Foto: UEFA

Reușita căpitanului naționalei din victoria cu Ucraina, 3-0, de la EURO 2024, a fost votată de 78% dintre fanii din aplicația Tricolorii.

Competiția „Golul Anului 2024” s-a încheiat, după 8 zile de vot, cu un câștigător detașat. Cea mai frumoasă reușită a anului este cea a lui Nicolae Stanciu prin care România a deschis scorul împotriva Ucrainei, în 17 iunie, în primul meci de la EURO 2024.

Șutul lui Stanciu din afara careului, plasat la vinclu, și emoția creată pe stadion și milioanelor de români din fața televizoarelor i-au adus mijlocașului cel de-al patrulea trofeu ”Golul Anului” din carieră. El a mai câștigat competiția și în 2016, 2017 și 2023.

Au fost propuse 10 reușite ale echipelor naționale din 2024, iată cum arată Top 3:
1. Nicolae Stanciu (România – Ucraina 3-0) – 78,1%
2. Răzvan Marin (România – Cipru 4-1) – 8,8%
3. Dennis Man (Kosovo – România 0-3) – 7,4%