Foto: UEFA

Vineri, 22 martie, de la ora 21:45, reprezentativa României va disputa, pe Arena Națională din București, un meci amical împotriva Irlandei de Nord.

Va fi primul joc de pregătire al tricolorilor după ce au obținut calificarea la Campionatul European de anul acesta, din Germania.

Biletele la meciul cu Irlanda de Nord sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, dar și în aplicația Fan Arena by FRF, iar prețul este de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). În zona VIP, prețurile sunt între 300 și 500 lei.

Descarcă gratuit aplicația din App Store (iOS) sau Google Play (Android), creează-ți cont (sau folosește un cont FRF.tv deja existent ca să te loghezi). Dacă ai deja aplicația mobilă Fan Arena by FRF în telefon, asigură-te că ai actualizat ultima versiune.

Acces gratuit pentru copii în cele două tribune

Și la acest meci copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.

Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în platforma de ticketing pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru a putea achiziționa bilete în Family Zone, în efectuarea comenzii trebuie introduse datele cel puțin ale unui copil. Fiecare comandă poate conține maximum 4 bilete.

Biletele vor fi livrate în format digital la adresa de e-mail cu care sunteți înregistrați.