile menite să îi aducă, treptat, în cea mai bună formă la ora meciului de joi contra Islandei.
Urmărim acest parcurs împreună, aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ.
⏰ 19:00
Suntem cu ochii pe evoluțiile tricolorilor la club înainte de a se alătura lotului la Mogoșoaia!
⏰ 18:00
Federația islandeză a emis o informare cu privire la noile decizii ale autorităților naționale din Islanda în contextul pandemiei COVID-19. Astfel, deși UEFA anunțase că țările-gazdă pot primi fani proprii până la 30% din capacitatea stadionului (fără aceeași posibilitate pentru fanii oaspeți), Islanda-România se va juca fără spriinul suporterilor pentru adversarii noștri.
Ministerul Sănătății din Islanda a reevaluat situația pandemiei în statul nordic și a modificat normele începând de mâine, 5 octombrie. Asta pentru că Islanda a înregistrat ieri 63 de noi cazuri pozitive coronavirus, al doilea record pentru o zi din luna aprilie până acum!
Astfel, autoritățile naționale vor limita adunările de mai mult de 20 de persoane, cu câteva excepții printre care nu se află, cel puțin până la această oră, partidele de fotbal. Cum măsura UEFA privind cei 30% din stadion se aplică doar dacă și legislația națională e permisivă, momentan iese din discuție accesul oricăror fani joi, la Islanda-România.
⏰ 17:00
Selecționerul Mirel Rădoi l-a convocat de urgență pe Mihai Bălașa, fundașul Universității Craiova, aflat inițial pe lista adițională a jucătorilor echipei naționale pentru partidele din octombrie.
Fotbalistul de 25 de ani cu 6 selecții în palmares va fi prezent alături de tricolori chiar de la antrenamentul din această seară, primul pentru România înaintea semifinalei pentru EURO.
Numărul “oltenilor” crește astfel la trei, bun venit, Mihai!
⏰ 16:00
Fundașul Ionuț Nedelcearu, convocat de selecționerul Mirel Rădoi în lotul pentru partidele naționalei din această lună, a ajuns în cantonamentul de la Mogoșoaia dar va absenta de la aceste meciuri.
Iată contextul:
- Potrivit protocolului UEFA, pentru disputarea partidei cu Islanda este obligatorie efectuarea testării COVID a jucătorilor în MD-3, adică mâine, luni, 5 octombrie. Această testare obligatorie este programată mâine la CNF Mogoșoaia.
- Obligativitatea testării în MD-3 vine pentru că disputăm partidă în deplasare iar programarea transportului cu charter este marți după-amiază. În cazul partidelor disputate acasă, testarea poate fi efectuată în MD-1.
- Clubul Ufa din Rusia la care este legitimat Ionuț Nedelcearu a acceptat oferta unui alt club pentru jucătorul român, iar finalul perioadei de transferuri îl reprezintă data de 5 octombrie.
- Fundașul trebuie să efectueze vizita medicală la noul club din afara României și să semneze, astfel că deplasarea lui din cantonament la noul club și înapoi ar aduce imposibilitatea de a parcurge protocolul UEFA pentru COVID-19 descris mai sus.
În acest context, tricolorul a părăsit în această după-amiază cantonamentul de la Mogoșoaia.
⏰ 15:00
Suntem în direct din cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia!
⏰ 14:00
Ești curios din ce zone ale lumii și ale țării au venit cele mai multe mesaje din www.peluzatricolora.ro?
⏰ 13:00
Alex Cicâldău a acceptat provocarea Autoklass – Sponsor al Echipei Naționale și a dezvăluit într-un interviu VIDEO ce fel de șofer este.
Mijlocașul naționalei și al Craiovei nu a stat pe gânduri când a venit vorba de locul în care a întâmpinat cele mai mari dificultăți în trafic și explică pe baza cărui criteriu a ales prima sa mașină, la vârsta de 18 ani. Ia să vedem, poți ghici pentru ce contravenție a primit prima sa amendă? VIDEO mai jos.
