Federația Română de Fotbal a încheiat un parteneriat valabil pe trei ani cu compania belgiană Pro Soccer Data prin care a început implementarea unei baze de date unice la nivelul tuturor loturilor naționale, de la Under 15 până la seniori, reprezentative feminine și masculine.
Prin intermediul platformei Pro Soccer Data, staff-urile reprezentativelor României vor putea accesa ușor și într-un singur loc toate informațiile de care au nevoie în pregătirea unei acțiuni și pe durata acesteia: programul fiecărei zile de cantonament, monitorizarea jucătorilor în antrenamente și meciuri, date medicale, clipuri video.
„Ne bucurăm să lucrăm cu Federația Română de Fotbal și să contribuim la profesionalizarea activității fotbalistice din țară. Am fost câteva zile la București pentru un workshop cu toți cei care vor lucra pe această platformă. Am văzut că toată lumea este motivată și dornică să obțină cât mai multe reușite”, a spus Kevin Vermeulen, fondator Pro Soccer Data. Compania belgiană înființată în 2011 mai colaborează cu Ajax, cu federația din Belgia, cu asociația care administrează primile trei ligi de fotbal din Japonia.
„Prin intermediul acestei noi platforme se poate realiza o mai bună planificare la nivelul tuturor reprezentativelor. Avem semnate parteneriate cu mai mulți furnizori de diferite servicii, de monitorizare a performanței, servicii medicale. Acum toate informațiile se vor regăsi în același loc și vor fi mai ușor de analizat de către membrii staff-urilor. Inclusiv convocările vor putea fi realizate mai simplu”, a spus Vlad Munteanu, manager operațional al loturilor naționale în cadrul FRF.
“E important că vom avea informații complete la toate categoriile de vârstă. Va fi o bază de date extrem de utilă mai ales pe termen lung, când vom avea posibilitatea să analizăm parcursul unui jucător pe o durată mai mare de timp”, a punctat selecționerul primei reprezentative, Cosmin Contra.
Platformele Pro Soccer Data și Football Connect, cea din urmă fiind baza de date a activității fotbalistice din România, vor fi conectate pentru a oferi mai multe informații utilizatorilor.