⏰ 12:00
Provocarea zilei pe pagina de Facebook a Echipei Naționale! ↓
⏰ 11:00
Alex Mitriță is on fire: tricolorul a marcat azi-noapte pentru 0-1 și 2-3 (scor final) în Inter Miami-New York City FC! VIDEO mai jos!
Mâine ajunge la lot ca să răpună Islanda, Norvegia și Austria! Azi, de la 13:30, așteptăm și evoluția lui Răzvan Marin în Atalanta-Cagliari. Hai, România!
⏰ 10:00
La 28 de ani, după evoluții bune în România și experiențe în Spania, Italia și Grecia, tricolorul Alin Toșca și-a fixat la Gaziantep ritmul performanței. Sub comanda lui Marius Șumudică, fundașul a reușit sezonul precedent o performanță incredibilă: titular și integralist în tot sezonul intern, 34 de meciuri, 3060 de minute, în care nici nu a încasat vreun galben!
Firește, traiectoria l-a impus și în lotul echipei naționale. Înaintea marelui meci cu Islanda de săptămâna viitoare, Alin a oferit un interviu interesant din care poți descoperi:
- Ce a aflat despre islandezi prin prisma experienței avute cu Ingason coleg la PAOK
- Care e traiectoria pe care o prevede pentru Rădoi și Dică: pe primul l-a avut coleg și apoi antrenor la FCSB, pe al doilea, coleg la Viitorul!
- Cum trăiește provocările pandemiei, care sunt punctele forțe ale naționalei și ce spune despre o revenire în Liga 1 pe viitor
⏰ 9:00
Începând de ieri dimineață, în cantonamentul echipei naționale au început să ajungă primii jucători din lotul convocat de Mirel Rădoi pentru tripla Islanda-Norvegia-Austria din următoarele zile.
Funcție de programarea ultimelor partide la nivel de club sau de circuitul zborurilor, tricolorii se vor reuni pe parcursul zilei de azi și inclusiv mâine, până spre după-amiază. Lotul va fi complet abia luni, în jurul orei 17:00.
? 3 OCTOMBRIE
⏰ 21:00
5 zile ne mai despart de barajul cu Islanda! Fii alături de noi, zi de zi, pentru a vedea parcursul tricolorilor până la ora de start a jocului!
⏰ 20:00
Suntem cu inima și mintea la meciul cu Islanda, pentru că e primul din această lună și pentru miza calificării la EURO. Dar și partidele din Liga Națiunilor ne țin cu sufletul la gură, pentru că ne pot oferi șansa de a merge mai ușor la Mondialul din Qatar 2022!
Iar abordarea partidelor următoare din această competiție, cu Norvegia și Austria, e plină de optimism! Nu doar că am învins în Austria deja, dar deținem o performanță inedită la nivel continental: România e între singurele trei echipe din cele 55 ale Europei neînvinse în Liga Națiunilor, de la înființarea competiției UEFA!
Cum am reușit?
- Liga Națiunilor e la al doilea sezon, iar rezultatele pozitive ale României acoperă 8 partide cu selecționerii Cosmin Contra și Mirel Rădoi: 4 victorii (Lituania acasă și deplasare, Muntenegru deplasare și Austria deplasare) și 4 remize (Irlanda de Nord acasă, Serbia acasă și deplasare, Muntenegru acasă).
- Celelalte două reprezentative aflate în situația României sunt Georgia și Portugalia lui Cristiano Ronaldo!
⏰ 19:00
Gol de 3 puncte pentru Pușcaș înainte de a veni în cantonamentul naționalei!
⏰ 18:30
Peste 3.000 de suporteri ai României au trimis până acum mesaje de încurajare pentru jucătorii naționalei în peluzatricolora.ro. Unul dintre ei este Călin Badea, care muncește și locuiește în Finlanda.
În mesajul lui, Călin a mărturisit că tricolorul favorit e Alex Maxim, cu toate că, pe vremea când evolua la Pandurii, mijlocașul a pus serios umărul la înfrângerea echipei sale de suflet, Rapid.
Nici prin gând nu îi trecea că fotbalistul naționalei avea să îl sune din cantonamentul de la Mogoșoaia! Vezi într-un VIDEO special momentul emoționant între Alex Maxim și fanul tricolor!
Intră și tu în peluzatricolora.ro, te așteaptă multe surprize în zilele următoare! Povestea campaniei Peluza Tricoloră este AICI.
⏰ 18:00
Am lansat o provocare pe pagina de Facebook: ghicește tricolorul din imagine!
⏰ 17:00
O veste bună și una rea printre evoluțiile stranierilor convocați pentru partidele din această perioadă.
⏰ 16:00
Mult succes căpitanului Vlad Chiricheș în partida din Serie A!
⏰ 15:00
Programul din ultima perioadă evidențiază o situație poate fără precedent în fotbalul european: în 29 de luni, tricolorii dispută nu mai puțin de 24 de partide împotriva unor reprezentative nordice!
CINE?
- Șase reprezentative: România seniori, U21, U19, U18, U17 și U16
CÂT?
- 24 de partide amicale și oficiale
CÂND?
- În 29 de luni: practic anii 2018 și 2019 plus 2020 fără lunile martie-august când nu s-a jucat din cauza pandemiei.
CU CINE?
- Cele șase țări nordice drept adversar: Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda și Insulele Feroe.
PALMARES?
- S-au disputat 20 de meciuri, urmează încă 4 meciuri. Până acum, avem 9 victorii, sunt 5 remize și am pierdut în 6 dueluri.
2018 | România – Suedia | 1-0 | seniori | amical |
România – Finlanda | 2-0 | seniori | amical | |
România – Suedia | 1-0 | U19 | amical | |
România – Suedia | 2-1 | U19 | amical | |
România – Suedia | 2-1 | U19 | Tur Elită Euro | |
România – Suedia | 1-1 | U18 | amical | |
România – Norvegia | 1-1 | U18 | amical | |
2019 | Suedia – România | 2-1 | seniori | prel. Euro |
România – Insulele Feroe | 4-1 | seniori | prel. Euro | |
Norvegia – România | 2-2 | seniori | prel. Euro | |
Insulele Feroe – România | 0-3 | seniori | prel. Euro | |
România – Norvegia | 1-1 | seniori | prel. Euro | |
România – Suedia | 0-2 | seniori | prel. Euro | |
Danemarca – România | 2-1 | U21 | prel. Euro U21 | |
România – Finlanda | 4-1 | U21 | prel. Euro U21 | |
Suedia – România | 5-0 | U17 | amical | |
Finlanda – România | 1-1 | U17 | amical | |
România – Norvegia | 0-2 | U16 | amical | |
2020 | Finlanda – România | 1-3 | U21 | prel. Euro U21 |
România – Norvegia | 2-3 | U18 | amical | |
Islanda – România | seniori | baraj Euro | ||
Norvegia – România | seniori | Liga Națiunilor | ||
România – Norvegia | seniori | Liga Națiunilor | ||
România – Danemarca | U21 | prel. Euro U21 |
⏰ 13:00
Trăim vremuri complicate, în care accesul fanilor români pe stadioane nu este încă posibil, iar accesul media este restricționat. De aceea, venim mereu alături de voi cu formate prin care să ne asigurăm că sunteți, toți, aproape de tricolori.
- Mâine, duminică 4 octombrie, de la ora 15:00, vom organiza o conferință de presă în cantonamentul de la Mogoșoaia, la care vor participa Sergiu Hanca și selecționerul Mirel Rădoi.
- Pentru că voi, suporterii, sunteți inima naționalei, în premieră vom oferi începând de azi posibilitatea ca întrebările voastre să ajungă direct la jucători și selecționer! Trimite în comentarii la POSTAREA DE PE FACEBOOK, până la finalul zilei, întrebările tale pentru Hanca și Rădoi, cele mai interesante vor fi adresate LIVE în conferință, nominalizând autorul lor!
- Instituțiile media sunt rugate să trimită întrebări pentru fiecare dintre cei doi invitați pe comunicare@frf.ro până la finalul acestei zile, sâmbătă, 3 octombrie. Acestea vor fi adresate lui Sergiu Hanca și Mirel Rădoi de echipa FRF.ro.
- Conferința va fi transmisă LIVE aici, pe Liveblog PELUZA TRICOLORĂ, pe Facebook Echipa Națională și YouTube FRF TV.
⏰ 12:00
Tricolorii te provoacă la un CONCURS pe pagina de Facebook a Echipei Naționale!
⏰ 11:00
Ca să fim pregătiți pentru toate surprizele care urmează alături de tricolori, vă oferim câteva repere importante din programul echipei naționale, fixat de Mirel Rădoi și staff-ul său, până la partida din Islanda. Sunt doar o parte din activități, nu putem dezvălui și ședințele de analiză a adversarului ?
- Sâmbătă, 3 octombrie – sosirea primilor tricolori
- Duminică, 4 octombrie – sosire jucători, ședință staff, conferință de presă, antrenament
- Luni, 5 octombrie – sosirea ultimilor tricolori, testare covid, antrenament
- Marți, 6 octombrie – analize, antrenament, decolare spre Reykjavik
- Miecuri, 7 octombrie – antrenament oficial și conferință de presă
- Joi, 8 octombrie – BATEM ISLANDA!
Cu toții alături de tricolori, luptăm împreună din toate colțurile României și ale lumii!
⏰ 10:00
Câți suporteri ai României vom fi în Peluza Tricoloră înainte de meciul cu Islanda? Intră și tu pe www.peluzatricolora.ro!
⏰ 9:00
Ne mutăm, așadar, pentru început, în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde așeptăm sosirea primilor jucători. Vom rămâne împreună, oră de oră, pe tot parcursul acestor săptămâni care trebuie să se încheie cu calificare în finala pentru EURO și 6 puncte în Liga Națiunilor!
ULTIMELE MECIURI LA CLUB PENTRU TRICOLORI
- Maxim și Toșca au fost titulari aseară în Gaziantep FK – Trabzonspor 1-1 din campionatul Turciei. Oaspeții au condus din minutul 64, Toșca a fost schimbat în minutul 84, iar Maxim a reușit să obțină penalty în minutul 90 pe care l-a și transformat!
- Cu Bancu și Cicâldău titulari, Universitatea Craiova a învins cu 1-0 acasă pe Poli Iași în Liga 1. Mijlocașul a fost înlocuit în minutul 76.
- Hanca a fost titular și integralist în Polonia, deplasarea Slask Wroclaw – KS Cracovia 3-1. Tricolorul a înscris din penalty la 2-0 pentru gazde (min. 50), dar ulterior a ratat un penalty la 3-1 (min. 84).
AZI | ||
14:00 | FC Ufa – Rotor Volgograd | Nedelcearu |
16:00 | Sassuolo – Crotone | Chiricheș |
17:00 | Reading – Watford | Pușcaș |
18:00 | Astra – FC Voluntari | Lazar, Alibec (transferat la Kayserispor) |
20:00 | Sparta Praga – Jablonec | Niță |
MÂINE | ||
3:00 | Inter Miami – New Yor City FC | Mitriță |
13:30 | Atalanta – Cagliari | Marin |
17:00 | Glasgow Rangers – Ross County | Hagi |
19:00 | Banik Ostrava – Slavia Praga | Stanciu |
19:00 | AC Milan – Spezia | Tătărușanu |
20:15 | FK Arda – Ludogorets (amânat) | Keșeru, Grigore |
21:15 | NK Maribor – Olimpija Ljubljana | Crețu |
21:30 | FC Viitorul Constanța – CFR Cluj | Iancu, Camora, Burcă, Deac |